Internațional

Compuşi din marijuana îi ajută pe bolnavii de Alzheimer

Ziarul de Vrancea
1 iul 2016 968 vizualizări
Maladia Alzheimer, cea mai răspândită formă de demenţă, poate fi adăugată pe lista bolilor care ar putea fi tratate cu ajutorul unor compuşi prezenţi în canabis, conform unui nou studiu publicat de Institutul californian Salk.

După numeroasele studii şi teste de laborator care recomandă compuşii din marijuana pentru tratarea durerilor cronice, a unor afecţiuni oncologice, epilepsiei şi altor afecţiuni, iată că un nou studiu de laborator ajunge la concluzia că principalul compus conţinut de canabis, tetrahidrocanabinolul (THC), acţionează asupra acumulărilor de plăci senile, care conţin beta-amiloid, specifice maladiei Alzheimer.
În cadrul studiului au fost prelevaţi neuroni umani care au fost apoi menţinuţi în condiţii de laborator şi au fost alteraţi pentru a declanşa formarea de plăci de beta-amiloid. Apoi, după formarea plăcilor senile, neuronii au fost expuşi la diferite concentraţii de THC şi la alţi compuşi specifici canabisului.
Cercetătorii americani au observat că THC-ul distruge acumulările de beta-amiloid şi, mai mult decât atât, reduce şi inflamaţia celulelor — inflamaţia afectează neuronii, îngreunând procesul de comunicare între aceştia.
"Deşi există şi alte studii care au adus dovezi că marijuana are un efect neuroprotector împotriva simptomelor maladiei Alzheimer, studiul nostru este primul care demonstrează efectul pe care îl au canabinoizii atât asupra inflamaţiilor cât şi asupra acumulărilor de beta-amiloid de pe celulele nervoase", a explicat Profesorul David Schubert, coordonatorul acestui studiu.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.