Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Năstase, liber după 500 de zile petrecute în penitenciar

Ziarul de Vrancea
21 aug 2014 522 vizualizări
Adrian Năstase este din nou liber, după două condamnări şi după ce a stat 500 de zile în penitenciar, însă fostul premier va avea pedeapsa de patru ani şi şase luni executată în 2017, iar până în 2022 nu poate fi preşedinte de partid şi nici nu poate fi ales în funcţii publice.

Adrian Năstase - singurul premier post-decembrist condamnat la închisoare cu executare - este din nou un om liber, după ce Tribunalul Ilfov a decis, ieri, că poate fi eliberat condiţionat, pentru că a executat o treime din pedeapsă şi a avut în penitenciar activităţi care i-au adus zile în minus din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare pe care trebuie să o execute.
Năstase iese din penitenciar după ce a stat încarcerat din 6 ianuarie, ziua în care a primit o condamnare de patru ani de închisoare în dosarul cunoscut ca "Zambaccian". O pedeapsă dispusă pentru că, în perioada 2002 - 2004, când a fost premier, ar fi primit, atât direct cât şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro. Pedeapsa venea la un an şi şase luni după o altă condamnare, la doi ani de închisoare cu executare primită de Năstase în dosarul cunoscut sub numele de "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
Condamnările au fost contopite şi, la cea mai grea dintre acestea, de patru ani de închisoare, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că trebuie să se adauge un spor de şase luni.

Judecătorii cred că Năstase este în stare să renunţe la infracţiuni

Năstase a executat efectiv 500 de zile de pedeapsă, respectiv 228 de zile din pedeapsa primită în dosarul "Zambaccian" şi 272 din condamnarea dispusă în "Trofeul calităţii". La acestea s-au adăugat 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări ştiinţifice. Astfel, s-a considerat că Năstase a executat 605 zile din pedeapsă.
Instanţa a apreciat că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea lui Năstase şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în penitenciar, şi-a format şi consolidat o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Judecătorul a considerat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei a fost atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei au fost îndeplinite, astfel încât în viitor Năstase "să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional".

Editorii sesizează "cel mai mare jaf din domeniul educaţiei"

Cu banii alocaţi s-ar fi putut cumpăra manuale pentru toţi copiii timp de 40 de ani, susţine federaţia editorilor, care acuză trucarea licitaţiilor pentru manuale şcolare

Membrii Federaţiei Editorilor din România (FER) au anunţat, ieri, că au depus 17 contestaţii şi au sesizat mai multe instituţii, inclusiv DNA, privind anumite nereguli legate de modul în care s-a făcut licitaţia pentru manualele şcolare. Membrii FER susţin că rezultatele licitaţiei pentru manualele şcolare sunt "dezastruoase", fiind eliminaţi în mod "dubios" ofertanţi care au respectat caietul de sarcini, rămânând numeroase discipline fără manuale, iar manualele declarate câştigătoare având, de fapt, note mici pentru conţinut.
"Federaţia Editorilor din România consideră că rezultatele licitaţiei de manuale pentru clasele I şi a II-a sunt profund viciate de evaluarea inadecvată şi eronată, fapt pentru care solicită anularea licitaţiei şi asumarea răspunderii de către cei vinovaţi", au anunţat, ieri, membrii FER.
Paul Balogh, de la Read Forward, a declarat că prejudiciul anchetat de DNA este, probabil, "cel mai mare jaf din domeniul educaţiei", precizând că s-ar fi putut cumpăra manuale pentru toţi copiii timp de 40 de ani.

Tun de 50 milioane euro

El a mai spus că, miercuri, Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) a trimis o adresă prin care corecta 11 greşeli legate de rezultatele licitaţiei. Editorii au spus că cinci dintre erori vizau preţul, şase punctajul tehnic, toate greşelile vizând editurile care au câştigat licitaţia. În plus, documentul transmis miercuri ar avea două date, respectiv 12 august, data la care a fost întocmit, şi 20 august, data la care a fost trimis. "Ministerul Educaţiei Naţionale ascunde un document timp de opt zile, pentru ca rezultatele să nu poată fi contestate", au acuzat editorii.
Membrii FER au mai spus că nici măcar nu ştiu cine au fost evaluatorii şi dacă aceştia au pregătirea necesară şi au vorbit de un "grup de interese" care prin această licitaţie ar fi dat "un tun de 30 - 50 milioane de euro".
"Piaţa, teoretic, este de 50 de milioane de euro. Profitul vine din monopolul instalat, iar acest monopol este instalat forte clar în dispreţul oricărei legi. Această acţiune a fost premeditată. Cei care au făcut manualele au avut informaţii de doi-trei ani de zile", a spus preşedintele FER, Mihail Penescu.

