Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Un alt baron PSD stă să pice

Ziarul de Vrancea
29 oct 2014 707 vizualizări
Procurorii DNA au efectuat ieri mai multe percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Ialomiţa, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie, în această anchetă fiind vizat şi preşedintele CJ, Silvian Ciupercă. Baronul PSD ar fi favorizat o firmă din Timişoara căreia i-a fost concesionat, în mod fraudulos, un teren agricol de circa 495 de hectare, prejudiciind astfel bugetul instituţiei cu aproape 200.000 de lei pentru fiecare din cei 35 de ani ai duratei contractulului, arată anchetatorii.

"Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Ciupercă Vasile Silvian, abuzând de prerogativele funcţiei deţinute a favorizat interesele economice ale SC Green Harvest SRL Timişoara, în detrimentul bugetului de stat Ialomiţa, prin atribuirea, în mod fraudulos, a contractului de concesiune a unei suprafeţe de 495,658 ha, teren agricol, aparţinând domeniului privat al judeţului Ialomiţa, ce a făcut obiectul licitaţiei din data de 14.04.2014", se menţionează în documentele DNA. Potrivit procurorilor anticorupţie, Silvian Ciupercă, împreună cu directorul executiv al Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Ialomiţa, Cezar Gheorghe Vâlcan, "au acţionat pentru identificarea unor soluţii pentru ca SC Green Harvest SRL Timişoara să fie declarată câştigătoare a licitaţiei, deşi oferta acesteia nu a era cea mai mare, criteriu de bază în acordarea contractului de concesiune".
În legătură cu aceste fapte, procurorii anticorupţie fac cercetări pentru abuz în serviciu. Ciupercă este însă suspectat şi de alte infracţiuni, între care trafic de influenţă şi instigare la fals, după cum reiese din documentele aflate la dosar.
Silvian Ciupercă este preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Ialomiţa şi membru în Comitetul Executiv Naţional PSD.

Educator la o grădiniţă, reţinut după ce a abuzat sexual o fetiţă de cinci ani

Un bărbat de 33 de ani care lucrează ca educator la o grădiniţă privată din municipiul Braşov a fost reţinut de poliţişti, ieri, pentru corupere sexuală de minori, după ce părinţii unei fetiţe de cinci ani au reclamat că acesta a atins-o pe copilă în zonele intime.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Liviu Naghi, a anunţat că în 25 octombrie Poliţia municipiului Braşov a fost sesizată de o femeie că fetiţa sa, în vârstă de 5 ani, care se afla în timpul programului de somn la o grădiniţă privată din Braşov, ar fi fost mângâiată de un educator pe picior şi în zona organelor genitale. În urma verificărilor făcute de poliţişti a fost identificat educatorul reclamat, fiind vorba despre un bărbat de 33 de ani.
Ieri, în baza autorizaţiei emise de instanţă, poliţiştii şi procurorii au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului, de unde au fost ridicate mai multe medii de stocare a datelor (laptop, telefon mobil). Reprezentantul Poliţiei a precizat că educatorul a fost reţinut, urmând să fie dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.
În urmă cu două luni, un caz similar s-a petrecut într-o tabără din Râşnov, unde un paramedic care trebuia să aibă grijă de sănătatea copiilor a abuzat mai multe minore. Bărbatul, un bucureştean de 56 de ani, a fost arestat preventiv la începutul lunii septembrie, fiind şi în prezent în arest. Acesta este cercetat pentru două acte de agresiune sexuală şi două de viol, victimele având vârste între 9 şi 14 ani.

Aproape 40 de români, ucişi de droguri în 2013

Aproape 40 de persoane au murit din cauza drogurilor în 2013, la nivel naţional, se arată în Raportul naţional privind situaţia drogurilor, întocmit de Agenţia Naţională Antidrog (ANA). Potrivit sursei citate, în 2013, Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) a raportat 30 de decese cauzate în mod direct de consumul de stupefiante. Dintre acestea, 28 au avut loc în Bucureşti şi cate unul în judeţele Ilfov şi Arad. Tot anul trecut au fost identificate de către medicii legişti şi nouă cazuri în care moartea, chiar dacă a survenit din alte cauze, s-a dovedit că a avut legătură cu consumul de droguri. În acelaşi timp, potrivit ANA, în 2013, 1.054 de cosumatori de droguri injectabile au contactat boli infecţioase, numărul acestora menţinându-se aproximativ egal cu cel înregistrat în 2012, când au fost 1.110 cazuri, şi în 2011, când au fost luate în evidenţă 934 de situaţii de acest fel.
Anul trecut, autorităţile au stabilit că numărul persoanelor care îşi administrează droguri injectabile şi care au contactat virusul HIV a "crescut alarmant". Astfel, dintre cei 809 consumatori de droguri de acest gen testaţi HIV, 398 au fost seropozitivi, "ceea ce reprezintă o dublare a acestui tip de prevalenţă faţă de anul anterior", se arată în Raportul Agenţiei Naţionale Antidrog.


Deputat UDMR, condamnat cu suspendare pentru conflict de interese

Deputatul UDMR Kerekes Karoly a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, pentru că şi-a angajat soţia şi fiul la biroul parlamentar. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme. Deputatul UDMR Kerekes Karoly a fost trimis în judecată în ianuarie. Procurorii arătau, în rechizitoriu, că în perioada 3 octombrie 2006 - 18 mai 2009, deputatul Kerekes Karoly a propus angajarea, la biroul lui parlamentar, a fiului său, a avizat cele două contracte individuale de muncă încheiate cu acesta şi a încheiat trei contracte civile de prestări servicii cu soţia sa şi cu fiul său. Soţia şi fiul lui Kerekes Karoly ar fi realizat, în baza acestor contracte, un folos material în cuantum total de 56.663 de lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.