Jurnalism cetatenesc

"Nu e bun spitalul de la Focşani, să-mi plătească CAS tratament la New York"

Ziarul de Vrancea
27 mar 2015 1692 vizualizări
Cititorii Ziarului de Vrancea comentează condiţiile din spitalele de stat, pentru funcţionarea cărora cotizăm toţi cei care muncim cu contract. "Comportamentul şi vocabularul cadrelor medicale variază în funcţie de "unguentul" care îl are fiecare în buzunar pentru a-i "unge"", spune un cititor, în vreme ce un altul adaugă că "partea cea mai tristă e că atitudinea dispreţuitoare a pacienţilor se revarsă asupra tuturor medicilor, iar unii chiar nu merită asta...”

Materialul  „Nu vă îmbolnăviţi! Spitalul Mare ne tratează cu «cimitirină» şi «colivosan»”, a suscitat numeroase reacţii din partea cititorilor Ziarului de Vrancea. După ce au fost internaţi în spitalele din judeţ, aceştia s-au plâns de lipsurile la capitolul confort, de condiţiile în care sunt trataţi, de personalul medical, dar şi de lipsa medicamentelor şi materialelor sanitare. În următoarele rânduri vă prezentăm mesajele cititorilor noştri:
Doina Chelaru: „Eu am mers în Spitalul Judeţean de foarte multe ori cu părinţii mei în ultimii 8-9 ani din cauza unor boli care necesită tratamente speciale dar şi mai multă atenţie din partea medicilor. Condiţiile din spital sunt mizerabile, la fel şi comportamentul şi vocabularul multora din medici. De fapt comportamentul şi vocabularul medicilor variază în funcţie de "unguentul" care îl are fiecare în buzunar pentru a-l "unge" pe medicul care-l tratează. E trist, e dureros pentru că cei care ajung la oncologie se agaţă cu disperare de tratamentele împotriva cancerului şi de medicamentele care, teoretic, ar trebui să fie gratuite. Nu numai că "unguentul" trebuie să fie consistent, bolnavii trebuie să cumpere până şi vata care se foloseşte la injecţii. Cei care nu dispun de finanţele necesare se pregătesc sufleteşte pentru somnul de veci”.
Michulec Alan: “Anul trecut mi-am rupt genunchiul am stat vreo oră la URGENŢE plin de durere să aştept să fiu consultat, după o oră a venit un doctor, care nici măcar nu era pentru oase, venit din altă parte căci cel care trebuia să fie lipsea. Am făcut radiografii, şi am fost trimis acasă pe motiv că nu am nimic! Acum am şuruburi în genunchi iar operaţia am făcut-o în altă parte! Mulţumesc. I-aş fi dat în judecată dar nu ştiu ce e de făcut..... “;
Mirela Nica Milea: „Dacă te internezi la pediatrie e culmea suportabilităţii... ca mamă stai pe un scaun..cu capul în mâini şi încerci să închizi ochii pentru câteva minute... De ce nu avem şi noi condiţii ca în alte oraşe mai mari?Am plecat din spital cu pureci... Iar copilul a fost internat pentru o problemă ...şi a plecat cu rotavirus... Personalul de la această secţie ar trebui schimbat de la cap la coadă.... Şi femeia de serviciu te umileşte nu mai vorbim de semi-asistente şi doctori. Copiilor nu li se oferă mâncare de regim.Unde sunt banii de pe porţiile de mâncare ale copiilor? La Bucureşti de ce se poate da un regim alimentar corect unui copil bolnav? Nu sunt aceeaşi bani alocaţi?”.
Clarissa Dalloway: „Unchiul meu a decedat anul trecut, în urma lipsei de profesionalism a personalului medical! A fost lăsat să zacă pe un pat de spital fără ca cineva să se implice!!!!! Părerea mea e ca ar trebui făcută curăţenia de primăvară printre cadrele medicale!!!!!!!!!!!!!!!!!!”.
Seby Vasile: „Pe mine m-a găsit cu o răceală, mi-a dat antinevralgic şi m-a trimis acasă cu febră 39... şi eu aveam de fapt pneumonie interstiţială pe ambii plămâni. La noi mori cu zile”.
Danb: “Se pare că avem o mare CONFUZIE. Cetăţenii care ajung în spital NU sunt clienţii spitalului. Are pacientul vreun contract cu spitalul? Păi nu are? Şi-atunci pe ce bază să facă scandal pacientul la spital? Dar cu cine are contract pacientul? Cine stă chitic şi nu zice nimic că poate iar scapă?
Nu cumva CAS, Casa de Asigurări de Sănătate? Dânşii sunt obligaţi prin contract să asigure pacientului cel mai bun tratament, NU CONTEAZĂ SPITALUL. Nu e bun spitalul de la Focşani, nu e nicio problemă, să-mi plătească tratament la New York. Deci dragi bolnavi, bateţi la poarta greşită, adrisantul nu e corect. Partenerul vostru de discuţii este CAS, nu spitalul. Spitalul era partener de discuţii direct în comunism, acum avem capitalism şi suntem asiguraţi medical. Spitalul e doar un prestator de servicii, nu are treaba cu noi, ci tot cu CAS”.
Marius Guta: „Sincer, sunt bolnav spre ghinionul meu,dar spre norocul meu nu mă tratez în România. Am muncit printre străini şi cel puţin merit să fiu tratat de ei, că doar am contribuit la stat... Am totul gratuit, când zic totul înseamnă tot ceea ce este de făcut pentru un bonlav. Chiar am început un tratament gratuit pe 5 ani cu anticorpi. Tind să cred că comportamentul urât este în sangele nostru pentru că, atât cat am stat în spital am avut şi asistente din România şi se credeau buricul spitalului, vorbeau cu mine de parcă eram vreun cine ştie ce ultim om ...”

Claudia Liliana Bogoi: „Spitalele noastre ne tratează şi cu „parastazol”,  „gropanolon” şi „popavilin”. Într-un cuvânt, pentu ei şi mort eşti sănătos."
Mihaela Dumitru: „Şi ne tratează şi cu ...”popamicina”, „clopatin”, „cimitirol”!!! Fraţilor e jalnic”
Alecsandra Cretu: „Îmi pare rău când văd şi aud atât de multă indiferenţă şi incompetenţă. Am trăit şi eu o experienţă similară, în care mama mea a fost consultată la UPU cu mare superficialitate şi la stabilirea diagnosticului am primit o simplă ridicare din umeri. Norocul ei a fost că eu şi sora mea suntem medici şi am ştiut să ne orientăm rapid. Tot ceea ce se întâmplă e o ruşine ! Partea cea mai tristă e că atitudinea dispreţuitoare a pacienţilor se revarsă asupra tuturor medicilor, iar unii chiar nu merită asta...”
(Ziarul de Vrancea)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.