Internațional

Moscova vrea o nouă coaliţie pentru combaterea Statului Islamic

Ziarul de Vrancea
4 aug 2015 527 vizualizări
Planul, menit să împiedice o implicare mai largă a americanilor în Siria, nu este pe placul SUA şi nici a unor ţări din Golf

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a detaliat, în premieră, planul preşedintelui Vladimir Putin pentru neutralizarea jihadiştilor grupării Statul Islamic în Siria şi Irak, plan bazat pe crearea unei coaliţii largi internaţionale cu participarea armatelor siriană şi irakiană, a combatanţilor kurzi şi a ţărilor din regiune. Şeful diplomaţiei ruse a expus planul preşedintelui Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri, la Doha (în Qatar), cu secretarul de stat american John Kerry, şi cu omologi din unele ţări din Golf, care s-au reunit pentru a discuta despre modalităţile de intensificare a luptei împotriva grupării Statul Islamic.
Potrivit observatorilor, prin noua sa iniţiativă împotriva Statului Islamic, Rusia vrea să împiedice o posibilă implicare directă a SUA în războiul civil sirian şi debarcarea de la putere a liderului sirian Bashar al-Assad, dar planul Moscovei pare să nu fi fost agreat nici de SUA şi nici de unele monarhii din Golf, precum Arabia Saudită. În acest sens, agenţia de presă RIA Novosti relatează că discuţiile cu privire la Siria dintre ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, secretarul de stat american John Kerry şi şeful diplomaţiei saudite, Adel al-Jubeir, s-au încheiat cu un eşec luni seara la Doha. Piatra de încercare — soarta preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Discuţia de fond a fost complicată de "măsurile suplimentare" sugerate luni de către Washington, care a anunţat prin vocea purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, că Siria "nu ar trebui să interfereze" cu acţiunile forţelor antrenate de americani împotriva grupării Statul Islamic. În caz contrar, ar putea fi luate "măsuri suplimentare" pentru a le proteja, a adăugat el, lăsând să planeze ameninţarea unor lovituri aeriene împotriva forţelor preşedintelui Bashar al-Assad.
Referitor la soarta lui Assad, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat pentru jurnaliştii ruşi în finalul convorbirilor de la Doha: "Nu cred că am reuşit să clatin poziţia SUA. În această problemă, avem evident poziţii divergente".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.