Internațional

Teroristul de la Ansbach a fost intervievat de două ori în 2013 de televiziunea bulgară

Ziarul de Vrancea
28 iul 2016 543 vizualizări
Sirianul care s-a aruncat în aer duminică, la Ansbach, în numele grupării teroriste Stat Islamic, a fost intervievat de două ori în 2013 de televiziunea naţională bulgară, care a difuzat miercuri fragmente din interviuri.

El a petrecut circa un an în Bulgaria, unde a ajuns ilegal din Turcia în iulie 2013. El a părăsit ţara balcanică la mijlocul anului 2014, a anunţat miercuri Ministerul de Interne de la Sofia. În această perioadă, în care “nu a atras atenţia autorităţilor”, a fost intervievat de două ori, în septembrie şi în noiembrie 2013, de televiziunea publică BNT, pentru un reportaj privind migranţii de la Sofia. El s-a prezentat jurnaliştilor drept profesor de matematică, a cărui familie a fost ucisă. Bărbatul a arătat în faţa camerelor mai multe cicatrici pe picioare, despre care spunea că au fost provocate de obuze. În al doilea interviu, el s-a declarat victima escrocilor locali, care i-au cerut bani pentru cazare, după care l-au lăsat în stradă. În decembrie 2013, el a primit “protecţie umanitară” din partea Bulgariei. Acest statut, diferit de cel de refugiaţi, nu îi permitea să călătorească în UE fără viză.
Cu toate acestea, a mers în Germania, unde a depus o cerere de azil. Berlinul i-a refuzat cererea şi a vrut să îl extrădeze înapoi în Bulgaria. Procedura a fost suspendată, însă, din cauza problemelor psihice ale tânărului de 27 de ani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.