"Nu fac parte din nici un grup de interese"

Pe de altă parte, reprezentatul CD Press, Costin Diaconescu, unul dintre câştigătorii licitaţiei, a declarat că toate ofertele respinse au fost respinse din cauză că nu au fost conforme cu caietul de sarcini şi a respins acuzaţia colegilor privind consituirea unui "grup de interese". "Nu fac parte din nici un grup de interese şi consider acuzaţia o calomnie pe care o resping", a spus Diaconescu. El a explicat că nu a urmărit să facă un "profit fabulos" din manualele şcolare şi a pus un profit de doar trei-patru la sută.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, ieri, că atunci când a declanşat procedura pentru noi manuale şcolare a ştiut că va începe un război pentru că va deranja business-ul editurilor, el susţinând că au fost respectate procedurille, iar cei care au pierdut licitaţiile pot face ceea ce consideră. "Dacă absolutizăm această dimensiune comercială, atunci înseamnă că nu ne mai interesează decât interesul firmelor şi nu ne mai interesează interesul educaţional", a spus Pricopie, precizând că sunt situaţii ”inadmisibile” în care manualele sunt ţinute în uz de 14 ani.

Dinu Patriciu va fi înmormântat în România

Omul de afaceri Dinu Patriciu, care a decedat în 19 august, într-o clinică din Londra, va fi înmormântat în România, cel mai probabil la Cimitirul Bellu, au declarat ieri surse apropiate familiei acestuia. Conform aceloraşi surse, nu a fost stabilită data la care va avea loc înmormântarea lui Dinu Patriciu, pentru că nu se ştie când vor fi încheiate formalităţile la Londra pentru ca trupul neînsufleţit al omului de afaceri să fie adus în România.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit la vârsta de 64 de ani, pe 19 august, într-o clinică londoneză. "Dinu Patriciu a murit înconjurat de membrii familiei, în urma unei infecţii pulmonare, pentru care fusese spitalizat în ultimele zile", potrivit unui comunicatul remis la momentul respectiv de familia Patriciu. Dinu Patriciu suferea de mai mulţi ani de cancer. În decembrie 2012, el a fost supus unui transplant de ficat.
Medicul curant al lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat că omul de afaceri a fost extrem de supărat după eşecul suferit în afacerea lanţului de magazine Mic.ro şi i s-a înrăutăţit astfel boala, dar şi că şi-a periclitat sănătatea din cauza stilului de viaţă, în special a alimentaţiei.

Un fost deputat înfiinţează un partid anti-maghiar

Deputatul Bogdan Diaconu a anunţat, ieri, că a demisionat din PSD din cauza prezenţei UDMR la guvernare şi a "acţiunilor anti-româneşti" pe care aceasta "grupare extremistă" le desfăşoară din interiorul Guvernului, precizând că va înfiinţa Partidul România Unită. Deputatul a scris în demisie că UDMR reprezintă un "focar de instabilitate, un factor de distrugere a bunei convieţuiri între etnii şi o ameninţare directă la adresa integrităţii statului român". Diaconu a acuzat, totodată, PSD, în textul demisiei sale, de faptul că nu şi-a îndeplinit promisiunile şi a înşelat aşteptările alegătorilor. El a arătat că va fonda un nou proiect politic, respectiv Partidul România Unită. El a arătat că acest partid nou va fi caracterizat din punct de vedere doctrinar prin naţional-democraţie, iar din punct de vedere programatic prin justiţie socială, protecţionism economic, eradicarea corupţiei, păstrarea şi apărarea identităţii naţionale.
El a spus că şi-au anunţat dorinţa de implicare în noul partid atât parlamentari, cât şi persoane din societatea civilă, dar mai ales "mii de cetăţeni români care s-au săturat să fie umiliţi în propria lor ţară". Diaconu a arătat că a făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la guvernare, iar apoi măcar să aibă curajul de a scăpa de acest "cancer al politicii româneşti manevrat de la Budapesta, care este la randul ei dirijată de Moscova pentru a fărâmiţa statul român". "Ajunge cu toleranţa pe care clasa politică românească şi societatea în ansamblu o manifestă faţă de acest pericol la integritatea statului român. Ajunge cu felul în care partidele extremiste maghiare, în frunte cu UDMR, se folosesc de banii şi pârghiile statului român pentru a-l distruge din interior!", a spus Diaconu. El a mai arătat că UDMR "nu are ce căuta în politica românească" şi a spus că, în consecinţă, una din misiunile pe care şi le asumă este scoaterea formaţiunilor extremiste maghiare în afara legii, pentru "totdeauna".

Gradiniţa va deveni obligatorie

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a spus, ieri, la Suceava că învăţământul obligatoriu în grădiniţe, de la vârsta de trei ani, ar putea fi introdus în România începând cu anii 2018-2019, iar din 2015 ar uma să fie introdusă obligativitatea grupei mari la grădiniţă de la vârsta de cinci ani.
"Învăţământul obligatoriu de la trei ani nu se va întâmpla anul acesta, poate nu se va întâmpla nici în următorii doi ani, dar progresiv, în maximum patru sau cinci ani, trebuie să ajungem acolo", a spus Pricopie. El a explicat că pregătirea copiilor în grădiniţe ar trebui să înceapă de la vârsta de trei ani, arătând că unii specialişti sunt de părere că educaţia trebuie începută încă din primul an de viaţă. "Dacă îi ţii la grădiniţă de la vârsta de trei ani şi îi pregăteşti corespunzător, atunci ai grijă nu numai de dezvoltarea lui intelectuală, dar ai grijă şi de dezvoltarea lui fizică", a susţinut Pricopie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.