Internațional

A murit regele Abdallah. Se scumpeşte benzina?

Ziarul de Vrancea
23 ian 2015 502 vizualizări
Arabia Saudită va continua să producă cantităţi importante de petrol, menţinand astfel preţul scăzut, sunt de părere experţii, după decesul regelui Abdallah

Regele Arabiei Saudite, al cărui deces a fost anunţat vineri, a păstrat prima putere petrolieră din lume la adăpost de crizele din lumea arabă, dar i-a dezamăgit pe reformatori, mai ales în ceea ce priveşte locul femeii în societate. De fapt, Abdallah s-a aflat de multe ori la mijloc între aripile liberală şi conservatoare ale familiei regale, ceea ce i-a paralizat cu siguranţă acţiunile. Decedat la aproximativ 90 de ani (nu se cunoaşte vârsta lui exactă), el a urcat pe tron în august 2005, la moartea fratelui său vitreg, Fahd, dar a condus de facto regatul din 1995.
În faţa creşterii puterii grupării Stat Islamic (SI) în Siria şi Irak, Arabia Saudită, unde se află principalele două locuri sfinte ale islamului, a reunit sub conducerea sa coaliţia internaţională şi a participat la raiduri împotriva jihadiştilor activi în regat. Înăsprindu-şi discursul faţă de islamul radical, Abdallah a avertizat că ţările occidentale vor fi următoarea ţintă a jihadiştilor. "Dacă îi neglijăm, sunt convins că vor ajunge într-o lună în Europa şi după încă o lună în America". Simultan, regatul, primul exportator mondial de ţiţei, a jucat cartea petrolieră pentru a-şi apăra propria parte de piaţă, ameninţată, în opinia sa, de ascensiunea petrolului de şist, în special american. Sub influenţa lui Abdallah, OPEP s-a abţinut de la reducerea ofertei în pofida scăderii cursului. Pe plan intern, regele a demarat un proces prudent de reforme care să concilieze poziţiile unui sistem religios conservator cu cele ale unei aripi liberale a populaţiei, avidă de modernizare. În 2005, el a organizat primele alegeri municipale parţiale şi le-a acordat femeilor drept de vot la următorul scrutin din 2015, chiar dacă acestea încă nu pot conduce o maşină.

Politica petrolieră nu se va schimba semnificativ

Moartea regelui Abdallah nu ar trebui să provoace o schimbare "semnificativă" a politicii petroliere saudite, a declarat economistul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), Fatih Birol. "După moartea regelui, eu nu mă aştept la o schimbare semnificativă în politica petrolieră a Arabiei Saudite şi sper că ei vor continua să fie un factor de stabilitate pe pieţele petroliere, mai ales în aceste zile dificile", a declarat Birol în cadrul forumului economic mondial. Preţul petrolului a scăzut puternic în ultimele luni din cauza unei cereri slabe şi a unei oferte abundente. Arabia Saudită a refuzat până în prezent să îşi reducă producţia, contribuind la menţinerea unei oferte abundente şi la scăderea preţului. Această politică este destinată împiedicării dezvoltării unor surse neconvenţionale de petrol, mai scump de produs, dar ea a fost contestată chiar în cadrul OPEP, cartelul ţărilor producătoare, de unii dintre membri.

Cine urcă pe tron

Prinţul Salman Ben Abdel Aziz, în vârstă de 79 de ani, care devine regele Arabiei Saudite, beneficiază de o reputaţie de probitate şi este considerat un arbitru respectat în cadrul familiei regale. Prinţ moştenitor din iunie 2012, Salman a devenit tot mai cunoscut în ultimii ani, prezidând deseori Consiliul de Miniştri şi reprezentându-l în străinătate pe regele Abdallah care, din cauza sănătăţii sale precare, şi-a redus în mod considerabil activităţile publice. El este şi vicepremier, post obţinut în acelaşi timp cu cel de moştenitor al tronului, în 2012, la moartea fratelui său Nayef. El cumulează şi funcţia de ministru al Apărării din octombrie 2011. Numărul doi în regat, primţul Salman şi-a multiplicat vizitele în Occident şi Asia, adăugând o latură internaţională carierei sale, focalizată până în 2012 pe afaceri interne.
Poziţia sa a fost fragilizată însă de decizia luată în martie 2014 de regele Abdallah de a-l numi viitor prinţ moştenitor pe fratele său vitreg Moqren, cel mai tânăr dintre cei 35 de fii ai fondatorului regatului.
Jane Kinninmont, expertă la Chatham House din Londra, a precizat că Salman este "considerat ca relativ liberal" şi ar putea, în această calitate, "să adopte o abordare mai reformatoare, dar în cadrul limitelor şi liniilor roşii ale sistemului".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.