Asta e părerea mea!

Rampele suferinţei

Vedem în jurul nostru tot felul de nenorociri: oameni bolnavi, orbi ori cu dizabilităţi locomotorii. Aşa s-au născut sau au fost cîndva ca şi noi, oameni normali, cu o viaţă normală, dar cu care soarta a fost nedreaptă. Adesea îi compătimim însă de cele mai multe ori îi evităm, căci nu mai cunoaştem ce e solidaritatea. Cu sau fără ajutorul nostru, ei îşi duc însă crucea cu demnitate  şi preţuiesc viaţa mult mai intens decît o fac oamenii sănătoşi. Orbii se bucură de natură prin intermediul  florilor, iar cei cu probleme locomotorii îşi alină suferinţa privind un meci de fotbal. Sînt conştienţi de problemele pe care le au, dar  nu se plîng şi merg mai departe. Cu toţii cunoaştem persoane care au fost condamnate să trăiască pe viaţă într-un scaun cu rotile. Din păcate, mulţi dintre aceştia nu sînt luaţi în seamă decît de familiile lor. De-a lungul timpului au fost aprobate numeroase legi care să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, însă cu ce folos dacă acestea nu sînt respectate aşa cum ar trebui? Sînt convinsă că şi vouă v-au atras atenţia acele rampe “special amenajate” la intrarea în anumite instituţii, care să servească persoanelor cu nevoi speciale. Eu le numesc rampele suferinţei, ale umilinţei. Şi acum mă  întreb: la ce folosesc ele? Nici măcar un om sănătos nu poate urca acele pante abrupte. Să nu mai vorbim despre aceste rampe de metal care iarna sînt pline de polei. Le observăm, ne amuzăm, ne indignăm şi mergem mai departe. Nu ştim să luăm atitudine pentru că mentalitatea pe care o avem nu ne permite. Mereu afirmăm că nu stă în puterea noastră să schimbăm această situaţie, dar oare în puterea cui revine această atribuţiune? Cu toţii sîntem conştienţi că în această ţară  lucrurile se fac de mîntuială, de ochii lumii, pentru că aşa cere legea, şi nu pentru că un om ţintuit în scaun are nevoie de ele.  Mă întreb şi eu … oare autorităţile vor observa aceste nereguli, oare vor aplica în sfîrşit acele amenzi usturătoare instituţiilor care nu au în dotare rampe corespunzătoare? Greu de crezut, căci trăim în Romania, iar aici se merge pe principiul „unde-i lege-i şi tocmeală”, iar neregulile sînt  mascate cum e ascuns gunoiul sub preş: ai dat şpagă cui trebuie şi poţi considera că ai respectat legea.


Lorena Meca