Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Băncile ruse ar putea finanţa campania prezidenţială a lui Marine Le Pen

Ziarul de Vrancea
3 ian 2017 553 vizualizări
Extrema-dreaptă franceză are nevoie de bani pentru a finanţa campaniile electorale, iar Marine Le Pen ar putea să se îndrepte din nou spre băncile ruse pentru a obţine un împrumut de 20 de milioane de euro, necesar susţinerii campaniei pentru alegerile prezidenţiale din aprilie-mai şi alegerile legislative din iunie 2017, relatează jurnaliştii de la Associated Press.

Legislaţia franceză interzice formaţiunilor politice să primească donaţii internaţionale, însă împrumuturile nu intră în aceeaşi categorie. Pentru Frontul Naţional, apelul la băncile ruseşti reprezintă o perspectivă îndrăzneaţă, având în vedere că finanţarea ultimelor campanii a atras anchete nedorite din partea autorităţilor, dar şi a jurnaliştilor din Hexagon.
Acuzaţiile legate de abaterea de la legislaţia finanţării au atras deja numeroase investigaţii şi un proces în justiţie iminent pentru mai mulţi politicieni şi asociaţi ai Frontului Naţional. În 2014, un împrumut primit de extrema-dreaptă de la o bancă rusească a ridicat semne de întrebare cu privire la posibila influenţă a Moscovei asupra democraţiei din Franţa.
Acum, Marine Le Pen se va confrunta cu un context mult mai complicat dacă încearcă să obţină o finanţare de la băncile ruseşti, având în vedere sancţiuniile impuse de Statele Unite pentru implicarea hackerilor ruşi în alegerile prezidenţiale, pentru a înclina balanţa electorală în favoarea republicanului Donald Trump, care s-a arătat mai favorabil lui Vladimir Putin. Politicienii formaţiunii susţin că nu au nicio altă alternativă, având în vedere refuzul vehement al băncilor franceze de a împrumuta bani unei formaţiuni antiimigraţioniste şi populiste.
Moscova s-a arătat deschisă în ultimii ani către formaţiunile de extremă-dreapta din ţările europene în timp ce tensiunile au crescut considerabil între Rusia şi Occident în urma crizei ucrainene şi războiului civil din Siria. Marine Le Pen a demonstrat că este o prietenă intimă a Kremlinului printr-o vizită la Moscova, precum şi prin participarea la evenimentele de la Ambasada Rusiei de la Paris.

O invitată la ceremonia de învestire a lui Trump pune o condiţie: să interpreteze un cântec de protest

Cântăreaţa britanică Rebecca Ferguson a fost invitată să cânte la ceremonia de învestire a lui Donald Trump şi a transmis că va accepta, dacă îi va fi permis să interpreteze ”Strange Fruit”, unul dintre primele mari cântece de protest, scrie BBC. Rebecca Ferguson a publicat pe contul său de Twitter un mesaj în care spune: ”Am fost întrebată şi acesta este răspunsul meu. Dacă îmi permiteţi să cânt «Strange fruit», o melodie care are o importanţă istorică uriaşă, un cântec trecut pe lista neagră în Statele Unite, fiind prea controversat. Un cântec care vorbeşte despre toate persoanele de culoare neglijate şi călcate în picioare. Un cântec care aminteşte că dragostea este singurul lucru care va cuceri toată ura din lume, atunci o să accept elegant invitaţia dumneavoastră şi ne vedem la Washington”.
”Strange fruit”, poem scris de Abel Meeropol, a fost înregistrat pentru prima dată de Billie Holiday. O parte din interpretarea dată melodiei de Nina Simone în 1965 a fost folosită de Kanye West în ”Blood on the Leaves”. Versurile piesei ”Strange fruit”, descris ca unul dintre primele mari cântece de protest, descriu linşajul afro-americanilor la începutul secolului 20.
Preşedintele ales al Statelor Unite încearcă de mai multe săptămâni să găsească artişti dispuşi să cânte la ceremonia de investitură, care va avea loc pe 20 ianuarie. Până în prezent, singurul artist care a confirmat este Jackie Evancho, participantă la ”America's Got Talent”, care va intona imnul naţional.

Aproape 7.000 de civili irakieni au murit anul trecut în violenţele din ţara lor

Cel puţin 6.878 de civili irakieni au murit anul trecut în violenţele din ţara lor, a anunţat Misiunea ONU de Asistenţă pentru Irak (UNAMI), într-un comunicat citat de Associated Press. Alţi 12.388 de civili au fost răniţi.
UNAMI a precizat că bilanţul nu ia în calcul victimele în rândul civililor din provincial Anbar, din vestul ţării, înregistrate în lunile mai, iulie, august şi decembrie, deoarece Departamentul Sănătăţii din regiune nu a furnizat datele relevante. Potrivit ONU, acest număr „trebuie considerat minimum absolut” pentru că organizaţia nu a putut verifica numărul victimelor în rândul civililor în zonele de conflict şi nici pe cel al celor care au murit în urma „efectelor secundare ale violenţei, din lipsă de apă, mâncare, medicamente şi îngrijire medicală. În 2015, 7.515 civili au murit în Irak, potrivit UNAMI.

