"Ne ţine? Ne ţine?!"
Ani de-a rândul, cam de pe la 15 septembrie, de luni până vineri şi până către jumătatea lui cireşar (în afara vacanţelor de peste an), atunci când clopoţelul vestea doritele pauze, dacă se întâmpla să fii prin apropiere… Ei da! D-apăi ce să cauţi?! Ce, n-ai altceva de făcut? Ce te interesează?! Acuma… ştiţi cum e… cu treabă, fără treabă, interesat sau nu… ce să faci? Tot auzind “Ne ţine? Ne ţine?” nu se poate să rămâi aşa nepăsător… ca să nu zic liniştit, că doar numai de linişte nu poate fi vorba!
În partea din faţă a şcolii, în curte, larma copiilor e mare. Da, da! Iertaţi-mă că am uitat să vă spun dintru început că despre Şcoala din Fundătura, Vrancea, facem vorbire. După cum spuneam, copii frumoşi, gălăgioşi (aşa sunt copiii) se bucurau de pauza mare, mică, de… copilărie. În spatele şcolii! Aici, în curtea din spate, din gurile unor micuţi, dragilor, nu din gura “mai-marilor” s-a tot auzit: “Ne ţine? Ne ţine?”. “Mai marii nu au de ce să se întrebe, pentru că ei ştiu prea bine că “le ţine” sau “îi ţin” ştiu ei cine. Da’ ştim şi noi şi cred că ştiţi şi dumneavoastră!
Până una alta, fraţilor, vă rog să faceţi un exerciţiu de voinţă şi cu ochii minţii să vedeţi pe unii copii sau nepoţi de-ai dumneavoastră, care, mânaţi de o necesitate, se întreabă îngroziţi dacă îi ţine… cine credeţi? Duşumeaua! De la… Grupul sanitar… e prea mult spus. Toaletă? Nici atât! Duşumeaua din scândură umedă, aşezată deasupra unei “fose” plină ochi cu mizerie şi apă foare multă, de-atâta amar de vreme, fiind şi foarte aproape de uşa de intrare a copiilor de la grădiniţă.
Duşumeaua este total nesigură chiar de la primul pas care s-ar face de vreun pruncuşor pe care mama îl aduce de mână la grădiniţă şi la şcoală (la clasele I-IV)! Nu ştiu cum se face că părinţii copiilor au cunoscut şi cunosc această situaţie şi… tac! Sau poate vorbesc pe ici pe colo, prin vecini… Oameni buni! Ne tot învârtim în jurul cozii şi parcă ne este un soi de teamă să vorbim… sau mai degrabă să punem punctul pe "i"!
Aceste lucruri sunt cunoscute nu numai de cei mici… sunt cunoscute şi de “mai marii” care, în campaniile electorale (doar), în sătucul meu, Fundătura, în incinta şcolii ne-au “aşteptat” şi ne vor mai aştepta cu încordare la urne de la 7 dimineaţa până seara târziu, când buletinele de vot, destul de stresate, merg la odihnă. Mă întreb, firesc…Între aceste ore, “cei mari” să nu fi ajuns ani de-a rândul, în asemenea ocazii, prin curtea din spatele şcolii? Cu siguranţă că au fost, dar nu vă temeţi, că n-au păşit pe duşumea. Şi uşuraţi, au rostit: “Ne ţine!”. Se vede treaba că aşa stau lucrurile.
Ceva mai sus de Fundătura, mai pe deal, necazul, nenorocirea, a lovit o familie în acestă primăvară când, o adolescentă a plecat dintre cei dragi, cum nu trebuia. Şi ce să vedeţi? La iuţeală s-au găsit ceva bănuţi pentru câteva maşini de pietriş, ca măcar în acele zile de necaz să se poată circula cât de cât! Viaţa acelei copile s-a curmat… dar pe-acolo locuiesc în continuare acei cetăţeni care plătesc dările impuse. S-a mişcat ceva nesemnificativ pentru modul de viaţă (nemaivorbind şi de alte porţiuni de drum din satul meu care sunt sub orice critică)! Acestea sunt mai degrabă drumuri forestiere decât drumuri locale!
