Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: MI6: Marea Britanie se confruntă cu o ameninţare teroristă fără precedent

Ziarul de Vrancea
8 dec 2016 539 vizualizări
Marea Britanie se confruntă în prezent cu o ameninţare teroristă fără precedent, a declarat noul director al serviciilor de informaţii MI6, Alex Younger, precizând că autorităţile au dejucat 12 comploturi teroriste din iunie 2013 până în prezent. Potrivit acestuia, multe ameninţări provin din zone de conflict din Orientul Mijlociu, în special din Irak şi Siria.


În primul său discurs public după ce a preluat conducerea MI6, el a mai spus că alianţa Rusiei cu preşedintele Bashar al-Assad în Siria riscă să îndepărteze oamenii care ar trebui recrutaţi pentru înfrângerea extremiştilor. “Nu putem fi la adăpost de ameninţările care emană din această zonă, dacă nu se încheie războiul civil”, a explicat el.
De asemenea, Younger a avertizat că gruparea teroristă Statul Islamic a exploatat situaţia din Siria pentru a-şi consolida puterea în regiune şi a-şi intensifica războiul împotriva Occidentului. El a adăugat că ISIS are „o structură de planificare a atacurilor externe foarte bine organizată”. Membrii acestei structuri planifică atacuri vizând Marea Britanie şi aliaţii săi „fără a fi nevoiţi să plece din Siria”, a precizat el. Potrivit lui Younger, şi „războiul hibrid”, care include atacuri informatice şi subminarea democraţiei, devine un „fenomen tot mai periculos”. “Riscurile sunt profunde şi reprezintă o ameninţare fundamentală la adresa suveranităţii noastre. Ar trebui să fie o sursă de îngrijorare pentru toţi cei care împărtăşesc valorile democratice”, a subliniat el.

Marine Le Pen solicită oprirea accesului la educaţie gratuită pentru copiii migranţilor

Preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a declarat ieri după-amiază că copiii migranţilor nu ar trebui să aibă acces la sistemul de învăţământ gratuit din Franţa. Extremista Marine Le Pen şi-a lansat candidatura pentru alegerile prezidenţiale franceze din primăvara anului viitor, iar sondajele prevăd intrarea acesteia în al doilea tur al scrutinului. Prezidenţiabila Frontului Naţional a explicat că nu are nimic împotriva străinilor. ”Dar le spun un lucru - dacă veniţi în ţara noastră nu vă aşteptaţi ca cineva să aibă grijă de voi, iar copiii voştri nu vor fi educaţi în mod gratuit. Nu mai este un joc”, a declarat Le Pen într-un discurs de la Paris.
Ultimele sondaje sugerează că aceasta va concura la limită cu prezidenţiabilul dreptei Francois Fillon în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa. Totuşi, doi din trei alegători francezi ar vota pentru Fillon, dacă acesta ar ajunge în al doilea tur al scrutinului prezidenţial cu Marine Le Pen.
Politica Frontului Naţional se concentrează pe reducerea imigraţiei şi deportarea migranţilor ilegali, precum şi organizarea unui referendum pentru ieşirea din UE. Marine Le Pen a muncit în ultimii şase ani pentru a îndepărta Frontul Naţional de imaginea unei formaţiuni de extremă-dreapta şi pentru a atrage alegători conservatori din Franţa.

Agenţiile de spionaj au încercat să intercepteze datele mobile ale pasagerilor din avioane comerciale

