Internațional

Temperaturi-record în vestul Europei

Ziarul de Vrancea
2 iul 2015 596 vizualizări
La Paris şi Madrid nu a mai fost atat de cald în iulie de aproape 70 de ani

Europa de Vest se confruntă cu un val de căldură extremă, temperaturi-record fiind înregistrate în mai multe oraşe. Autorităţile din Franţa şi din alte ţări au avertizat bătrânii, familiile şi persoanele vulnerabile să fie atente la riscurile pentru sănătate. Oficialii din Paris au deschis camere cu aer condiţionat pentru public. O masă de aer cald care circulă către nord dinspre Africa a ridicat considerabil temperaturile din Spania, Portugalia, Marea Britanie şi Franţa în ultimele zile. Sud-vestul Franţei a înregistrat marţi temperaturi de 42 de grade Celsius, iar Cordoba (sudul Spaniei) aproape 44 de grade Celsius. Ultima oară când s-au înregistrat 40 de grade Celsius la Paris în iulie a fost în 1947. Luna august este în general mai fierbinte, dar ultima dată când Parisul a avut 40 de grade Celsius în această lună a fost în 2003. "Avem multe zile de caniculă înainte", a afirmat un meteorolog, adăugând că o mare parte din sudul Franţei, de la Toulouse până la Lyon, va înregistra temperaturi de până la 41 de garde Celsius până la mijlocul săptămânii viitoare.
În Marea Britanie, care este mai puţin obişnuită cu astfel de temperaturi decât vecinii săi, miercuri s-au înregistrat 34 de grade Celsius la Londra.
Numeroşi călători de la metroul din Londra au declarat însă că nu îi deranjează căldura. "Îmi place. Nu pot să mă plâng", a afirmat Maggie Cloud, o studentă care plănuia să se relaxeze în parc. "Plătim mulţi bani ca să mergem în vacanţe în străinătate, iar acum avem vremea bună aici. Este mai ieftin", a adăugat ea.
Autorităţile spaniole au afirmat că ultima săptămână a adus temperaturi-record pentru luna iunie, Madridul înregistrând aproape 40 de grade Celsius, cea mai ridicată temperatură din ultimii 95 de ani.
Portugalia, care se pregăteşte pentru un sezon dificil de incendii de vegetaţie, după o iarnă şi o primăvară foarte uscate, a avut cea mai fierbinte şi mai secetoasă lună iunie din ultimii 12 ani.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.