Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Teroriştii din Istanbul proveneau din fosta Uniune Sovietică

Ziarul de Vrancea
30 iun 2016 548 vizualizări
Autorităţile turce au anunţat că au reuşit să identifice pe cei trei atacatori sinucigaşi responsabili pentru sângerosul atentat de la Istanbul, aceştia fiind din Rusia, Uzbekistan şi Kârgâzstan, a declarat un oficial guvernamental turc.

Oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a refuzat să dezvăluie numele atacatorilor. Pe de altă parte, cotidianul Hurriyet afirmă că unul dintre atacatori este un cecen pe nume Osman Vadinov, ajuns în Turcia de la Raqqa (Siria), unul dintre fiefului organizaţiei teroriste Statul Islamic.
Forţele de ordine turce au efectuat ieri raiduri în mai multe locuri din Istanbul, în urma cărora au arestat 13 persoane suspectate de legături cu gruparea teroristă Stat Islamic, care se crede că ar purta responsabilitatea pentru atacul terorist de la aeroportul din Istanbul. Gruparea teroristă nu a revendicat încă atacul, însă autorităţile turce afirmă că toate dovezile indică că acest atac a fost comis de militanţii IS.
Efkan Ala, ministrul turc de Interne, a declarat că în urma atentatului au murit 43 de persoane, inclusiv 19 cetăţeni străini. Alte 94 de persoane sunt în continuare internate în spital.

Boris Johnson nu (mai) vrea să fie premier al Marii Britanii

Boris Johnson, unul dintre liderii grupului favorabil ieşirii Marii Britanii din UE, a exclus ieri posibilitatea de a candida pentru funcţia de lider al Partidului Conservator şi implicit de a deveni prim-ministru. "Trebuie să vă spun, prietenilor care aţi aşteptat cu loialitate acest discurs, că m-am consultat cu colegii şi, în contextul situaţiei politice actuale, am ajuns la concluzia că nu sunt persoana care să fie premierul Marii Britanii. Rolul meu va fi să ofer toată susţinerea viitoarei administraţii conduse de Partidul Conservator pentru a mă asigura că vom îndeplini în mod adecvat mandatul oferit de cetăţeni la referendum şi pentru a promova agenda în care cred, de a fi alături de locuitorii uitaţi ai acestei ţări", a declarat Boris Johnson. "Dacă vom proceda în acest mod, dacă vom investi în copiii noştri şi le vom îmbunătăţi şansele în viaţă, dacă vom continua să alimentăm motoarele mobilităţii sociale, dacă vom construi pe baza moşteririi reformatoare a lui David Cameron, dacă vom investi în infrastructură şi vom urmări o abordare conservatoare sensibilă a unei naţiuni care simultan reduce taxele şi stimulează companiile, cred că această ţară poate câştiga şi că putem fi extraordinari, mai buni decât pană acum", a subliniat el.
Boris Johnson a renunţat să candideze pentru un nou mandat de primar al Londrei şi a fost unul dintre liderii grupului politic favorabil ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Anterior, el nu şi-a ascuns intenţia de a conduce Partidul Conservator şi de a prelua şefia executivului. După referendum, pe fondul polemicilor, Boris Johnson a devenit din ce în ce mai contestat în demersul de a deveni lider al formaţiunii şi implicit premier în locul lui David Cameron.
Pe de altă parte, ministrul de Interne al Marii Britanii, Theresa May, şi-a anunţat ieri candidatura la funcţia de premier.
Numele noului premier al Marii Britanii ar trebui anunţat pe data de nouă septembrie. Theresa May, în vârstă de 59 de ani, a fost numită ministru de Interne de către David Cameron în 2010, când acesta din urmă a fost ales şef al Guvernului.

Liderul suprem Kim Jong-un a primit un nou titlu de conducător

Legislativul nord-coreean i-a oferit miercuri liderului suprem, Kim Jong-un, o nouă poziţie în fruntea Comisiei de Afaceri Statele, o nouă instituţie puternică ce înlocuieşte Comisia Naţională de Apărare potrivit constituţiei revizuită de către parlamentarii regimului. Titlul întreg al liderului suprem nord-coreean este: Iubitul Respectatul Tovarăş Kim Jong Un, Liderul Partidului Muncitoresc Coreean, Conducătorul Comisiei de Afaceri Statale din Republica Democrată Populară a Coreei şi Comandantul Suprem al Armatei Poporului Coreean. Kim Jong-un a participat personal la adunarea legislativă, care se reuneşte de două ori pe an pentru a aproba bugetul şi politicile stabilite de Partidul Muncitoresc Coreean. De asemenea, liderul nord-coreean deţine titlul de mareşal în armată şi este adeseori numit ”mareşalul nostru” în materialele de propagandă. Adunarea are autoritatea de a conferi noi titluri şi poziţii în structura de conducere nord-coreeană pentru Kim Jong-un.
Între timp, Kim Jong II a folosit Comisia Naţională de Apărare pentru a-şi susţine autoritatea într-o perioadă marcată de foamete şi cheltuieli ridicate nejustificate în domeniul militar. Comisia de Afaceri Statele este formată din cadre civile, potrivit unei liste publicate de statul nord-coreean, ceea ce reprezintă o schimbare faţă de instituţia anterioară.

Distanţa între Trump şi Clinton se reduce

Democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump sunt aproape la egalitate în intenţiile de vot ale americanilor pentru alegerile prezidenţiale în SUA din 8 noiembrie, potrivit unui sondaj publicat miercuri. Astfel, sondajul naţional efectuat de universitatea Quinnipiac atribuie 42% din intenţiile de vot fostei secretar de stat, în timp ce miliardarul este creditat cu 40% dintre ele. Celelalte 18% intenţii de vot restante sunt împărţite între cei care ar vota pentru alt candidat (6%), cei decişi să renunţe la vot (5%) şi nedecişi (7%). Avansul candidatei democrate s-a redus de la ultima anchetă de opinie a universităţii, publicată la 1 iunie, în care ea îşi devansa concurentul cu 4%. Rezultatul este mult mai strâns decât lăsa să se înţeleagă duminică un sondaj efectuat de ABC News/Washington Post, unde ea se distanţa la 12 puncte, profitând de recentele trepidaţii în campania lui Trump.
Sondajul Quinnipiac, realizat pe un eşantion de 1.610 alegători, mai arată că 61% dintre persoanele intervievate consideră că alegerile din 2016 au "crescut nivelul de ură şi de prejudecăţi în SUA". Pentru două treimi dintre ele, responsabilitatea revine taberei lui Trump şi doar pentru 16% celei a lui Clinton. "Alegătorii se văd transportaţi într-o campanie meschină şi de politică a pământului pârjolit între cei doi candidaţi, ceea ce nu le place. Şi ei nu cred că unul sau altul dintre candidaţi va fi un preşedinte bun", a comentat Tim Malloy, director adjunct al sondajului Quinnipiac.
Dintre alegătorii intervievaţi, 58% consideră că fosta Primă Doamnă şi ex-secretar de stat al preşedintelui în exerciţiu Barack Obama este mai bine pregătită pentru funcţia prezidenţială decât Donald Trump, care nu a obţinut decât 33% din opinii favorabile în domeniu.
Dar tot ei consideră că omul de afaceri este mai bine plasat pentru a crea locuri de muncă (52 % faţă de 40 % pentru Clinton) şi pentru a înfrunta jihadiştii grupării Statul Islamic (52% faţă de 39% pentru Clinton).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.