Ziarul oficial al Partidului Comunist chinez a publicat un puzzle ”obscen”

Ziarul oficial al Partidului Comunist chinez, People's Daily, a publicat, luni, pe conturile în limba engleză de pe reţelele de socializare un puzzle ”obscen”, scrie BBC. ”Puzzle pentru Anul Nou 2017, doar pentru distracţie: primele trei cuvinte pe care le vedeţi vă definesc anul. Ce vedeţi?”, a fost anunţul publicat luni. ”A se masturba”, ”tâmpit” şi ”testicul” s-au numărat printre cuvintele regăsite în puzzle.
Postările au fost şterse câteva ore mai târziu, în aceeaşi zi. Reacţiile online au apărut rapid şi se pare că majoritatea oamenilor au fost amuzaţi, şi nu deranjaţi. ”Cred că este un editor străin supărat la biroul PD din Beijing, care îşi urăşte locul de muncă”, a scris un utilizator de Reddit.
Reprezentanţii ziarului nu au răspuns solicitării BBC de a comenta incidentul.

Cel mai bătrân om din lume a sărbătorit 146 de ani

Cel mai bătrân om din lume, un indonezian care deţine documente potrivit cărora s-a născut pe 31 decembrie 1870, a sărbătorit 146 de ani şi spune că răbdarea este cheia unei vieţi lungi, transmite Independent.
Mbah Gotho a aniversat alături de nepoţii săi, după ce, se pare, a supravieţuit fraţilor săi, celor patru soţii şi copiilor pe care i-a avut cu acestea. El trăieşte într-un sat din provincia Java centrală, iar autorităţile confirmă autenticitatea actelor sale.
Astfel, el deţine titlul de cea mai vârstnică persoană din lume, titlu deţinut de franţuzoaica Jeanne Calment, care a murit la vârsta de 122 de ani.
Petrecerea a avut loc în prezenţa nepotului său Suryanto şi a soţiei acestuia, Suwarni, care, împreună cu vecinii şi prietenii i-au cântat ”La mulţi ani!” bătrânului care i-a privit zâmbind şi care a reuşit să stingă lumânările de pe tort. Întrebat care este secretul unei vieţi îndelungate, Gotho a spus: ”Reţeta este răbdarea”.
Se spune că a început să se pregătească pentru moarte din 1992 şi chiar are mormântul pregătit. În 2016, Mbah Gotho a spus că tot ce îşi doreşte este să moară, după ce a început să aibă nevoie de ajutor pentru a se deplasa şi a mânca. Nepoţii săi afirmă că bătrânul îşi petrece mai toată ziua ascultând programele radio, pentru că vedere i-a slăbit foarte mult. Mai multe persoane susţin că au doborât recordul lui Calment, însă vârstele lor nu au fost confirmate. Nigerianul James Olofintuyi a susţinut că are 171 de ani, în timp ce etiopianul Dhaqabo Ebba a spus că are 163, însă, fără documente care să ateste asta titlul nu le poate fi oferit.

Finlanda introduce un venit minim garantat pentru şomeri

Finlanda a devenit prima ţară din Europa care va plăti şomerilor săi un venit de bază necondiţionat, în valoare de 560 de euro, un experiment social unic destinat eliminării birocraţiei guvernamentale, reducerii sărăciei şi creşterii gradului de ocupare.
Olli Kangas de la Agenţia guvernamentală care se ocupă de asistenţa socială în Finlanda (KELA), a declarat luni că o perioadă de probă care se va întinde pe parcursul a doi ani şi care va include 2.000 de şomeri aleşi în mod aleator a început la 1 ianuarie. Persoanele selectate vor primi 560 de euro în fiecare lună, fără a fi nevoite să justifice modul în care au cheltuit banii. Comparativ, venitul mediu în sectorul privat din Finlanda este de 3.500 de euro.
Olli Kangas a subliniat că persoanele selectate vor continua să primească cei 560 de euro chiar şi după ce vor găsi un loc de muncă pentru că obiectivul acestui program este să înlăture teama şomerilor care refuză locurile de muncă cu salarii mici sau pe termen scurt pentru că se tem că nu vor mai putea beneficia de sistemul generos de asigurări sociale din Finlanda. "Este foarte interesant să vedem cum se vor comporta oamenii. Vor avea curajul să încerce diferite locuri de muncă. Sau, aşa cum susţin criticii, îi va face mai leneşi pentru că ştiu că primesc un venit de bază fără să facă nimic?", s-a întrebat Olli Kangas. Potrivit acestuia, acest experiment ar putea fi extins ulterior la grupurile cu venituri reduse cum sunt freelancerii, mici antreprenori sau muncitori în regim part-time.
În luna noiembrie a anului trecut, rata şomajului în Finlanda, o ţară cu o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, era de 8,1%.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.