Astăzi este…Ziua Organizaţiei Naţiunilor Unite
Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume, scopul sau principal fiind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. ONU nu este o organizaţie supranaţională, nu are competenţele unui guvern mondial, ci reprezintă o organizaţie de state suverane. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Aliaţii au convenit crearea unei organizaţii internaţionale bazate pe egalitatea suverană a tuturor statelor pacifiste, deschisă tuturor statelor, iar la 1 ianuarie 1942 reprezentanţii a 26 de state au semnat, la Washington, "Declaraţia Naţiunilor Unite". Cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a încheiat cu un tratat general de pace, datorită nivelului scăzut de solidaritate între aliaţi, iar pentru a se institui un sistem de securitate colectivă a intrat în vigoare, la 24 octombrie, Carta ONU, tratatul prin care s-a înfiinţat ONU. Sediul central al organizaţiei este în New York. Ziua Naţiunilor Unite, celebrată începînd din 1948, este dedicată informării popoarelor cu privire la obiectivele şi realizările ONU. Ziua este parte a Săptămânii Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se desfăşura de la 20 la 26 octombrie. ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola. România a demarat procedurile de aderare la ONU în 1946, dar a fost admisă la 14 decembrie 1955. (D. L.)