Internațional

Donald Trump, în război deschis cu spionii săi

Ziarul de Vrancea
13 ian 2017 580 vizualizări
Preşedintele ales Donald Trump se pregăteşte să preia funcţia, în contextul în care, cu doar o săptămână înainte de învestire, vinerea viitoare, polemicile cu privire la serviciile secrete şi relaţia sa cu Rusia continuă, scrie AFP.

Încă neînvestit preşedinte, Trump a adâncit o prăpastie cu viitoarele sale servicii de informaţii, pe care le-a acuzat în mod public, pe rând, de incompetenţă şi lipsă de loialitate, în timp ce viitorii săi miniştri îşi exprimă ”încrederea” în ele. Viitorul director al CIA Mike Pompeo s-a aflat joi, în Congres, într-o poziţie inconfortabilă. Nominalizat de un preşedinte ales care a scuipat agenţiile de informaţii, el urmează să o conducă pe cea mai celebră dintre ele. Pe Twitter şi apoi în prima sa conferinţă de presă de când a fost ales, Donald Trump a acuzat serviciile de informaţii că se află la originea difuzării în presă a unui raport neverificat care evocă presupuse legături de lungă dată cu Rusia şi alte informaţii compromiţătoare, inclusiv o înregistrare video cu caracter sexual. Şefii spionilor i-au prezentat lui Trump un rezumat al acestui raport vineri, potrivit mai multor publicaţii.
Cel vizat a apreciat drept ”scandalos (faptul) că agenţii de informaţii să fi permis” publicarea ”unei informaţii care s-a dovedit a fi eronată şi falsă”.
El a atacat de asemenea presa, iar despre site-ul Buzzfeed, primul care a postat online acest raport, a spus că este ”o grămadă de gunoi”.

Clapper l-a sunat dar nu a comentat informaţiile

Criticile sale l-au determinat pe directorul informaţiilor (DNI) James Clapper, ”consternat” de divulgarea acestui document neverificat, să-l sune. El l-a asigurat că serviciile sale nu se află la originea acestui text şi nici la originea difuzări lui. Trump şi-a exprimat imediat bucuria pe Twitter că a fost sunat de şeful spionilor şi a etichetat din nou documentul drept ”mincinos şi fictiv”. Însă Clapper, al cărui Birou (ODNI) coordonează cele 17 agenţii americane de informaţii, s-a ferit să comenteze documentul, despre care serviciile sale nu fac ”vreo apreciere în privinţa fiabilităţii informaţiilor” pe care le conţine. El şi-a exprimat doar îngrijorarea faţă de faptul că a fost postat online, ”extrem de toxic şi aducând atingere securităţii naţionale”. Autorul documentului, Christopher Steele, un fost agent secret britanic care a fost staţionat mai mulţi ani la Moscova în cadrul serviciilor de informaţii externe MI6, era de negăsit joi.
O sursă apropiată serviciilor britanice a declarat pentru AFP, la Londra, că-i ”ştie” pe Steele şi pe Chris Burrows, directori, în prezent, ai societăţii de informaţii Orbis, şi dă asigurări că ei au o ”bună reputaţie şi este imposibil să fi fabricat acest raport”.

Moralul agenţilor, afectat

Un expert de la Council on Foreign Relations, Max Boot, cunoscut prin poziţiile sale anti-Trump, i-a sugerat preşedintelui-ales, în ziarul The New York Times (NYT), să-şi ”spele numele” prin numirea unei comisii speciale de anchetă cu privire la aceste acuzaţii. Atacurile lui Donald Trump ”au afectat moralul” agenţilor de informaţii, a deplâns la rândul său sentorul Mark Warner, vicepreşedintele Comisiei pentru Informaţii din Senat, în audierile lui Pompeo.
Un fost director adjunct al CIA, John McLaughlin, a prezis miercuri, pe site-ul Real Clear World, că pe agenţi îi aşteaptă patru ani ”deosebit de dificili”.
De când a fost ales, Donald Trump a dezavuat în mai multe rânduri serviciile pe care le va conduce după ce va fi învestit, pe 20 ianuarie.
După ce le-a respins, iniţial, concluziile cu privire la interferenţele Rusiei în alegerile prezidenţiale, el a recunoscut miercuri, pentru prima oară, că Rusia se află la originea atacurilor cibernetice împotriva Partidului Democrat.
Viitorul preşedinte şi-a marcat sfidarea faţă de serviciile de informaţii în decembrie, când a anunţat că nu vrea să primească sesiuni de informare zilnice de la ele, aşa cum este tradiţia. ”Le iau când am nevoie”, a declarat el. Viitorii membri ai administraţiei sale, audiaţi de Congres joi, s-au arătat mai înţelegători faţă de ele. Viitorul şef al Pentagonului, James Mattis, a declarat că el acordă un ”foarte, foarte înalt grad de încredere” informaţiilor americane, la fel ca viitorul director al CIA Mike Pompeo agenţilor săi.
Pompeo a atribuit în mod clar atacurile informatice din campania electorală americană unor ”oficiali de rang înalt din Rusia”. ”Nu văd nimic de revăzut în concluziile raportului” CIA asupra acestui punct, a declarat el.
Mike Pompeo "ne datorează acum adevărul”, inclusiv lui Donald Trump, a conchis Adam Schiff, un membru al Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.