Prima bucurie pe care mi-a oferit-o 2017
După atata răsfăţ culinar, urări de bine, ieri, euforia sărbătorilor părea a se fi stins, iar viaţa părea a-şi relua făgaşul, oferindu-mi prima zi „ca oricare alta” a acestui an. Nici măcar cei doi brăduţi gătiţi de sărbătoare, mandri nevoie-mare cu ale lor podoabe strălucitoare nu prea mai reuşeau să mă înveselească… Spre amiază însă 2017 s-a gandit că aş avea nevoie de o bucurie şi mi-a dăruit-o fără zgarcenie cand uşa camerei în care mă aflam s-a deschis, iar înăuntru a pătruns o persoana pe care n-o mai văzusem de 15 ani. Îl ştiu de cand am început să descopăr lumea ce mă înconjură. Părinţii îmi povesteau că atunci cand eram foarte mică venea să împrumute cărţi, iar pentru a-şi arăta recunoştinţa se oferea să mă supravegheze cand ei erau ocupaţi. Tot el mă supraveghea şi cand îl însoteam amandoi pe tatăl meu la pescuit. Mai apoi, cand am crescut şi eram în scoala primară, el era cel care mă ajuta să dezleg tainele matematicii atunci cand păreau peste puterea mea de pătrundere. Locuia la doar 50 de metri de noi aşa că am crescut împreună, el fiind bineinţeles ceva mai mare.
Drumurile ni s-au despărţit
Timpul a trecut, el s-a căsătorit, eu m-am îmbolnăvit iar la un moment dat drumurile ni s-au despărţit, el părăsind meleagurile natale. Apoi, mai tarziu rolurile s-au schimbat, eu devenind cea care s-a străduit să-i dezlege tainele matematicii, dar şi ale altor materii ce se studiau în scoala gimnazială fiului său. Veşti despre el aflam destul de rar de la soţia lui. Nu eram singura pe care viaţa o punea la încercare. Şi ei treceau prin propiile lor încercări… Astfel, au trecut 15 ani în care el nu şi-a mai văzut casă părintească şi prietenii din copilărie. Iar după ataţia ani se întorsese pentru cateva zile şi îşi rupsese puţin timp pentru a veni să mă vadă. „Am citit ce ai scris în ziar”, au fost primele lui cuvinte. Am reuşit doar să îngan un „m-ai recunoscut?”. Parcă redevenisem copilul de odinioară. În 15 ani m-am schimbat şi eu şi el, dar legăturile formate în copilărie se pare că sunt mai trainice decat însuşi timpul. Într-o vreme în care avem mii de prieteni pe reţelele de socializare, dar ne simţim singuri, într-un timp în care prieteniile reale sunt tot mai rare, reîntalnirea prietenilor din copilărie are un farmec aparte. De cate ori revedem un vecin alături de care am copilărit, un coleg din şcoala generală sau chiar din liceu, copilul de altădată revine în prezent aducand cu el candoarea, entuziasmul şi bucuria cu care trăiam tot ce ni se întamplă în acele vremuri.
Publicat de iuli-ana.blogspot.ro miercuri, 4 ianuarie 2017
Iuliana Prunilă Negoiţă
Iuliana Prunilă-Negoiţă este autoarea unui blog în care scrie despre problemele cu care se confrontă în viaţa de zi cu zi persoanele cu dizabilităţi, http://iuli-ana.blogspot.ro, dar face parte şi din echipa unui site destinat, de asemenea, persoanelor cu dizabilităţi: www.dizabil.eu.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