De aceea mă întreb: Oare trebuie să mai dăm, Doamne fereşte, de vreun necaz… sau mai bine ar fi să se scuture oleacă buzunarele… că poate cine ştie, s-or găsi ceva gologani şi pentru o hazna?!
Acum că e vacanţă, e vacanţă. Dar poate că, în curtea şcolii şi nu pe drum, unii copilaşi se mai adună măcar printre prânzuri să bată mingea, timp în care poate că este bine ca unii ca mine, neavând ce face, să batem toba, şi în loc de refren să punem întrebarea îngrozită a copiilor: “Ne ţine? Ne ţine?”. Şi în loc de PS, întrebarea mea interesată: “Până când ne facem că nu ştim, n-am văzut, n-am auzit şi mai ales că nu avem cu ce?”.
Copiii ce se perindă pe la această şcoală au crescut şi vor creşte, şi dacă la rândul lor, când va trebui să plătească taxele, impozitele, vor întoarce spatele rostind, siguri de ei “Ne ţine!”, ştiind prea bine că ei, “cei mici” învaţă din exemplul “mai -marilor”, n-ar trebui să vedeţi cât de curând că duşumeaua, fiind putredă, se mişcă cu totul?
Mariana M. Popa, Fundătura Vrancei
Ce spun autorităţile: "Funcţionarea unităţii nu justifică costurile"
Şcoala de la Fundătura se confruntă de câţiva ani cu o situaţie specifică multor zone de munte: copii sunt din ce în ce mai puţini, iar autorităţile nu s-au mai văzut obligate să facă investiţii. “Nu am putut renova şcoala pentru că de la an la an copiii sunt tot mai puţini şi nu există motivaţia pentru a face o investiţie. Anul acesta trebuie să suportăm noi încă o parte din cheltuială ca să putem să menţinem şcoala funcţională în anul următor. Dar nu ştim până acum care este numărul de copii real, dacă şcoala mai poate funcţiona sau nu în acest an”, spune primarul din Păuleşti, Vasile Bratosin, comună de care aparţine şi Fundătura. În şcoala de la Fundătura mai învaţă, potrivit primarului, doar "cinci-şase elevi de la clasa I până la a IV-a", simultan, într-o singură clasă, cu un singur învăţător. Ministerul Educaţiei alocă fonduri în funcţie de numărul de copii, iar pentru a funcţiona o clasă este nevoie de cel puţin 15 elevi. Minim care nu există la Fundătura! Lucrurile nu au stat mereu astfel, iar şcoala care acum este în prag de desfiinţare ar fi putut fi salvată, dacă e să dăm crezare primarului. “Dacă erau uniţi (părinţii - n.r.) şi voiau şcoală în Fundătura, aceasta se menţinea. Nişte părinţi care au avut mofturi şi-au dus copii la Tulnici sau la Păuleşti. Au rămas câţiva care vor să studieze în continuare la Şcoala Fundătura”, spune Vasile Bratosin. Însă părinţii i-au dus să studieze la Tulnici sau la Păuleşti tocmai din pricina lipsei de condiţii în sat, ca să nu mai spunem de clasa mozaic, în care un singur cadru didactic se ocupă de toţi copiii, indiferent de nivelul de studiu. Fost cadru didactic, primarul nu are însă a-şi reproşa nimic în această privinţă. Cu investiţii sau nu, există o foarte mare probabilitate ca şcoala să funcţioneze în această locaţie şi în acest an. Caz în care, primarul spune că se vor crea condiţiile necesare unei bune funcţionări. “Şcoala are buget separat de la Ministerul Învăţământului. Prin bugetul local noi administrăm fonduri pentru unele necesităţi, probleme legate de lemn, încălzire, curent şi altele”, se obligă primarul. Ziarul nostru îl invită pe gospodarul comunei să treacă şi pe la toaleta şcolii pentru că e nevoie acolo de o mână harnică şi pricepută care să pună lucrurile la punct. Mai cu seamă că noul an şcolar stă să bată la uşă. (D. LEPĂDATU)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
Gigel, acum 3185 zile, 13 ore, 28 minute, 12 secunde 
