Recomandate cu răspuns plătit
Dor de Labiş
A plecat devreme-n lume, într-o zi tîrzie, pe un drum, nu ştiu anume, către poezie. Gînd de ziuă nu-i dă pace, codru-i încă de aramă, ciutura sub boltă tace şi-a băgat atunci de seamă că, la volbură de ape, stă de strajă dorul, sînii stau ia să-i crape, fetei cu urciorul.
Plînge ploaia după stele, iarba mi-l încîntă, la palanca mîndrei mele căprioara-i blîndă. Vinu-i vechi, de viaţă lungă, un tramvai tîrziu a culcat şina pe dungă, sufletu-i pustiu. Albatrosul, din aripă, culcă pala vîntului, mioriţa, drept în pripă, stă de strajă gîndului. Lostriţa bate zglobie în fîntîna nesecată, vrea să-nceapă o poezie cu „a fost, a fost odată”…
Dintre stele, jos pe-un grui s-a lăsat cu nimb de dor pasăre a nimănui, pasăre a tuturor. Cîntă Bistriţa hai-hui, plutele trosnesc pe apă şi, de dorul nu ştiu cui, calul cu copita sapă urmă în eternitate, aură de nemurire, o cometă lung străbate ca să dea lumii de ştire că pe cer, deşi e vie, a apus o stea aparte, dar rămîne-n veşnicie amintirea peste moarte.
La Mălini e pomenire, arde candela-n odaie,c-a trecut, spre nemurire, domnul Labiş Nicolae.
Corneliu Stanciu
Trimite pe messenger!Log in
Trimite pe mail
Versiune pentru imprimantă
Versiune textVOTEAZĂ ACEST ARTICOL
Ultimele stiri / locale
Ultimele stiri nationale
Intrebarea zilei
Care dintre cele trei variante de stemă vi se pare cea mai potrivită pentru a reprezenta oraşul Focşani?
Log in
|
Caută articole
|
Spune-ţi părerea despre acest articol!