Presa internaţională a relatat ieri dimineaţă că agenţiile de spionaj din Marea Britanie şi Statele Unite au încercat în repetate rânduri să intercepteze datele mobile ale pasagerilor unor zboruri comerciale, operate inclusiv de compania Air France. Aceste dezvăluiri apar într-unul din documentele obţinute de avertizatorul de integritate Edward Snowden.
Pasagerii Air France au fost printre primii vizaţi de interceptările executate de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) în Statele Unite şi de GCHQ în Marea Britanie. Utilizarea telefoanelor mobile la bordul unor avioane comerciale era văzută de către agenţiile de spionaj drept o caracteristică a teroriştilor. Însă, compania franceză a început să desfăşoare încă din 2007 teste pentru a permite pasagerilor să îşi folosească telefoanele în timpul zborului. ”Utilizarea unor telefoane mobile cu legătură la internet în timpul zborului creşte riscul creării unor programe speciale la NSA şi GCHQ”, relatează Le Monde, care a primit acces la arhiva lui Edward Snowden.
Deşi nu este posibil în mod normal să apelezi persoane dintr-un avion, unii operatori le permit pasagerilor să-şi conecteze telefoanele mobile la internetul wireless din cabină.
În 2012, un număr de 27 de linii aeriene au decis să permită utilizarea telefoanelor mobile la bordul aeronavelor, printre care se numără British Airways, Aeroflot, Etihad, Cathay Pacific, Lufthansa şi Singapore Airlines.
Însă, Air France era ”un adevărat simbol al interceptării comunicaţiilor de la bord de către agenţia de spionaj britanică, care a utilizat un avion al companiei franceze într-un desen care demostra cum funcţionează interceptarea datelor mobile”. ”În mod vizibil nu suntem singurii vizaţi şi nu ştim absolut nimic despre această practică”, a declarat un reprezentant al Air France.
Documentele interne ale celor două agenţii de spionaj arată că rezultatele programului de interceptare a datelor mobile sunt impresionante. Aceste programe permiteau colectarea în timp aproape real a datelor mobile.
Pentru a intercepta datele mobile, agenţii aveau nevoia doar ca aeronava să fie la o altitudine de peste 3.000 de metri. Mai multe staţii aeriene secrete de la nivelul solului interceptau semnalul care trecea printr-un satelit. ”Simplul fapt că respectivul telefon era pornit era suficient pentru a-i arăta poziţia, apoi interceptarea putea să fie comparată cu o listă a pasagerilor îmbarcaţi în acel zbor şi cu un cod al companiei pentru a stabili numele posesorului”, se arată în raportul obţinut de Le Monde. De asemenea, agenţiile de spionaj puteau chiar să întrerupă funcţiile telefonului mobil interceptat.


Uniunea Europeană a decis ridicarea vizelor de călătorie pentru ucraineni şi georgieni

Uniunea Europeană va permite în curând cetăţenilor ucraineni şi georgieni să călătorească în statele blocului comunitar fără a avea nevoie de vize, după ce s-a ajuns la un acord pentru a pune capăt unei dispute interne, care a blocat până acum respectarea promisiunilor făcute la Kiev şi Tbilisi.
Negocierile dintre statele UE şi Parlamentul European s-au prelungit târziu în noapte la Bruxelles. Însă, părţile implicate au ajuns la un compromis cu privire la termenii şi mecanismul care urmează să fie utilizat pentru a ridica regimul vizelor în cazul unor urgenţe.
Ucraina şi Georgia încearcă de câţiva ani să se îndepărteze de Moscova în schimbul unor relaţii mai apropiate cu Uniunea Europeană. Însă, ucrainenii şi georgieni şi-au exprimat anterior frustrarea vizavi de eşecul înregistrat de liderii europeni în respectarea promisiunii de ridicare a vizelor de călătorie.
După criza migranţilor, statele europene s-au arătat mai precaute faţă de decizia de a ridica vizele de călătorie pentru aproximativ 45 de milioane de ucraineni şi 5 milioane de georgieni.

Germania: Elevele musulmane, obligate să participe la cursuri de înot mixe

Curtea Constituţională din Karlsruhe a decis miercuri seara că elevele musulmane din familii ultra-conservatorare sunt obligate să participe la cursuri de înot mixe, organizate în şcolile publice din Germania. Decizia magistraţilor vine după ce o elevă musulmană a argumentat că chiar şi purtarea unui burkini sau a unui costum de înot complet ar încălca codul islamic. Germania este cuprinsă de o dezbatere publică aprinsă privind rolul islamului în societate, alimentată de încercarea de a integra peste un milion de solicitanţi de azil musulmani, care au fugit din calea războiului şi a persecuţiei. Cancelarul Angela Merkel a propus marţi introducerea unei interdicţii legale privind purtarea vălului integral, care acoperă faţa femeilor musulmane.
Reprezentanţii Uniunii Creştin-Democrată şi-au înăsprit în schimb poziţia cu privire la migranţi, ca urmare a rezultatelor importante obţinute în alegerile locale de către extrema-dreaptă de la Alternativa pentru Germania (AfD). Decizia magistraţilor constituţionali ar putea să dea legitimitate încercării de a interzice purtarea vălului islamic integral.
Părinţii elevei musulmane au argumentat că nu poate participa la cursurile de înot obligatorii pentru că un costum burkini îi arată forma corpului, ceea ce este împotriva religiei islamice. Însă, magistraţii constituţionali au stabilit că nu există reguli cu caracter obligatoriu privind îmbrăcămintea decentă în cărţile Islamului.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.