Comentariul zilei: "Când se întoarce acasă, românul nu se mai regăseşte pe sine!"
“Cred că e un subiect mult prea delicat, iar ca să căutăm vinovaţi este o dovadă de totală lipsă de responsabilitate. În mod ciudat, ne-am obişnuit cu toţii să cerem şi să aşteptăm ajutor. De la cine? Oare cei aleşi, care ne dezamăgesc sistematic, au fost aleşi de chinezi, nu de noi, românii? Contează dacă alegătorii erau naivi sau interesaţi, ţigani sau unguri? Nu! Şi cei care au votat şi cei ce n-au votat, au responsabilităţi şi aşteptări. Să nu ne închipuim că cei ce au primit sacoşa cu zahăr, ulei şi faină, pentru un vot anume, nu sunt la fel de nemulţumiţi. Aceasta este o boală în România, nu o vină a cuiva anume. Am lucrat "afară" 14-15 ani şi am urmărit românul în alte condiţii. Lucrează ca un rob de dimineaţa devreme până noaptea târziu. Se dăruieşte total, iar unde ajunge românul, ceilalţi nu mai pot face faţă, pentru că sunt extrem de practici şi inventivi. Este deschis oricăror discuţii şi se adaptează uluitor oricăror situaţii. N-a făcut în ţară tâmplărie, dar acolo face artă. N-a fost în ţară instalator sau electrician, nu are diplome care să-i ateste abilităţile, cel puţin în ţara de origine, dar acolo face dovada unei îndemânări care elimină orice concurenţă, cu atestările lor cu tot. Iar angajatorii se luptă pentru a nu le scapa printre degete "găinuşa care face ouă de aur". Şi totuşi, când se întoarce acasă, acelaşi român nu se mai regăseşte pe sine. Nu mai are motivaţia banului. Nu mai suporta aroganţa patronului care are tot interesul să-l angajeze, dar nu ştie să-l preţuiască.
"De ce să mă ia de prost?"
România este o ţară extrem de ciudată şi paradoxală. În principiu, românii sunt oameni cu mare frică de Dumnezeu, evlavioşi, milostivi, cu principii sănătoase şi la modul cel mai sincer NU se bucură de necazul celuilalt, chiar duşman de i-ar fi. Dar pe de altă parte, este copleşit de orgoliu şi vanitate: "de ce să mă ia de prost?" Şi culmea, toţi suntem luaţi de proşti şi trataţi ca atare, deşi noi putem să dăm şi în scris că... nu suntem... Iată, au venit chinezi, arabi, italieni, englezi, americani şi cine ştie ce alte nationalităţi au mai ajuns pe aceste meleaguri, şi au reuşit, prin muncă şi perseverenţă, să prospere. Dar noi, la noi acasă, nu avem acest curaj. E adevărat că oriunde ai merge, ca român, se aşteaptă să dai şpagă (o altă "ciumă" a naţiei noastre), pe când unui străin amărât şi corect, nu prea îndrăzneşte nimeni, fiindcă riscă să devină rasist şi xenofob.
Sunt multe "bube" care ne trag în jos pe noi, la noi acasă şi nu ştiu dacă ele sunt cauze sau efecte ale greşelilor acestui neam, pentru care nu numai că nu ne-am căit de-ajuns, dar continuăm să le facem ca şi cum am fi inconştienţi... Plătim "datoriile" morale ale acestui neam, iar dacă ne plângem soarta, nu facem decât să primim greutăţi în plus, fiindcă asta-i legea moralei creştine. Atât timp cât strigi "Nu mai pot, Doamne!", mereu vei primi dovada că încă mai poţi căra poveri în plus. Abia în momentul în care te recunoşti vinovat de povara pe care-o porţi şi spui: "Mulţumesc, Doamne că mă cercetezi!", abia atunci te trezeşti dintr-o dată LIBER.
Revenind la articol, este evident că punctele de vedere sunt pe cât de superficiale pe atât de grave ca perspectiveă. Tineri cu care... ne mândrim, ajung să nu dorească să se mai întoarcă vreodată să pună umărul la ceea ce spun ei înşişi că iubesc. Pentru că e mai uşor să trimită celor dragi regulat câte o sumă modestă, pentru a nu le lipsi nimic (amăgindu-se că îşi liniştesc conştiinţa), decât să se unească în spirit constructiv şi imaginaţie şi să dezvolte din "nimic" acel "ceva" care să ne scoată pe toţi din lene şi amorţeală.
Stăm în faţa calculatorului şi credem că VREM SINCER SĂ FACEM CEVA... Zile în şir, săptămâni în şir, luni în şir, ani în şir... Ceva, ce? Unii au idei, dar nu au bani să investească. Alţii au bani, dar sunt mai limitaţi în privinţa ideilor. Alţii sunt sănătoşi şi buni de muncă, dar preferă să trăiască parazitar, pe seama celor aşa-zis "dragi"... Şi cu toţii ne risipim în cele patru vânturi, fiindcă suntem egoişti pe cât suntem de... milostivi!!! Şi nimeni nu ne poate salva din moment ce acele minţi nealterate şi pline de entuziasm, capabile să răstoarne toate cutumele neaoş româneşti, aleg să... nu se mai întoarcă în veci!...”
Culai Roman, cititor ZdV
Echipa Ziarului de Vrancea reia rubrica “Comentariul Zilei”, în care, periodic, alegem un comentariu exprimat de voi la articolele noastre şi îl facem … ştire. Astăzi, atenţia ne-a fost atrasă de comentariul domnului Culai Roman la articolul lui Radu Tiliţă, “Judeţul Vrancea, abisul viitorului”, referitor la alegerea tinerilor vrânceni de a nu se mai întoarce acasă după ce îşi termină studiile pe alte meleaguri, care are şi un punct de vedere interesant în ceea ce priveşte spiritul de “sacrificiu” al românilor atunci când sunt nevoiţi să lucreze “afară” şi lipsa totală de iniţiativă atunci când e vorba să pună umărul la “ceea ce spun ei înşişi că iubesc”.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
