Internațional

Peste 30 de morţi la un spital din Kabul, într-un atac revendicat de ISIS

Ziarul de Vrancea
1 mar 2017 385 vizualizări
Potrivit martorilor, teroriştii s-au deghizat în medici

Peste 30 de persoane au fost ucise de bărbaţi înarmaţi îmbrăcaţi în medici în cel mai mare spital militar din Kabul, au anunţat ieri oficiali afgani. Militanţi înarmaţi cu arme şi grenade au intrat în clădire după ce unul dintre ei s-a detonat la o poartă a spitalului, iar apoi au deschis focul asupra personalului şi pacienţilor spitalului. Comandouri care au aterizat pe acoperişul Spitalului Sardar Daud i-au ucis pe toţi cei patru atacatori după mai multe ore de luptă. Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacul. Talibanii au negat orice implicare. De asemenea, peste 50 de persoane au fost rănite, a anunţat Ministerul afgan al Apărării.
Preşedintele Ashraf Ghani a declarat că acest atac împotriva spitalului cu 400 de paturi reprezintă o ”călcare în picioare a valorilor umane”.
Atacul a început la ora locală 9.00 (6.30, ora României). Un membru al personalului spitalului care a reuşit să iasă din clădire a declarat că a văzut un atacator ”îmbrăcat în halat alb cu un Kalaşnikov şi care trăgea în toată lumea, inclusiv în paznici, pacienţi şi doctori”. Televiziunile au difuzat imagini cu oamenii care se ascundeau de atacatori sub pervazurile ferestrelor, la etaj. La mai bine de şase ore după ce a început atacul, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Sediq Sediqqi, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că forţele speciale au încheiat operaţiunea şi că toţi atacatorii au fost ucişi.
Agenţia Amaq, afiliată Statului Islamic, a postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram imagini în care ar apărea unul dintre militanţii ce au luat parte la asalt şi un număr de cadavre. Premierul Abdullah Abdullah a condamnat la rândul său atacul, într-un mesaj postat pe Twitter, şi a promis să ”răzbune sângele poporului nostru”.
Statul Islamic a anunţat că intră în Afganistan şi Pakistan în 2015, odată cu anunţarea înfiinţării aşa-numitei provincii Khorasan. Gruparea a revendicat luna trecută un atac sinucigaş la Curtea Supremă din Kabul, soldat cu 22 de morţi, şi şi-a intensificat activităţile atât în Afganistan, cât şi în Pakistan.
Talibanii au comis, la rândul lor, o serie de atacuri, cel mai recent în urmă cu o săptămână, soldat cu 16 morţi, după ce au anunţat lansarea ofensivei de primăvară.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.