Jurnalism cetatenesc

Postul, perioadă pentru pocăinţă întru unitatea Bisericii

Ziarul de Vrancea
26 feb 2017 898 vizualizări
Iubiţi credincioşi şi dragi cititori, ne aflăm cu toţii în postul Paştelui. Acesta, ştim cu toţii, este cel mai sever post din cuprinsul anului bisericesc. Ca să înţelegem mai limpede asprimea acestuia amintim faptul că nu sunt decât două dezlegări la peşte, de praznicul Buneivestiri şi de sărbătoarea Floriilor. În rest, suntem chemaţi de rânduiala Bisericii să ne înălţăm duhovniceşte. Cum? Atât prin post, dar mai ales punându-i tovarăş de drum rugăciunea, milostenia şi păstrarea dreptei credinţei, căci acestea sunt mijloacele prin care ne arătăm ascultarea faţă de Dumnezeu şi ajungem la perfecţiunea moral – duhovnicească.

Postul are rolul de a sprijini omul şi în demersul său de recunoaştere a păcatelor, căci îl ajută să le mărturisească cu mai multă uşurinţă, căci prin intermediul postului vine mai lesne puterea de rău. Starea sufletească care se îmbrăţişează cel mai bine cu actul postirii este smerenia. Şi făţarnicii ţin post (Isaia 58, 3 – 5), dar acesta este respins de Dumnezeu după cum aminteşte prin intermediul profetului Ieremia care grăieşte: ”De vor posti, nu voi auzi strigarea lor; de vor aduce jertfe şi prinoase, nu voi primi, ci cu sabie, cu foamete şi cu molimă îi voi pierde” (14, 10, 12). 

Postul este mereu pus în strânsă legătură cu rugăciunea, căci el se pune cel mai bine în vede prin înălţarea de rugăciuni şi prin progresul moral, căci postul este un factor foarte important al acestui progres. Totuşi postul nu trebuie înţeles ca o ispravă ascetică, căci el, potrivit învăţăturii biblice, este un act de cult, care totodată ajută la desăvârşirea sufletească, la edificarea omului în virtute având o dublă valoare, atât din punct de vedere religios, cât şi pentru comportarea credinciosului în viaţă. 

 

Prin sporirea duhovnicească, Dumnezeu ne va răspunde rugăciunilor

 

Altfel zis, înfrânarea nu constituie miezul postului, ci, dimpotrivă, este o gustare a adevărurilor voinţei lui Dumnezeu, vădite în armonia lucrurilor din lume, fiind o totală ascultare faţă de Dumnezeu. Postul alimentar trebuie în primul rând împreunat cu postul sufletesc, prin oprirea de la gândurile urâte şi de la faptele păcătoase, pentru a avea spor în cele duhovniceşti. Doar prin sporirea duhovnicească Dumnezeu va auzi strigarea noastră şi va zice: ”Iată-mă!”, adică ne va răspunde rugăciunilor şi ne va fi aproape atunci când noi îl vom chema. Dacă vorbim despre apropierea de Dumnezeu, trebuie să subliniem faptul că aceasta se produce în primul rând prin apropierea de Sfântul Potir, căci cum poate Dumnezeu să fie mai aproape de om decât prin Sfânta Împărtăşanie, prin care se dă Trupul şi Sângele lui Hristos în mod desăvârşit. Să încercăm deci să nu zăbovim în dorinţa noastră de a ne curăţi păcatele prin spovedanie şi să mergem pe calea lui Dumnezeu care este strâmtă, grea, dar dreaptă, şi prin care ne facem părtaşi Împărăţiei Sale cele veşnice. Împărăţie care stă în Unitatea fiinţială a Bisericii, nu şi în dezbinare. Diavolul, fiind tatăl dezbinării, îl atacă pe om neîncetat, dorind să îi rupă legătura faţă de semenii săi. Pe tată de fiu, pe frate de frate, pe prieteni între ei etc. El doreşte ca oamenii să fie certaţi, să se urască să îşi dorească răul unul altuia. Acesta este pofta lui! Noi însă, fiind convinşi de faptul că Dumnezeu este Iubire, trebuie să lepădăm din inimile noastre atât egoismul, cât şi dorinţa de separare. Aceasta cu atât mai mult cu cât astăzi, Biserica noastră este asaltată de multe persoane care îi doresc răul. Ba chiar, şi unii care sunt în sânul Bisericii, par a nu mai face ascultare de Ierarhia Bisericească, judecând ceea ce îi depăşeşte intelectual şi duhovniceşte printr-o falsă justificare ancorată într-o notă de habotnie religioasă. 

 

”Dispoziţia de jertfă”

 

Astfel, vedem că unii copiii nu mai ascultă de părinţi, credincioşii nu mai ascultă de preoţii lor duhovnici, iar clericii uneori se mai simt mai confortabil fiind nebăgători de seamă la învăţăturile părinteşti pe care cu grijă le primesc de la chiriarhii lor. Or, trebuie să fim foarte veghetori la aceste probleme căci prima dată vine ruptura, iar mai apoi vine şi erezia. Dumnezeu să ne ferească şi să ne poarte de grijă în aceste momente de vâltoare în care ne aruncă societatea aceasta interesată mai mult de partea materialistă. Să sporim rugăciunea pentru unitatea Bisericii şi să ne purtăm cu priveghere mantia ascultării. Acum, la început de post, vă aducem aminte că din partea omului se cere un singur lucru şi anume: ”dispoziţia de jertfă”, care se arată prin post, trezvie şi paza poruncilor. 

Să încercăm deci în această perioadă binecuvântată să ne apropiem de Dumnezeu sau mai bine zis să-L coborâm pe Dumnezeu în inimile noastre. Amin. 

 

Părintele Ştefan, Mănăstirea Tarniţa

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.