Internațional

Luna iunie din acest an, cea mai caldă din ultimii 134 de ani

Ziarul de Vrancea
22 iul 2014 493 vizualizări
Agenţia guvernamentală americană pentru climă a informat că temperaturile globale din luna iunie au fost cele mai mari din 1880, anul în care au început înregistrările în acest domeniu. De asemenea, luna iunie a fost cea de a 352-a lună consecutivă cu o temperatură globală peste media secolului XX.

Recorduri de căldură au fost înregistrate în Groenlanda, în unele zone din nordul Americii de Sud, din estul şi centrul Africii şi din sudul şi sud-estul Asiei, a precizat Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei din SUA. Temperatura medie terestră şi de pe suprafaţa oceanului planetar a fost de 16,2 grade Celsius, comparativ cu media de 15,5 grade în secolul trecut.
Raportul autorităţilor americane vine în sprijinul avertismentelor date de climatologi potrivit cărora omenirea se va confrunta până la sfârşitul acestui secol cu creşteri de temperatură de 4 grade Celsius peste nivelul din epoca pre-industrială, în cazul în care nu este luată nici o măsură preventivă. Potrivit specialiştilor, singura modalitate de a evita creşteri drastice ale nivelului mării, precum şi seceta letală este aceea de a menţine creşterea temperaturilor medii globale la 2 grade Celsius sau mai puţin. Pentru a putea menţine creşterea sub 2 grade Celsius, omenirea ar trebui să reducă emisiile globale de gaze cu efect de seră, precum dioxidul de carbon, între 40 şi 70 la sută, comparativ cu anul 2010 şi să facă aceasta până în anul 2050.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.