Internațional

Cu lacrimi în ochi, Obama şi-a luat rămas bun de la americani

Ziarul de Vrancea
11 ian 2017 671 vizualizări
„Democraţia nu cere uniformitate”, a subliniat liderul de la Casa Albă, într-un discurs încheiat cu sloganul: “Da, putem. Da, am reuşit”

Preşedintele american Barack Obama, cu o cotă de popularitate de invidiat, dar învins din punct de vedere politic, şi-a luat la revedere de la naţiune marţi seară, lansând un nou apel către unitate şi spunând că nu şi-a abandonat viziunea pentru o schimbare progresistă, care, însă, vine în prezent cu o serie de avertismente, relatează CNN.

Cu vocea gâtuită uneori de emoţie, Obama şi-a trecut în revistă preşedinţia, marcată atât de succese, cât şi de eşecuri. Printre realizările enumerate s-au aflat Obamacare şi drepturile civile pentru minorităţile sexuale. El a subliniat, însă, că munca sa nu s-a încheiat. Admiţând cu onestitate că discursul politic s-a înăsprit în cursul mandatelor sale, el i-a îndemnat pe americani să îşi reînnoiască eforturile pentru reconciliere.

„Democraţia nu cere uniformitate”, a spus liderul de la Casa Albă. “Fondatorii noşti s-au certat şi au făcut compromisuri şi s-au aşteptat ca şi noi să facem la fel. Însă a ştiut că democraţia necesită un simţ al solidarităţii – ideea că, în pofida diferendelor noastre externe, suntem împreună în asta, ne ridicăm şi cădem ca unul”, a adăugat el. Admiţând că, deocamdată, politicile sale sunt blocate la Washington, Obama a recunoscut că “pentru fiecare doi paşi în faţă, avem senzaţia adesea că facem un pas în spate”. El şi-a îndemnat susţinătorii să fie vigilenţi şi să apere valorile americane de bază, care ar putea fi asediate.

De asemenea, el a avertizat în legătură cu o izolare a SUA, spunându-le democraţilor că numai prin implicarea în discursul politic real pot spera să reînnoiască viziunea bazată pe speranţă care l-a adus pe el la Casa Albă în urmă cu opt ani. Obama şi-a recunoscut succesorul, pe Donald Trump, spunând că este angajat pentru un transfer paşnic al puterii. A avertizat, însă, că pentru a avansa, democraţii trebuie să îl respecte pe comandantul lor suprem. De asemenea, preşedintele a îndemnat afro-americanii şi membrii minorităţilor să privească “omul alb de vârstă mijlocie, care din afară pare să aibă toate avantajele, dar care şi-a văzut lumea data peste cap de schimbarea economică, tehnologică şi culturală” cu empatie.

De asemenea, i-a îndemnat pe albi să privească protestele minorităţilor ca pe o luptă “nu pentru a cere tratamente speciale, ci tratamentul egal”.

Liderul american şi-a încheiat discursul cu o variaţie a sloganului cu care a câştigat alegerile. “Da, putem. Da, am reuşit”, a spus el.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.