Internațional

Al-Qaida, acuzată de o grupare rivală că trădează cauza jihadistă

Ziarul de Vrancea
18 apr 2014 594 vizualizări
O puternică grupare jihadistă armată activă în Siria şi Irak i-a acuzat pe liderii Al-Qaida că trădează cauza jihadistă, un nou semn al unor rivalităţi profunde în rândul insurgenţilor care luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

"Al-Qaida nu mai este, în prezent, o bază pentru jihad", a declarat Abu Muhammad al-Adnani, un purtător de cuvânt al grupării Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), citat într-un comunicat postat pe forumuri jihadiste. "Leadershipul ei s-a transformat într-un ciocan pentru spargerea proiectului statului silamic", afirmă al-Adnani, adăugând că "liderii Al-Qaida s-au depărtat de la calea cea bună". "Ei au divizat, peste tot, mujahedinii", se plânge el. La începutul lui ianuarie, numeroase grupări rebele, inclusiv Frontul Al-Nusra - recunoscut ca filiala oficială a Al-Qaida în Siria -, au lansat o ofensivă împotriva SIIL, în zonele aflate sub controlul rebeliunii în nordul Siriei.
SIIL, creat în Irak după invazia ţării de către o coaliţie condusă de către Statele Unite în 2003, a provocat o nemulţumire în rândul restului rebeliunii din Siria, din cauza voinţei sale de hegemonie şi brutalităţii metodelor folosite împotriva civililor. Mii de Combatanţi au fost ucişi, de la începutul lui ianuarie, în aceste lupte între grupări rivale.
Un comando SIIL i-a asasinat, pe 15 aprilie, pe liderul Frontului Al-Nusra în provincia Idlib (nord) şi pe membrii familiei acestuia din oraşul cu acelaşi nume. Frontul Al-Nusra şi SIIL provin amândouă din aripa în Irak a reţelei teroriste Al-Qaida.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.