Ȋnjură-mă corect gramatical!
Când am auzit prima dată despre fenomenul urban “Mă-ta are cratimă” m-am înverzit de ciudă. Nu, “mama” nu are cratimă, asta o ştiam deja, dar tu nu ştiai că “mă-ta” are, dragă degrabă risipitorule de vorbe crude şi neelegante. Apropo de proiecte de genul acesta, s-au implicat şi Paraziţii într-o campanie de încurajare a lecturii (Citeşte o carte!). E bine, deoarece lectura te-ajută să te exprimi mai bine. Citeşte şi o carte de gramatică, măcar atunci când eşti la şcoală, te ajută să te exprimi corect şi să articulezi felul în care gândeşti.
S-a găsit, deci, cineva care să ne înveţe cum să scriem « prostii ». Şi asta e bine, că (hai să ne lăsăm ipocrizia la o parte) doar le zicem zilnic. Şi-apoi trăim în democraţie: facem ce vrem, spunem ce vrem, prin urmare scriem cum vrem! Democratizarea folosirii limbii române a fost înţeleasă la fel de prost cum a fost înţeleasă democraţia în general: nu înseamnă că putem face tot ce vrem, ci înseamnă că putem face ceea ce vrem… în limitele legii. Azi toată lumea se joacă de-a reinventatul limbii române. O reinventăm, dar cum ?
Scriem precum vorbim şi vorbim cam prost (din punct de vedere gramatical). Nu mai facem diferenţa între exprimarea orală şi cea scrisă. Nu prea mai găsim puncte de reper într-un peisaj mediatic care pune pe prima pagină construcţii semantice de tip « succesuri » şi « almanahe ». Cine să-i corecteze pe incorigibilii români? Dezvoltăm, din ce în ce mai mult, o civilizaţie orală şi vizuală, în detrimentul celei scrise.
Inerţia şi opunerea la schimbare sunt prea slabe şi dezorganizate. Există prea puţină atitudine critică faţă de text. În şcoală se acordă insuficientă atenţie aspectului formal al discursului de orice fel. Oricine stăpâneşte cât de cât o limbă străină e automat traducător. În general nu ne mai pasă de forma mesajului pe care îl transmitem. În primul rând pentru că avem nu un mesaj, ci mai multe, toate urgente. În al doilea rând, abia de ne ajunge timpul să « comunicăm » toate mesajele astea, darămite să ne mai şi gândim la cum sună. Şi, la urma urmei, de ce-am face-o, doar se înţelege şi-aşa, nu?
De dragul cratimei şi-al limbii române, poate ar fi mai bine să nu mai fim aşa de grăbiţi cu scrisul. Să ne respectăm limba mai mult decât (n-)o facem acum. Şi, mai mult decât atât, să opunem o minimă rezistenţă culturală atacurilor (pseudo) lingviştilor. Un soi de : « Eu? Îmi apăr sărăcia şi cratima şi neamul... » (cu voia poetului). Aşa că, dacă e să mă înjuri, atunci înjură-mă… corect gramatical!
Aida BAUMLER
De loc din Focşani, Aida Baumler a terminat Şcoala Normală din Focşani, după care a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine la Universitatea Bucureşti şi cursuri postuniversitare de comunicare la SNSPA. După un an şcolar petrecut ca profesor la Colegiul “Al. I. Cuza” Focşani, a lucrat o vreme prin capitală, după care a început aventura internaţională. A plecat “din dragoste” în Franţa, a făcut înconjurul lumii cu vaporul, iar de doi ani trăieşte cu familia în Suedia, fiind mămica unei fetiţe de 3 ani şi jumătate. Acum este din nou “liceană", făcandu-şi un “update” la sistemul suedez de învăţămant.