Jurnalism cetatenesc

A fost pe tunuri la Odessa, iar ieri a împlinit 100 de ani

Ziarul de Vrancea
19 dec 2014 1411 vizualizări
Gheorghe Viţă s-a născut pe 19 decembrie 1914, în localitatea Rucăreni din comuna Soveja, şi a luptat pe frontul din fosta U.R.S.S, ca ochitor tun

100 de ani de viaţă! Pentru această vârstă impresionantă, veteranul vrâncean de război Gheorghe Viţă a primit ieri, în cadrul unei ceremonii special organizate, Diploma aniversară. Distincţia i-a fost înmânată vrânceanului de către colonelul Mărgărit Puflea, comandantul Centrului militar Zonal Vrancea, alături de Costică Ciolan – primarul localităţii Soveja, şi de colonel Gheorghe Mocanu şi colonel Zinoni Popescu - reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Veteranilor din România.

La eveniment au participat rudele veteranului, dar şi Otilia Sava, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, cea care, de altfel, a şi înmânat diploma de veteran centenar. Originar din satul Rucăreni, comuna Soveja, Gheorghe Viţă a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, pe Frontul de est, în zona Odessa, din fosta U.R.S.S., în cadrul Regimentului 11 Artilerie. Vrânceanul a luat parte la conflagraţie în perioada 21 iunie-5 noiembrie 1941, pe postul de ochitor tun cu gradul de “Fruntaş“. Prezent la festivitate, profesorul Iulian Albu, autorul monografiei comunei Soveja, a vorbit despre supremaţia vicioasă a războaielor din toate timpurile asupra raţiunii şi a sentimentelor umane: “Am ştiut cu toţii şi ştim că războaiele au fost şi sunt o mare nenorocire, că au adus şi aduc multă suferinţă şi au rostogolit tăvălugul morţii peste impotenţa de gândire şi simţire a omenirii”, a spus cel mai avizat cunoscător al Sovejei. Coloana sonoră a evenimentului a fost asigurată de elevii Şcolii gimnaziale din Soveja, care au interpretat mai multe colinde de Crăciun. (Alina-Elena VASILIU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.