Național

Ponta ravneşte să-l numească pe noul şef al spionilor

Ziarul de Vrancea
23 sep 2014 526 vizualizări
Premierul a susţinut ieri că noul şef SIE trebuie propus de viitorul preşedinte fiindcă Băsescu nu are niciun fel de legitimitate

Preşedintele Traian Băsescu nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva, astfel că noul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) trebuie propus Parlamentului de către viitorul preşedinte al ţării, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta. "Opinia mea este că actualul preşedinte, domnul Băsescu, nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva şi că, bineîneţeles, noul preşedinte, în decembrie, va propune majorităţii parlamentare - pentru că e nevoie de un vot al Parlamentului - un nou şef de Serviciu de Informaţii Externe. Deocamdată, primul adjunct are toată competenţa şi atribuţiile necesare pentru ca încă două luni, sau cat mai durează, cat mai are domnul Băsescu, vreo două luni, să conducă foarte bine", a spus Ponta. El a adăugat că adjunctul directorului SIE, care asigură conducerea serviciului în această perioadă, este o persoană cu experienţă şi a mai condus instituţia ca interimar în 2006. Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor în care le transmite să ia act de demisia lui Teodor Meleşcanu din funcţia de director al SIE şi să declare vacantă funcţia. Partidul Dreptăţii Sociale a anunţat Biroul Electoral Central (BEC) că va depune, marţi dimineaţă, candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru alegerile prezidenţiale, a declarat, ieri, purtătorul de cuvant al BEC, Marian Muhuleţ. Acesta a precizat că depunerea dosarului de înregistrare a candidaturii urmează să se facă marţi dimineaţă, la ora 10.00.  Generalul Silviu Predoiu, adjunct al directorului Serviciului de Informaţii Externe, asigură conducerea Serviciului după demisia din funcţie a directorului Teodor Meleşcanu, conform unui comunicat al SIE, postat pe site-ul instituţiei. Generalul Predoiu este adjunct al directorului SIE din 2005.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.