ZdV 20: O viaţă de om
Douăzeci de ani care au fost, pe rând, romantici, eroici, bătăioşi, crânceni, frustranţi - dar niciodată blânzi. Douăzeci de ani într-o meserie al cărui suflet îţi cere necontenit să mergi mai departe, tot mai departe, să nu te laşi copleşit de oboseală, de nepăsare, de amărăciune, de deznădejde.
Şi câtă viaţă intră în douăzeci de ani de presă? Viaţa oamenilor despre care scrii, zi de zi, cu problemele şi necazurile şi - mai ales, mai ales,că de ele uităm cel mai uşor - cu bucuriile şi împlinirile lor. Viaţa unei comunităţi care, în vâltori politice, sub furtuni de zăpadă, sub zăpuşeala verilor, sub ape sau praf, creşte, se transformă şi tinde să devină, în spirit, precum în litera legii, bucăţică de Europă. Şi, fizică, cu sudoare, cu nervi, cu nopţi nedormite şi cu zâmbete mai preţioase ca aurul, viaţa oamenilor care fac ziarul, care trăiesc cu el, alături de el, în el.
Se schimbă lumea, se schimbă oamenii, se schimbă modul în care primesc, culeg şi consumă informaţie. Viaţa nu e uşoară pentru niciun ziar de pe lumea aceasta . Toate se luptă nu numai cu zmeii de zi cu zi, ci şi cu balaurul schimbării, care mănâncă venituri, pieţe, transformă publicuri stabile în indivizi singulari şi capricioşi.
În condiţiile acestea, a supravieţui 20 de ani este în sine un succes. Să creşti, să te menţii relevant pentru publicul tău, să-ţi păstrezi dorinţa de a face bine ceea ce faci şi de a îndrepta lucrurile în jurul tău - acestea sunt deja performanţe.
Oricât de multe s-ar schimba, oamenii vor avea veşnic nevoie de informaţii, de poveşti, de sprijin în a înţelege cum se învârte lumea în jurul lor, cum acţionează cei pe care vremelnic i-au mandatat să le gestioneze vieţile. Şi acolo unde televiziunea devine spectacol, Internetul - un uriaş magazin universal cu de toate, iar reţelele sociale o mică, strâmtă şi protejată Agoră, ziarul local este chemat să servească această nevoie, zi de zi, cu modestie, cu devotament, cu încăpăţânare, cu un eroism de care adesea uităm.
La mulţi ani, Ziarul de Vrancea! Să trăieşti mult şi frumos!
Ioana Avădani - Centrul pentru Jurnalism Independent