Social

Satul unde omenia trage să moară! Dumitru, "copilul" de 44 de ani uitat de toţi după ce i-a murit mama

Născut cu paralizie cerebrală şi infirmităţi fizice grave, bărbatul din satul Ciuşlea a rămas fără pensie de handicap din 2011 pentru că nu a putut să se teleporteze la comisia de expertizare a persoanelor cu handicap de la Focşani u drama omului s-a agravat în 2011, atunci când s-au analizat certificatele de handicap emise pe ochi frumoşi unor oameni care nu erau chiar atât de handicapaţi precum scria prin certificate u autorităţile au fost sesizate ieri de Ziarul de Vrancea cu privire la acest caz disperat

Un bărbat de 44 de ani din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, care suferă de retard mental şi care are infirmităţi fizice grave, trăieşte de ani de zile fără nicio sursă de venit pentru că nimeni nu a găsit de cuviinţă să tragă de mânecă autorităţile locale şi judeţene cu privire la situaţia sa. Din 2011, când legislaţia care guvernează drepturile persoanelor cu handicap s-a modificat, iar mii de certificate au fost reanalizate, lui Dumitru Olaru i s-a sistat unica sursă de venit care i se cuvenea pentru handicapul grav de care suferă din naştere. După ce mama i s-a prăpădit, bărbatul a rămas în grija unui frate, care a fost prins cu greutăţile vieţii şi nu a reuşit să ducă de unul singur până la capăt greoaia procedură birocratică prin care nefericitul său frate trebuia reevaluat din punct de vedere medical, prin cabinetele de  la Focşani. Cum nici primăria din comuna Garoafa, nici medicul de familie, nici preotul din sat nu au mişcat vreun deget pentru a ajuta această biată fiinţă, o vecină inimoasă a luat iniţiativa de a sesiza redacţia noastră. 

"E o crimă ce se întâmplă cu acest om"

Dumitru Olaru s-a născut cu o tetrapareză spastică pe fond encefalopatic. Paralizia cerebrală i-a afectat nu doar intelectul ci şi cele patru membre, fiind dependent de îngrijirea altor persoane. Legislaţia îi dă dreptul la un însoţitor calificat permanent, plătit de stat, la terapie de specialitate şi la o pensie de handicap, cu care să se poată întreţine. Numai că indiferenţa şi comoditatea autorităţilor, cumulate cu neglijenţa familiei, au făcut ca de ani de zile acest om să fie lăsat în voia sorţii. "Cum să târăşti un asemenea om la comisia de expertizare a persoanelor cu handicap, când el nici nu poate merge în picioare, nu-şi poate purta singur de grijă. Este ca un copil pe care-l ţii mereu în pătuţ. E o crimă ce se întâmplă cu acest biet om. Nu ştiu de ce i-au schimbat încadrarea şi a rămas de mai mulţi ani fără pensie. Poate că cineva i-a luat pensia, dar cine? Primăria nu s-a interesat niciodată de soarta lui, iar primarul vine numai în campanie. Oare nu e nimeni responsabil de asemenea cazuri?", ne-a spus vecina care îi mai duce lui Dumitru câte ceva de mâncare.

"E greu dacă nu ştii pe nimeni, să-ţi deschidă o uşă"

Bietul Dumitru trăieşte în condiţii de nedescris, într-o cameră sărăcăcioasă, întunecoasă şi care are nevoie urgent de igienizare. L-am găsit îmbrăcat cu un tricou uzat, murdar, şi cu şosete rupte în talpă, chiar dacă nu poate merge în picioare! Frate lui, Florin Iulian, şomer neidemnizat de câţiva ani, îl îngrijeşte cum poate. Rămas cu intelectul unui copil de nici doi ani, Dumitru nu ştie decât să râdă şi să plângă. Când l-am vizitat, fratele lui i-a pus să asculte muzică populară la televizor. "Îi place foarte mult lui Dani, că eu aşa îi zic. Ne descurcăm greu, că pe mine m-au dat în şomaj de la baraj, unde am lucrat ca paznic. S-a îmbolnăvit şi mama, eu am avut grijă de amândoi. Îmi este foarte greu cu el, dar ce să fac... Am început să umblu după acte, ca să-i cer drepturile, dar e greu dacă nu ştii pe nimeni să te ajute, să-ţi deschidă cineva o uşă", ne-a pus Iulian, pe care l-am găsit spălând un aragaz în curtea casei dărăpănate. Viaţa lui Dumitru a devenit cu adevărat grea după ce mama care-i purta mult de grijă s-a prăpădit, iar el şi fratele lui au venit în casa moştenită la Ciuşlea. 

Ce fac autorităţile?

Ziarul de Vrancea a contactat ieri primăria comunei Garoafa, dar Viorica Borcan, consilier la Compartimentul Stare Civilă, Autoritate Tutelară şi Asistenţă Socială, ne-a spus că administraţia locală nu a fost sesizată până acum cu privire la cazul lui Dumitru Olaru. "Am auzit câte ceva, dar nu ştiam cât de profund este cazul, că la noi nu are anchetă socială. Luni o să ne deplasăm la faţa locului să vedem despre ce este vorba. Dar e bine să vorbiţi şi cu domnul primar", ne-a spus consiliera Borcan, în lipsa primarului Gheorghe Maghiaru (foto dreapta), plecat pentru câteva zile din primărie. O reacţie mai rapidă a avut Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, instituţie care răspunde de asemenea cazuri la nivel judeţean. Directorul Daniela Nicolaş ne-a declarat că a trimis chiar ieri o echipă de intervenţie la faţa locului, urmând ca funcţionarii să reprezinte interesele acestui om în raport cu instituţiile statului, astfel încât să-şi recapete cât mai repede drepturile pierdute. "Într-adevăr are sistată indemnizaţia de handicap din anul  2011, ca urmare a convocărilor repetate la care nu s-a prezentat. Atunci s-a schimbat legislaţia şi a trebuit să reevaluăm toate persoanele cu handicap. Într-adevrăr, acest om nu este de purtat la comisie pentru că suferă de handicap grav şi nu îşi poate purta singur de grijă. Ne vom ocupa începând de astăzi (ieri- n.r.) de caz astfel încât să beneficieze de toate drepturile cuvenite, conform legii", ne-a declarat directorul Daniela Nicolaş, care a promis că va reveni cu detalii despre cazul lui Dumitru Olaru în cursul zilei de astăzi. 

Boala indiferenţei

Cazul de faţă ne arată cât se poate de clar unde duc schimbarea peste noapte a legislaţiei, birocraţia şi comoditatea instituţională dar şi indiferenţa unei comunităţi. Nu este posibil ca o localitate unde există primar, preot, poliţist, învăţător, poştaş şi doctor să nu existe un OM care să se sesizeze de atâţia ani de situaţia disperată a acestei neajutorate fiinţe umane. Oare chiar aşa de rău am ajuns, atât de apăsaţi de propriile probleme încât să nu reacţionăm la necazurile celor mai necăjiţi decât noi? Dragi cititori, nu cumva în blocul sau pe uliţa în care locuiţi mai este cineva care are nevoie urgent de ajutor, care moare de foame, de sete, de suferinţă, de singurătate!? Bateţi, oameni buni, la uşă şi întrebaţi de sănătate pentru că nu vă costă nimic! De multe ori, indiferenţa este cea care ucide şi ne ucide! (Silvia Vrînceanu)

---