Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Ce caută un "pesedist" beat în tufişuri?

Ziarul de Vrancea
31 oct 2014 750 vizualizări
Un caine, susţine deputatul Mircia Muntean, implicat joi seară într-un accident rutier n el neagă că s-ar fi aflat la volan la momentul coliziunii şi spune că va contesta alcoolemia de peste 1 la mie stabilită de autorităţi

Deputatul PSD Mircia Muntean, care joi seară a fost implicat într-un accident rutier la Deva, apoi a încercat să fugă şi să se ascundă în tufişuri, va rămâne internat cel puţin două zile, afirmă medicii. Pe de altă parte, parlamentarul a declarat vineri că nu el a condus autoturismul implicat în accident şi iar coliziunea ar fi fost provocată de "indivizi montaţi de adversarii politici". "La volan era şoferul meu şi acest lucru se poate vedea pe camerele de supravegere de la sala de sport din Deva sau din alte zone pe care le-am traversat. Două maşini ne-au şicanat în trafic. Indivizi montaţi de adversarii politici. S-a întâmplat din nou ca în 2012 cu câteva zile înainte de alegeri când candidam la şefia CJ Hunedoara. Cred că sunt aceiaşi indivizi. A fost un carambol. Au intrat în noi. Oamenii care spun că eram la volan sunt şi ei puşi de adversarii politici. Sunt nevinovat! N-am nimic să-mi reproşez", a afirmat Mircia Muntean. Fostul primar susţine că joi nu a consumat băuturi alcoolice şi că va contesta alcoolemia de peste 1,00 la mie rezultată în urma analizelor. "O să le contest. Oricum, nu eu conduceam", a mai spus Mircia Muntean. Parlamentarul PSD mai susţine că înregistrările în care el spune că a băut sunt "fabricate" tot de adversarii politici. Întrebat cum a ajuns în tufişuri după accident, parlamentarul a răspuns: "Îmi căutam câinele. Este câinele meu!".

Condamnat într-un alt dosar la patru ani cu suspendare

Accidentul în care a fost implicat Mircia Muntean s-a produs joi seară, pe şoseaua de centură a Devei, unde un autoturism a acroşat un autobuz fără pasageri şi un alt autoturism, după care a intrat în spatele unui camion oprit la culoarea roşie a semaforului. La locul accidentului a ajuns un cameraman al unui post de televiziune, care l-a recunoscut pe fostul primar Mircia Muntean şi a început să îl filmeze. "Când a observat că îl filmez, a început să mă lovescă pe mine şi camera. Un alt bărbat care era cu el m-a împins, iar el m-a lovit pe mine şi camera cu care filmam. Nu am renunţat. Atunci, paralmentarul a luat-o la fugă spre tufişuri şi a intrat în ele. A ajuns undeva pe un gard şi a rămas acolo atârnat fără să mai poată înainta. A fost scos de acolo de poliţişti locali”, spunea cameramenul Ioan Boldor. De altfel, în imaginile surprinse de acesta se observă cum Mircia Muntean împinge camera şi apoi fuge în tufişuri. În imagini se mai poate vedea cum parlamentarul Mircia Muntean este scos din tufişuri de către poliţiştii locali, desculţ şi plin de sânge pe faţă.
Vineri dimineaţă, Poliţia Hunedoara a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentului.
În septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Mircia Muntean la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.

CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul fotografiilor cu Udrea şi Bica

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis să sesizeze Inspecţia Judiciară, pentru verificări legate de fotografiile făcute publice joi în care apar Elena Udrea şi şefa DIICOT, Alina Bica.
CSM a precizat că Inspecţia Judiciară a fost sesizată în acest caz pentru a face verificări atât în cazul cererii procurorului şef Alina Bica de apărare a reputaţiei profesionale, cât şi raportat la o posibilă încălcare a Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Posibilitatea sesizării Inspecţiei Judiciare a fost luată în discuţie de CSM joi, după ce fotografii cu Elena Udrea, şefa DIICOT, Alina Bica şi cu fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii Anamaria Topoliceanu au fost difuzate pe un blog intitulat "Joscenzura2014", aceasta fiind, de altfel, unica postare de pe acest blog. De asemenea, pe blog au fost publicat şi facturi din timpul şederii la Paris. După ce presa a preluat imaginile, contul de pe wordpress.com a fost şters.

Bărbatul suspectat de Ebola nu are Ebola

Bărbatul din Constanţa suspectat iniţial de infectare cu virusul Ebola, după ce a venit din Nigeria, are malarie şi a fost transferat de la Institutul "Matei Balş" la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş", în stare critică, dar stabilă, a anunţat, vineri, Ministerul Sănătăţii.
Reprezentanţii Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" au informat conducerea Ministerului Sănătăţii că, în urma investigaţiilor medicale, a fost infirmată suspiciunea de infectare cu virusul febrei hemoragice la pacientul. Bărbatul suspectat de Ebola, în vârstă de 60 de ani, a fost dus joi noapte de la Constanţa la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti, întrucât avea febră mare şi nu se simţea bine, în condiţiile în care se întorsese recent din Nigeria.

Medic: Este o explozie a consumului de marijuana în Romania

Consumul de marijuana a explodat şi comportamentul toxicomanilor s-a schimbat, devenind haotic, a declarat, vineri, medicul Cristina Hudiţă.
"Adicţia este o boală psihică, adică este o boală cronică cu frecvente recăderi, şi este tratată de psihiatri. Nu ne referim numai la substanţe psihoactive, ne referim şi la alcool, care este tot o adicţie şi este principala adicţie de la noi şi din lume. Numărul pacienţilor este din ce în ce mai mare, iar numărul specialiştilor este mic", a spus medicul. Dr. Hudiţă a explicat că există o subspecialitate în cadrul psihiatriei, care se ocupă de persoanele dependente şi care a rămas însă la periferia preocupărilor medicilor, din cauza faptului că pacienţii sunt extrem de dificili. "Lucrăm cu persoane care consumă tot felul de substanţe sau alcool, prezintă mari tulburări de comportament, acte de agresivitate, maniestări antisociale şi de aici reticenţa medicilor de a se apropia de genul acesta de patologie. Vorbim de pacienţi în număr din ce în ce mai mare cu tulburări cauzate de consumul de substanţe sau pacienţi psihiatrici care se autotratează cu aceste substanţe, în spcial cu marijuana. Este o explozie de consum de marijuana, şi nu mă refer la un consum recreativ, mă refer la cei care au deja nişte probleme, se autotratează, dar mă refer şi la faptul că, odată început un consum, nu se ştie unde se ajunge", a spus medicul.
Potrivit specialiştilor, modificarea comportamentului pacienţilor toxicomani este cauzată şi de apariţia altor categorii de substanţe psihoactive care sunt administrate prin injectare sau prin inhalare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lars, acum 3457 zile, 23 ore, 50 minute, 13 secunde
completare la intrebare:si cu un ciine in brate?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.