Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Orban: Criza refugiaţilor "nu este o problemă europeană, ci germană"

Ziarul de Vrancea
3 sep 2015 687 vizualizări
Cetăţenii europeni, inclusiv cei ungari, se tem pentru că liderii europeni nu sunt capabili să gestioneze criza imigranţilor, care "nu este o problemă europeană, ci germană", a declarat ieri premierul ungar, Viktor Orban, într-o conferinţă comună cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

În cadrul conferinţei desfăşurate la Bruxelles, Orban a afirmat că regulile Schengen, Dublin şi Frontex menţionează clar că ţările de la periferia spaţiului Schengen, ca Ungaria, trebuie să apere frontierele. El a precizat că Ungaria "a făcut totul" pentru a respecta aceste reguli.
Premierul ungar a apreciat că această criză "nu este o problemă europeană, ci germană", pentru că niciunul dintre aceşti imigranţi nu vrea să stea în Ungaria, ci toţi vor să călătorească spre vest. "Nu avem dificultăţi cu cei care vor să rămână în Ungaria, dar nimeni nu vrea să rămână în Ungaria, nici în Slovacia, Polonia sau Estonia", a spus Orban.
Răspunzând unei întrebări din partea postului german ZDF, Orban a afirmat că gestionarea crizei "nu este o problemă de strategie, ci de reguli".
Regulile Europei sunt foarte clare, a adăugat premierul, notând că atât cancelarul german, Angela Merkel, cât şi cel austriac, Werner Faymann, au declarat că niciun imigrant nu poate pleca din Ungaria fără să fie înregistrat. "Toată lumea vrea să meargă în Germania. Treaba noastră este doar să îi înregistrăm", a insistat Orban.
Premierul a menţionat că Parlamentul ungar va adopta o serie de amendamente menite să consolideze controalele la frontiere, care vor intra în vigoare de la jumătatea lunii septembrie. Ungaria este hotărâtă să-şi apere frontierele şi să implementeze prevederile acordului Schengen, a declarat Orban ulterior, după discuţii cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Şoareci surzi, vindecaţi cu ajutorul terapiei genice

Cercetătorii din oraşul american Boston au reuşit să redea auzul unui grup de şoareci care sufereau de surditate, cu ajutorul terapiei genice.
În laboratorul din Children's Hospital din Boston, un tratament eficient împotriva surdităţii genetice începe să prindă contur. Coordonatorul acestui studiu, Jeff Holt, spune că, dacă totul va merge aşa cum a fost prevăzut, copiii din viitorul apropiat care îşi pierd în prezent abilitatea de a auzi din cauza unei mutaţii genetice nu vor deveni niciodată surzi.
Jeff Holt şi colegii lui au atacat această problemă direct de la sursă. Cercetătorii americani au folosit virusuri modificate genetic pentru a repara genele deficitare care stau la baza procesului de formare a unor zone din urechea internă. "Strategia noastră a fost să folosim un vector viral pentru a elimina genele deficitare, pentru ca nimeni să nu se mai îmbolnăvească, şi să înlocuim acele gene cu secvenţe corecte de ADN din structura genei TMC1", a spus profesorul Holt.
TMC1 este o genă cu un rol crucial pentru dezvoltarea auzului. Ea este responsabilă cu codarea proteinelor care transformă sunetele în semnale electrice, pe care creierul poate apoi să le interpreteze.
Profesorul Holt spune că există cel puţin 70 de mutaţii diferite, din cauza cărora o persoană dintr-o mie devine surdă în adolescenţă. Noua terapie genică are potenţialul de a duce spre dezvoltarea unor tratamente eficiente pentru toate persoanele care suferă de o astfel de afecţiune, afirmă coordonatorul studiului

Demonstraţie de forţă cu ocazia unei parade militare în China

China a organizat ieri o paradă militară de amploare la Beijing, pentru a comemora înfrângerea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, subliniind ambiţia preşedintelui Xi Jinping de a face din ţara sa principala putere din Asia. Peste 12.000 de militari au participat la paradă, cu 500 de echipamente militare şi 200 de aeronave de diferite tipuri, reprezentând ceea ce oficialii militari descriu ca tehnologia de ultimă generaţie a armatei chineze. Xi Jinping a deschis manifestările cu un discurs la Poarta Tiananmen, din centrul Beijingului, flancat de lideri chinezi şi demnitari străini, inclusiv preşedintele rus, Vladimir Putin, cel sud-coreean, Park Geun-hye, şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. "Experienţa războiului face oamenii să preţuiască pacea mai mult", a afirmat Xi. "Indiferent de evoluţia evenimentelor, China nu va căuta niciodată hegemonia, China nu va încerca niciodată să se extindă şi nu va provoca altora tragediile pe care ea le-a suferit în trecut", a adăugat preşedintele.
Xi a anunţat de asemenea reducerea cu 300.000 de membri a efectivelor Armatei Eliberării Poporului, cea mai mare armată din lume, care în prezent are 2,3 milioane de militari.

