Piatra Mâţei şi zidurile uriaşilor de la Jitia
Denumirea „Piatra Mâţii” are următoarea legendă: «Demult, pe locurile unde se află astăzi Jitia, era o pădure mare care se întindea până la apa Râmnicului. Pe malul stâng al râului, unde se află biserica azi, era un schit de călugări. Puţinii locuitori trăiau împrăştiaţi prin poienile munţilor din jur. Pe dealul de lângă schitul Jitiei se afla o stână, iar printre ciobani era şi un copil de 14 -15 ani. Într-o zi, ciobănelul a scăpat caprele într-un loc plin de mărăciniş şi stânci, care se termina cu o prăpastie imensă ce dădea în apa Râmnicului. Pe atunci se credea că acela este un loc periculos, deoarece noaptea se auzeau zgomote ciudate. Alţii credeau că este un loc bântuit unde se făceau păreri şi se fereau să treacă pe acolo. Ciobănaşul, neavând curajul să se ducă la baciul stânii fără capre, s-a dus printre stânci să le caute, având în mână un toporaş. După un timp a găsit caprele, dar a fost atacat de o mulţime de pisici sălbatice. Se spune că o parte din capre ar fi căzut în prăpastie, iar băiatul rănit şi speriat s-a întors într-un târziu la stână. Unii povesteau că băiatul ar fi fost lecuit de o bătrână, care l-ar fi înfăşurat într-o bucată de pânză de in, îmuiată în miere de albine. Alţii spuneau că ar fi murit după acea întâmplare. Tatăl băiatului a început de atunci să meşterească toporaşe cu coada lungă şi cine trecea pe la stână, primea unul pentru a se putea apăra de sălbăticiuni. De atunci, oamenii au denumit stâncile de lângă apa Râmnicului Pietrele Mâţii, iar dealului pe care s-a aflat stâna, i-au spus Toporaşul în amintirea celor petrecute».
Prima stâmtoare a Râmnicului Sărat
Ansamblul natural Piatra Mâţii este situat pe partea stângă a DN 2R, care face legătura între comunele Jitia şi Vintileasca, la 1 km. de Mănăstirea Poiana Mărului şi 2 km. de satul Pleşi, unde se află alt obiectiv natural celebru – Masa lui Bucur (1145m). Aici este prima stâmtoare a Râmnicului Sărat, care coborând de pe culmile Furului (1415m), şi-a creat făgaşul către şesul coborât al Siretului. Cu toate că fundamentul zonei este format din dealuri subcarpatice tinere, mişcările orogenice au împins la suprafaţă straturile de calcar mult mai vechi, ce se regăsesc la zi în terasele Râmnicului, pe cursul său superior.
Formaţiuni similare celor de la Piatra Mâţii pot fi întâlnite la cca. 3 km. în aval pe apa Râmnicului, în satul Jitia de Jos şi pe culmea Dealului Roşu (944m).
Aceste straturi de roci dure sunt de fapt nişte resturi calcaroase, dintr-o masă mai mare care a dispărut în timp datorită eroziunii. Ele includ scoici ale unei plaje, probabil de acum 11 milioane de ani a mării preistorice Paratethys. Au forma unui zid cu o lăţime 1-3 m şi înălţimea generală cam de 6-7 m, dar cu maxime prin unele porţiuni de 20 de metri.
Zidurile de pe Valea Râmnicului se prelungesc de o parte şi de alta a râului pe kilometri întregi, ascunse din loc în loc sub pădurea seculară sau, ridicându-se întocmai ca zidul de apărare al unei cetăţi antice, miceniene. Aspectul rocilor, care dă impresia unor construcţii făcute de mâna omului, a dat naştere unor legende în gândirea populară, care le pune pe seama unor uriaşi ce au trăit pe aceste meleaguri în vremuri imemoriale, la fel ca în cazul „Pietrelor Fetii” din satul Neculele, a căror legendă o redă magistral Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”.
Zidurile Uriaşilor
Redau mai jos un fragment dintr-o legendă, care pare să o continue pe cea a „Pietrelor Fetii”, ce face referire la celebrele „ziduri”: „…Dar ajungând urieşii din ce în ce mai puternici, au vrut să-l înfrunte pe Dumnezeu. Cei de prin părţile noastre s-au strâns cu toţii şi-au pus rămăşag că, până or cânta cocoşii de ziuă, ei au să mute albia Râmnicului pe Slănic. Şi numai ce au început a căra la stânci şi la pământ, bărbaţi, femei şi copii, ridicând un baraj straşnic. Şi-au pornit apele să se umfle şi mai gata să treacă râul peste munte, dincolo. Dar tocmai când mai aveau puţin, a răsunat cântecul cocoşului şi deodată s-au rupt zăgazurile înecându-i pe toţi... Iar de atunci, stâncile ce se ridică de o parte şi de alta a Râmnicului la Piatra Mâţii şi Piatra Jidovului de la Jitia de Jos, poartă numele de Zidurile Uriaşilor. Se spune că Dumnezeu a curăţit pământul de uriaşi prin potop, iar asupra celor care rămâneau cu capetele afară s-au năpustit păsările cerului şi le-au mâncat. S-au dus, s-au stins de mult uriaşii. Dar urmele trecerii lor pe pământ se pot vedea peste tot în munţii noştri.”
Sorin Pantelimon
Sorin Pantelimon, viceprimar al comunei Jitia, este profesor de istorie şi în timpul liber scrie pe blogul său sorinprof.blogspot.ro.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
Antiplagiat, acum 3234 zile, 1 ora, 49 minute, 46 secunde 
