Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Pilotul a oprit motorul chiar înainte ca avionul să se prăbuşească într-un râu la Taipei

Ziarul de Vrancea
2 iul 2015 587 vizualizări
Pilotul avionului de linie care s-a prăbuşit la începutul anului într-un râu, la Taipei, a oprit motorul chiar înainte ca aeronava să se prăbuşească, afirmă autorităţile taiwaneze în domeniul aviaţiei într-un raport publicat ieri.

Zborul GE235 operat de compania TransAsia s-a prăbuşit în râul Keelung la două minute şi jumătate după ce a decolat de pe Aeroportul Songshan, pe 4 februarie. Accidentul s-a soldat cu 43 de morţi. După doar 37 de secunde de la decolare, un semnal luminos a avertizat asupra unor probleme la unul dintre motoare, numit "motorul numărul 2" în transcrierile publicate de către Consiliul taiwanez pentru Securitatea Aviaţiei. Piloţii au procedat ulterior la scăderea puterii motorului numărul 1, până când acesta a ajuns în stare inactivă. Un avertisment de oprire a răsunat, după aceea, în cabină, iar ambele motoare s-au oprit. "O, a acţionat maneta greşită", a afirmat pilotul, citat în transcriere, cu opt secunde înainte ca avionul să lovească un pod şi să se prăbuşească în râu.
Potrivit primelor elemente ale achetei efectuate după prăbuşire, în februarie, cele două motoare ale avionului de pasageri s-au oprit în aer. Ancheta nu oferea detalii. Consiliul a anunţat că va prezenta un raport final în aprilie 2016.

Persoanele cu ochi albaştri prezintă cel mai mare risc de a deveni alcoolice

Geneticienii de la Universitatea Vermont din Marea Britanie au dezvăluit existenţa unei legături între culoarea ochilor şi dependenţa de alcool şi au ajuns la concluzia că persoanele cu ochi albaştri prezintă cel mai mare risc de a deveni alcoolice. Pentru acest studiu, cercetătorii au examinat profilurile genetice provenind de la 1.263 de persoane. Alcătuirea acestui eşantion reprezentativ de populaţie nu a fost făcută la întâmplare: participanţii la studiu au fost aleşi dintr-o bază de date care conţine numele unor persoane deja diagnosticate cu dependenţă de alcool sau de un anumit drog. Rezultatele au fost foarte clare: persoanele de origine europeană, cu ochi de culoare deschisă - albaştri, verzi sau gri - prezintă un risc mai mare de a deveni dependente de alcool în comparaţie cu persoanele cu ochi de culori închise (negri sau căprui). "Nu ştim nici acum care este motivul", a recunoscut profesorul de microbiologie Dawei Li, coordonatorul acestui studiu.
Rezultatele nu sunt însă aproape deloc surprinzătoare. Culoarea irisului uman este determinată de o mare varietate de gene. Iar acele gene asigură în acelaşi timp alte funcţii în organism, fapt care explică astfel motivul pentru care culoarea ochilor poate fi determinantă pentru anumite aspecte legate de starea de sănătate.

O grupare insurgentă a executat 18 membri ai reţelei teroriste Stat Islamic

O grupare insurgentă din Siria activă în apropierea oraşului Damasc a executat 18 militanţi ai reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, difuzând o înregistrare video.
Grupul rebel sirian Jaysh al-Islam (Armata Islamului), care luptă împotriva regimului Bashar Al-Assad, a difuzat o înregistrare video cu durata de 20 minute în care prezintă executarea a 18 presupuşi membri ai grupului terorist Stat Islamic. Jaysh al-Islam precizează că execuţiile sunt o răzbunare faţă de acţiuni similare comise de organizaţia teroristă sunnită.
Cei 18 membri ai grupului terorist Stat Islamic au fost executaţi prin împuşcare, după ce au fost acuzaţi că au trădat doctrina sunnită şi nu au luptat împotriva armatei siriene.
Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 220.000 de morţi.

Dosarul privind diploma de studii a fostului premier Gaburici a fost clasat

Dosarul privind diploma de studii a fostului premier al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, a fost clasat, procurorii anunţând încheierea urmăririi penale în acest caz, informează mass-media de la Chişinău. Cauza a fost clasată la cererea avocaţilor lui Chiril Gaburici care au invocat expirarea termenului de prescripţie.
Procuratura Generală a precizat că infracţiunea care i se imputa fostului premier face parte din categoria infracţiunilor uşoare, cu un termen de prescripţie de 2 ani, pretinsa faptă de care era acuzat Chiril Gaburici fiind comisă acum 20 de ani. Diploma de studii a lui Chiril Gaburici a ajuns în vizorul poliţiei în luna martie, după ce o investigaţie a Ziarului de Gardă a scos la iveală mai multe inexactităţi în CV-ul acestuia. Ministerul de Interne a întocmit ulterior un dosar pe care l-a transmis Procuraturii Generale, dosarul conţinând, între altele, expertiza grafică şi tehnică a documentelor de studii. Potrivit mass-mediei de la Chişinău, expertiza Ministerului de Interne ar fi arătat că diploma fostului şef al guvernului moldovean era falsă. La 12 iunie, la o zi după ce a fost audiat de procurori în acest dosar, premierul Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia. El a explicat la cea vreme că demisionează pentru ca opinia publică să fie preocupată mai mult de problemele cu care se confruntă Republica Moldova şi nu de diplomele sale de studii.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.