Peste 13 milioane de copii, privaţi de educaţie din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu

Mai mult de 13 milioane de copii sunt privaţi de educaţie din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu, a anunţat ONU ieri, avertizând că "speranţele unei generaţii" vor fi năruite dacă aceştia nu se pot întoarce la şcoală. Într-un raport privind efectele conflictului asupra educaţiei în şase ţări şi teritorii din regiune, fondul pentru copii al ONU, UNICEF, a precizat că peste 8.500 de şcoli nu mai pot fi folosite, din cauza violenţelor. Raportul detaliază cazuri ale unor elevi şi profesori care au fost vizaţi de focuri de armă, clase folosite ca buncăre improvizate şi copii nevoiţi să traverseze liniile de front pentru a da examene.
Numai anul trecut, UNICEF a documentat 214 atacuri asupra unor şcoli din Siria, Irak, Libia, teritoriile palestiniene, Sudan şi Yemen.
În Siria, organizaţia a apreciat că educaţia plăteşte un preţ mare după patru ani şi jumătate de conflict. Una din patru şcoli a fost închisă de la izbucnirea conflictului în martie 2011, astfel că peste două milioane de copii au fost nevoiţi să renunţe la cursuri, iar alţi aproximativ 500.000 au fost în pericol să-şi piardă şcolile.

Oamenii de Neanderthal făceau baie cu apă caldă în peşteri

Cu toate că imaginea generală formată despre oamenii de Neanderthal este că erau nişte brute primitive care au dispărut după ce au pierdut cursa pentru resurse la puţin timp de la apariţia oamenilor moderni, o serie de noi descoperiri din situri în care au trăit oameni de Neanderthal descriu o situaţie diferită. Aceşti hominizi s-au bucurat de confortul unor băi calde în peşterile în care trăiau. După o serie de săpături arheologice desfăşurate în cursul lunii august în Spania oamenii de ştiinţă au descoperit mii de artefacte, părţi ale unui puzzle care reprezenta viaţa de zi cu zi a oamenilor de Neanderthal de acum 60.000 de ani.
Printre descoperiri se numără şi o groapă în solul unei peşteri, alături de rămăşiţele unei vetre pentru foc şi fragmente de pietre calcaroase care prezintă urme de fracturi termice, ceea ce sugerează faptul că au fost încălzite în repetate rânduri pe vatră, iar apoi erau aruncate în groapa umplută cu apă pentru a face băi calde, conform concluziilor oamenilor de ştiinţă de la Institutul catalan de Paleoecologie Umană şi Evoluţie Socială (IPHES), institut care a coordonat săpăturile. Locul de îmbăiere este aflat într-o peşteră din situl arheologic Abric Romani, din regiunea Catalonia, şi măsoară 40 cm x 30 cm x 10 cm, nefiind suficient de mare pentru a intra cu totul în apă dar suficient pentru ca neanderthalienii să se spele parte cu parte.

Unui pacient i-a fost grefată mâna în abdomen pentru trei săptămâni

Un chirurg de la spitalul metodist din Houston i-a grefat unui pacient mâna în abdomen pentru a i-o salva. Operaţia pare a ţine de science-fiction, dar a avut loc în Texas în luna august: este povestea excepţională a unui american de 87 de ani care, ca să nu îşi piardă mâna, a stat trei săptămâni cu ea în abdomen. Totul a început când Frank Reyes schimba un cauciuc şi cricul a cedat, prinzând mâna bărbatului în contact cu un metal fierbinte. Aproape că i-a luat foc. Dezinfecţia şi bandajele nu au putut face mare lucru, aşa că octogenarul şi-a pierdut degetul arătător, iar starea lui continua să se agraveze. Medicii de la Houston Methodist Hospital au optat pentru o tehnică originală: plasarea chirurgicală a mâinii sub pielea de pe abdomenul pacientului. Membrul afectat şi-a putut crea atunci noi vase sanguine. În absenţa acestei intervenţii chirurgicale, bărbatul "şi-ar fi pierdut probabil toate degetele", spune un chirurg.
Potrivit revistei Science et Avenir, mâna a fost "scoasă" din abdomen cu succes joi, 27 august. Acest procedeu de salvare a fost utilizat deja, însă pe alte părţi ale corpului. Revista Slate anunţa, de exemplu, că unui muncitor chinez i s-a grefat mâna tăiată pe gleznă.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.