Internațional

PSD a rămas “îndrăgostit” de OUG 13

Ziarul de Vrancea
14 feb 2017 375 vizualizări
In ciuda parlamentarilor din opoziţie, principalul partid aflat la guvernare întarzie procedura de anulare a efectelor ordonanţei privind codurile penale n există pericolul ca OUG 14, de abrogare, să fie declarată neconstituţională, moment în care OUG 13 ar reintra automat în vigoare

Senatorii din Comisia juridică au avut ieri o dezbatere preliminară asupra ordonanţei de urgenţă 13 şi au decis, prin voturile majorităţii PSD, ALDE, UDMR, invitarea la discuţii a Ministrului Justiţiei, a preşedintelui CSM şi a directorului ANP pentru 21 februarie, deşi reprezentanţii PNL şi USR s-au opus. Astfel, opoziţia a cerut, încă din debutul şedinţei Comisiei juridice a Senatului, respingerea de urgenţă a OUG 13. ”Ar fi o discuţie desuetă pe marginea unei ordonanţe care nu mai produce efecte”, a declarat senatorul USR George Dircă. ”Este imperios necesar să dăm o soluţie azi”, a cerut şi senatoarea PNL Alina Gorghiu, care a invocat avizul comisiei de constituţionalitate prin care s-a propus schimbarea titlului actului normativ din ”proiect de lege pentru aprobarea OUG 13/2017” în ”proiect de lege pentru respingerea OUG 13/2017”. În schimb, preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae (foto), a propus o discuţie mai amplă asupra OUG 13 prin invitarea la dezbateri, pe 21 februarie, a ministrului Justiţiei, a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi a directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Şerban Nicolae şi-a argumentat propunerea prin faptul că trebuie aflat punctul de vedere al CSM, mai ales ”după decizia unor instanţe care au constatat că a fost dezincriminat abuzul în serviciu deoarece Codurile penale nu au fost puse în acord cu decizia Curţii Constituţionale (CCR)”.
Argumentul lui Şerban Nicolae a fost combătut de Alina Gorghiu care a explicat că prin decizia CCR invocată de senatorul social-democrat nu a fost dezincriminat abuzul în serviciu. Supusă la vot, propunerea PNL şi USR de respingere a OUG 13 fără alte dezbateri a fost respinsă, în favoarea ei pronunţându-se doar senatorii celor două formaţiuni.
Înainte de vot, senatorii PNL şi cei ai USR au solicitat, luni, în plen, dezbaterea la pachet a ordonanţelor de urgenţă 13 şi 14, însă după mai multe discuţii şi o pauză de consultări solicitarea opoziţiei a fost respinsă.

USR: PSD îşi urmează planul de a menţine în viaţă OUG 13

USR a susţine că PSD îşi urmează planul „de a menţine în viaţă OUG 13”, în condiţiile în care există în continuare „pericolul real” ca OUG 14 să fie declarată neconstituţională din cauza procedurii prin care a fost adoptată.
„USR a înlăturat, prin două amendamente, câteva dintre riscurile de neconstituţionalitate ale Ordonanţei de Urgenţă 14, care abroga OUG 13, actul normativ pentru dezincriminarea unor fapte de corupţie, împotriva căruia protestează sute de mii de români. Marţi, plenul Senatului a adoptat OUG 14 cu amendamentele propuse de senatorul USR George Dircă, prin care două articole privind recuperarea prejudiciului şi controlul judiciar au fost puse în acord cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale ale României”, se arată într-un comunicat al USR. Conform sursei citate, ”există în continuare pericolul real ca OUG 14 să fie declarată neconstituţională din cauza procedurii prin care a fost adoptată, care încalcă reguli fundamentale de tehnică legislativă, ce nu pot fi corectate”.
Astfe, „în situaţia în care OUG 14 ar fi declarată neconstituţională, OUG 13 ar reintra în vigoare dacă Parlamentul nu o respinge, de urgenţă, prin vot, înaintea adoptării OUG 14”. „USR constată că majoritatea PSD face tot ce îi stă în putinţă să tergiverseze respingerea de către Parlament a OUG 13 şi să grăbească adoptarea OUG 14, care are probleme de constituţionalitate. USR crede că paşii majorităţii PSD-ALDE fac parte dintr-un plan bine pus la cale pentru a menţine în viaţă OUG 13, pe care parlamentarii majorităţii îl urmează ca pe ceas”, se mai arată în documentul citat.
Purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a afirmat că, „din punct de vedere tehnico -juridic, cea mai periculoasă soluţie este adoptarea, în prima fază a OUG 14/2017 şi abia apoi a legii de respingere eventuală a OUG 13/2017”.
El a precizat că „prin această înşelătorie bine ticluită PSD îşi va atinge obiectivul de spălare-prespălare a camarilei penale, reuşind ca OUG 13/2017 să producă efecte juridice în baza principiului existenţei legii penale mai favorabile”. „Această opinie este împărtăşită de toţi juriştii şi profesorii de drept cu care ne-am consultat şi care au confirmat că, în această ipoteză, efectul reactivării OUG 13 nu poate fi evitat", a conchis Dan Barna.

