Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Atacatorul de la Luvru este un egiptean în vârstă de 29 de ani

Ziarul de Vrancea
5 feb 2017 402 vizualizări
Bărbatul care a atacat vineri dimineaţă cu o armă albă o patrulă militară la intrarea în muzeul Luvru este un cetăţean egiptean în vârstă de 29 de ani, a anunţat sâmbătă procuratura franceză care se ocupă de caz, citată de Reuters.

Abdullah Reda al-Hamami a fost împuşcat în stomac de către unul dintre soldaţi, a fost operat ieri, însă viaţa sa nu mai este în pericol, a mai spus un oficial al procuraturii. Egipteanul avea asupra sa două machete, iar în rucsacul său poliţiştii au găsit mai multe sprayuri cu vopsea, însă nu au fost urme de explozibil. Tatăl tânărului a declarat pentru AFP că fiul său nu a dat semne de radicalizare. Reda al-Hamami, un general de poliţie în rezervă, a declarat că sâmbătă, înainte ca procuratura să anunţe identitatea atacatorului, că este convins că autorul atacului de la Luvru este fiul său. Tânărul lucra ca director comercial la Sharjah în Emiratele Arabe Unite şi se afla la Paris într-o călătorie de afaceri. "A plecat vineri la Luvru. Ar fi trebuit să plece sâmbătă", a spus generalul egiptean. "Este un tânăr simplu. Îl iubim cu toţii. Pot să vă arăt fotografii în care nici măcar nu are barbă" a spus tatăl.



Oficial francez: UE trebuie să iasă de sub „servitutea” faţă de SUA

Secretarul de stat francez însărcinat cu comerţul extern, Matthias Fekl, a declarat că Uniunea Europeană trebuie să iasă de sub ”servitutea” faţă de SUA în materie de globalizare şi să "aplice pe deplin principiul de reciprocitate în relaţiile economice", transmite AFP. "A-ţi imagina că o ţară are un viitor rupându-se de restul lumii nu corespunde niciunei realităţi", a declarat Matthias Fekl pentru Journal du Dimanche, făcând referire la noul preşedinte american Donald Trump. "În faţa acestui lucru, Europa trebuie în schimb să se gândească asupra globalizării şi să iasă de sub «servitutea sa voluntară» faţă de Statele Unite", a adăugat el. "Ea trebuie să pună capăt naivităţii de care dă uneori dovadă şi să aplice pe deplin principiul reciprocităţii în relaţiile sale economice", a adăugat oficialul francez. De la venirea sa la putere, Donald Trump pare să ducă o politică protecţionistă, chiar naţionalistă, inclusiv în detrimentul principalilor săi parteneri, între care UE. Proiectul de acord comercial între SUA şi Europa, deja în dificultate înainte de plecarea lui Barack Obama de la Casa Albă, este astfel mai mult decât incert. Mare critic al construcţiei europene, Trump nu îşi ascunde dorinţa de a negocia cu prioritate un acord bilateral cu Marea Britanie pentru a face din Brexit un „succes”.

Guvernul polonez refuză să primească zece orfani de la Alep

Guvernul conservator polonez a refuzat o solicitare a unui oraş polonez de a primi zece copii orfani din oraşul sirian Alep, evocând o ameninţare la adresa securităţii ţării, potrivit unui post polonez de radio, citat de The Associated Press. Postul de radio Tok FM a difuzat vineri un interviu cu primarul din Sopot Jacek Karnowski, care a declarat că cererea sa de a primi orfanii a fost refuzată. Guvernul nu a comentat imediat informaţia. Însă postul de radio a publicat scrisoarea prin care Ministerul polonez de Interne a refuzat solicitarea. În scrisoare se arată că este prea complicat din punct de vedere logistic să se aducă orfanii sirieni în Polonia şi se subliniază că există ”probleme în stabilirea identităţilor lor şi eliminarea ameninţărilor teroriste”. Guvernul în mare catolic al Poloniei a adoptat o poziţie fermă de refuzare a primirii vreunui musulman. Pe de altă parte, numărul migranţilor care-şi riscă viaţa pentru a traversa Marea Mediterană a crescut, în contextul în care condiţiile de navigaţie favorabile i-au încurajat pe traficanţii de persoane, care aşteptau o îmbunătăţire a vremii, potrivit unui ONG care operează în zonă. Asociaţia de caritate Medici fără frontiere (MSF) a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că nava sa de salvare de la nord de coastele Libiei operează la capacitate maximă şi a salvat 720 de migranţi. Aquarius a primit ajutorul altei nave operate de Proactiva Open Arms, un ONG spaniol care a salvat vineri 222 de migranţi, inclusiv un prunc şi doi copii mici din două ambarcaţiuni.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.