Putin invoca posibilitatea unui atac al Ucrainei
"Consiliul Federaţiei ruse (Camera superioară a Parlamentului) a acordat preşedintelui dreptul de a folosi forţele armate în Ucraina. Sper foarte mult să nu fiu obligat să recurg la acest drept", a declarat el în cadrul sesiunii televizate de întrebări şi răspunsuri. De asemenea, el a precizat că nu-i este frică de NATO, răspunzând comentariului unui jurnalist care a prezentat Alianţa Nord-Atlantică drept o "tumoare canceroasă" în creştere. "Nu ne este frică. Mie nu mi-e frică şi nu trebuie să-i fie frică nimănui", a declarat Putin. "Putem să le înăbuşim cu toţii, de ce vă este frică?", a adăugat preşedintele.
Cu aceeaşi ocazie, Putin a recunoscut pentru prima dată că forţele armate ruse erau prezente în Crimeea la referendumul din martie, care a permis alipirea peninsulei ucrainene la Rusia. "În spatele forţelor de autoapărare din Crimeea, bineînţeles, se aflau militarii noştri. Ei s-au comportat foarte corect (...) şi profesionist", a declarat Putin. "Oamenii aveau nevoie să fie protejaţi", a adăugat el, precizând că în Crimeea se aflau atunci numeroase arme care puteau fi folosite de forţele loiale autorităţilor de la Kiev împotriva locuitorilor. "Nu le-am ascuns niciodată colegilor mei străini că obiectivul nostru era de a asigura condiţiile pentru un vot liber", a continuat el. "De aceea, noi trebuia să luăm măsurile necesare pentru ca evenimentele să nu evolueze în sensul în care au evoluat în prezent în sud-estul Ucrainei, pentru a nu fi tancuri, trupe naţionaliste şi persoane cu arme automate" în Crimeea, a explicat el.
Ucraina interzice intrarea pe teritoriul său a bărbaţilor ruşi
Compania aeriană rusă Aeroflot a anunţat ieri că a primit un "aviz oficial" din partea Guvernului ucrainean interzicând intrarea pe teritoriul acestei ţări tuturor bărbaţilor ruşi cu vârste cuprinse între 16 şi 60 de ani. "Conform unui aviz oficial primit de către companie, toţi cetăţenii ruşi de sex masculin, cu vârsta între 16 şi 60 de ani, au interdicţia de a intra în Ucraina", a anunţat Aeroflot, principala companie aeriană rusă.
Sunt vizaţi de interdicţia intrării pe teritoriul ucrainean şi bărbaţii ucraineni cu vârsta cuprinsă între 16 şi 60 de ani, dar şi femeile cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, "domiciliaţi pe teritoriul Republicii autonome Crimeea şi oraşului Sevastopol", a semnalat compania aeriană.
"În cadrul operaţiunii antiteroriste Ucraina ia măsuri pentru a limita accesul pe teritoriul său a persoanelor indezirabile", a confirmat Serghei Astahov, un purtător de cuvânt al poliţiei ucrainene de frontieră.