Curtea de Apel Alba Iulia: A intervenit o dezincriminare parţială

Curtea de Apel Alba Iulia a motivat anularea condamnării date într-un caz de abuz în serviciu prin faptul că o decizie din 2016 a Curţii Constituţionale a dezincriminat parţial abuzul în serviciu, arătând că inculpatul fusese condamnat pentru că a încălcat o hotărâre de guvern, nu o lege, o ordonanţă sau o ordonantă de urgenţă. “Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului”, se arată în motivarea instanţei.
Judecătorii au ajuns la concluzia că "dispoziţiile articolului 246 din Codul penal din 1969 şi ale articolului 297 alin. (1) din Codul penal (privind abuzul în serviciu, n.r.) sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «îndeplineşte în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înţelege "«îndeplineşte prin încălcarea legii»”. Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, urmare a deciziei de neconstituţionalitate din vara anului trecut, practic, “a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracţiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă”. În plus, Curtea a constatat că, prin pronunţarea deciziei nr. 405/2016 a CCR, a intervenit o dezincriminare parţială a infracţiunii de abuz în serviciu. Practic, instanţa a constatat că inculpatul Dan Daniel nu a încălcat prevederile vreunei legi sau ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, ci doar pe cele ale Hotărârii de Guvern nr. 611/2008, cea care aprobă normele privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.
Fostul secretar general al CJ Hunedoara Dan Daniel a fost condamnat în 2016 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a intervenit în cadrul desfăşurării examenului pentru postul de director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Hunedoara.

Zegrean: Aceeaşi sentinţă şi cu OUG în vigoare

Şi fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat că abuzul în serviciu a fost parţial dezincriminat, referindu-se la recenta decizie a Curţii de Apel Alba. „Mi-e greu să înţeleg de unde provine această mirare că uite ce s-a întâmplat la Alba Iulia. Dacă oamenii ar citi legile şi hotărârile Curţii Constituţionale, nu ar fi fost nicio surpriză că un judecător de la Alba Iulia a admis o contestaţie la executare pentru că, din câte am înţeles, omul acela a fost condamnat pentru abuz în serviciu şi ce s-a reţinut la el a fost că nu a respectat o Hotărâre de Guvern sau nişte norme de aplicare a unei Hotărâri de Guvern. Ori, Curtea Constituţională, prin decizia aceea din 15 iunie 2016 – nu mai eram preşedinte în ziua aceea – a spus că infracţiunea aceasta de abuz în serviciu se comite doar dacă prin fapta funcţionarului se încalcă o îndatorire prevăzută într-o ordonanţă, o ordonanţă de urgenţă sau într-o lege”, a explicat fostul preşedinte al CCR pentru Timp Online.
El a reamintit că CCR a spus, cu o ocazie, că „o soluţie legislativă declarată neconstituţională nu mai poate fi adusă într-o altă lege”. „Mi-e greu să îmi imaginez ce ar putea să scrie aici (n.r. – noul proiect de modificare a codurilor) dacă Curtea a spus că doar încălcarea atribuţiilor prevăzute în lege, în ordonanţe şi în ordonanţe de urgenţă constituie infracţiune, mi-e greu să înţeleg cum ar putea să mai spună că şi prin hotărâre de guvern. Acolo nu mai poţi să introduci şi HGR pentru că CCR tocmai a spus chestia asta. Deci este greşit să se caute vinovaţi. Dacă Guvernul credea că textul trebuia pus în acord cu decizia Curţii putea să o facă în cele 45 de zile. Şi aici mai trebuie înţeles un lucru: punerea asta de acord se face tot prin lege. Actul de punere de acord este o altă lege prin care se spune eventual că se modifică sau se abrogă sau textul respectiv va avea o altă formulare, dar este o lege. Asta se poate face oricând. Oricând legiuitorul poate să intervină pe Codul Penal sau Legea 78 şi să dea o definiţie cum doreşte el la abuzul în serviciu, cu condiţia să respecte ceea ce deja Curtea a spus”, a declarat Zegrean. Întrebat dacă se întâmpla acelaşi lucru în condiţiile în care Ordonanţa 13 era în vigoare, Zegrean a răspuns: „Dacă Ordonanţa 13 era în vigoare, mă tem că era aceeaşi sentinţă pentru că Ordonanţa 13 face referire tot la lege, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă când vorbeşte despre modurile de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu. Asta nu schimba cu nimic lucrurile. Abuzul în serviciu este parţial dezincriminat. Din definiţia amplă a abuzului în serviciu au fost scoase celelalte aspecte şi a rămas doar fapta comisă prin încălcarea legii, a unei ordonanţe sau a unei ordonanţe de urgenţă”.
În aceste condiţii, a adăugat fostul preşedinte al CCR, există o singură soluţie: „Dacă vor să modifice definiţia abuzului în serviciu o pot face, dar ţinând cont de decizia Curţii Constituţionale pentru că o soluţie legislativă declarată neconstituţională nu mai poate fi adusă în discuţie. Poate să existe o altă iniţiativă legislativă sau să rămână ceea ce este în text”.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.