Iubirea e când oamenii îşi îmbrăţişează aripile sufletelor şi zboară împreună la aceeaşi altitudine
Astăzi simt nevoia să scriu şi pe blog câte ceva despre iubirea pentru sufletul pereche, iubire văzută, desigur, prin ochii mei. Prin ochii sufletului meu, mai bine spus, şi nu cred că e doar o metaforă.
Pentru mine…
Iubirea e când oamenii fug de nebuni prin ploaie ţinându-se de mână, uitând, uneori, de umbrelă şi zâmbind cu sufletele.
Iubirea e când până şi privirile se îmbrăţişează, nu doar trupurile. Nu mai zic de suflete.
Iubirea e când oamenii simt că până şi copilăriile lor s-au ţinut de mână cândva, indiferent de momentul în care s-au cunoscut.
Iubirea e când oamenii au fluturi în suflet, nu doar în stomac, şi fiecare fluture din sufletul ei îşi are pereche fluture din sufletul lui.
Iubirea e când oamenii hoinăresc pe stradă şi râd cu poftă în simplitatea lor, jucându-se ca nişte copii.
Iubirea e când oamenii oferă ultima bucăţică din ceva (ciocolată, pâine, orice) celui de lângă. Atunci, celălalt va zâmbi, va încerca să o lase omului drag şi, astfel, începe cearta a cui e. În cele din urmă, o vor înjumătăţi şi o vor mânca împreună.
Iubirea e când oamenii îşi scriu mesaje dis-de-dimineaţă şi în miezul nopţii nepăsându-le că sunt atât de somnoroşi, încât, uneori, mai fac greşeli de tastare.
Iubirea e când omul îşi vede sufletul pereche cel mai bun din lume – desigur, pentru el.
Iubirea e când mesele devin foarte lungi, fiind însoţite de conversaţii interminabile, de zâmbete largi şi de numeroase râsete.
Iubirea e când oamenii văd în perechea lor toată frumuseţea, simplitatea nu doar din aspectul fizic, ci şi din gesturi, atitudine, din minte, dar mai ales din suflet. Nu contează dacă unul e răcit, somnoros, nervos, plângăcios sau oricum altcumva. Pentru omul de lângă, el rămâne cel mai frumos.
Iubirea e când oamenii îşi îmbrăţişează aripile sufletelor şi zboară împreună la aceeaşi altitudine.
Iubirea e când oamenii se ridică împreună şi ştiu să treacă şi peste furtuni, nu doar să se bucure de soare.
Iubirea e când oamenii sunt atât prieteni (chiar cei mai buni!), cât şi iubiţi.
Iubirea e când omului i se face dor de cel drag imediat după ce a plecat şi îi spune că de-abia aşteaptă să se vadă din nou.
Iubirea e când oamenii acceptă şi diferenţele (de exemplu, pe cele de opinie) dintre ei, se respectă şi învaţă să crească împreună.
Iubirea e când omul îşi priveşte persoana dragă făcând cele mai simple lucruri (de la spălatul pe dinţi până la mâncatul pe fugă) şi-i zâmbeşte cu dragoste. Zâmbetul e însoţit de un eşti frumos sau eşti frumoasă.
Iubirea e când omul respectă tot ceea ce este şi face cel de lângă el şi nu încearcă să-l schimbe, nici nu-l compară şi nici nu-i cere vreodată să fie altfel.
Iubirea e sinceritate. Din orice punct de vedere.
Iubirea e încredere. Şi, fireşte, neînşelarea încrederii.
Iubirea e când oamenii luptă împreună pentru ei, cred în ei şi în sentimentele lor.
Iubirea e susţinere. Pe toate planurile.
Iubirea e deschiderea totală a sufletului şi a minţii. Omul este el însuşi cu cel drag şi nu-i este teamă de asta.
Iubirea e când omul cunoaşte chiar şi cele mai mici lucruri despre celălalt.
Iubirea e…
Adelina Cristiana Bălan
Cine este Adelina Cristiana Bălan
Adelina Cristiana Bălan este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ”Unirea”, profilul filologie. S-a apucat de scris undeva prin clasele primare, pe la 8-9 ani. A devenit mai mult decât o pasiune, un stil de viaţă. De asemenea, îi mai place şi să citească şi să vizioneze filme. Îşi doreşte să intre la UNATC, la Facultatea de Film, secţia de Comunicare Audiovizuală. În ianuarie 2016 şi-a deschis şi blog, www.adelinascrie.ro - unde scrie orice, de la gânduri de dimineaţă până la poezii sau fragmente de proză.