Handbal Liga Naţională - Da, aceştia sunt băieţii noştri !
Cu un joc aproape perfect, interpretând cu exactitate partitura pregătită de profesorul Viorel Ciubotaru, cel care şi-a ispăşit penultima etapă de suspendare, băieţii noştri nu au lăsat nicio şansă reşiţenilor, cei care în etapă trecută, pe teren propriu, au ţinut în şah chiar echipa campioană a României, Dinamo Bucureşti, fiind egala acesteia.
Cu un public senzaţional în tribune, că de fiecare dată dealtfel, handbaliştii noştri au dovedit din nou că au valoare, caracter şi că împreună cu minunăţii suporteri pot învinge orice echipă care vine la Focşani, indiferent de numele şi de palmaresul acesteia. Cu o apărare agresivă, exactă, elevii lui Viorel Ciubotaru au anihilat nume grele ale handbalului din România: Rohozneanu, Dospinescu, Vaidasigan şi făcând un anonim din interul dreapta sârb, de 24 de ani, Dusan Trifkovic, cel care etapa trecută marcase de 14 ori în poarta lui Ionuţ Irimuş, nimeni altul decât portarul naţionalei României. Echipa noastră a avut în poartă, din nou, pentru a nu ştiu câtă oară, un excepţional portar, Emilian Marocico!!! Cu intervenţii fenomenale, cu două aruncări de la 7 m. apărate, cu nenumărate parade la sacrificiu, de foarte multe ori în sală s-a scandat la unison: Maro, Maro, Maro!
Este foarte greu ca după un asemenea meci să nominalizez un jucător anume, nici nu-mi doresc acest lucru după o asemenea seară. I-aşi strânge în braţe şi nu le-aşi mai da drumul niciodată pe toţi…pe profesorul Viorel Ciubotaru care a pregătit perfect această partidă şi care a reuşit să motiveze o echipă ce nu avea cel mai bun moral în urmă cu 2 etape, pe Marius Ragea, mareşalul din apărare, cel care-şi sacrifică propria sănătate pentru echipa, jucând incomplet refăcut de 2 meciuri, pe George Cadăr, pe Grama, pe Rotaru, pe Miroiu, incisiv aşa cum ne bucurăm să-l redescoperim, pe Popică, agresiv şi el pe partea stânga, pe Vali Mocanu dornic ca totdeauna de a da tot ce are mai bun în el, pe Cloşcă, pe Mădă, “lansatorul” nostru de rachete, pe Bogdan Raţă, omul cu două inimi, pe Andrei Enache, “piticul” nostru cu sufletul cât toată Sala Polivalentă, pe Eros, renăscut precum pasărea Phoenix, pe Răzvan, proaspătul tătic din echipa noastră. Nu în ultimul rând l-aş strânge în braţe pe Robert, omul nostru de gol, jucătorul care suspină şi zâmbeşte odată cu tribunele. I-aşi îmbrăţişa şi pe băieţii noştri care sunt acum în refacere, după accidentări, şi pe care-i aştept cu nerăbdare pe teren. Pe toţi, dar absolut pe toţi, i-aşi strânge încă o dată în braţe. După o seară cu asemenea emoţii şi trăiri de nedescris, da, pot spune: aceştia sunt băieţii noştri! (Cătălin Vlădescu)