Opinii

Campanie electorală sau campanie pentru oameni?

Alexandra TĂTARU
19 oct 2014 2746 vizualizări
Primarii localităţilor vrâncene tocmai au primit nişte bani pentru diverse trebuinţe necesare a fi rezolvate în comunităţile locale, iar în curând va începe Festivalul Viei şi Vinului, Bachus 2014, pentru care au fost alocaţi sume consistente, în jur de un milion de lei. Toată lauda pentru sprijinirea comunităţilor locale şi pentru păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor vrâncene. Însă, există un mare ÎNSĂ.

Cum aţi putea oare să rămâneţi nepăsători la numeroasele familii sărace care abia au cu ce se hrăni şi ale căror case aproape că se dărâmă, în acel mediu rural susţinut de banii veniţi din Italia şi aflat în mare discordanţă cu confortul orăşenesc? Cum vom putea oare să ne bucurăm că ne cântă nişte artişti pe scena festivalului, plătiţi cu mii de euro şi să înfulecăm micii stropiţi cu tulburel, când nu departe, poate, de oraş, unora dintre oameni le-a dispărut zâmbetul de pe chip?
Personal, nu pot face asta şi mă mir că unele comunităţi în frunte cu unele autorităţi pot rămâne nepăsători la necazuri. Vă explic în continuare de ce!
Nopţile trecute, iar am îngheţat în propriul apartament, pentru că celor de la ENET li s-a părut că a crescut temperatura afară. Nu-i bai! Am răbdat!
Dar nu departe de oraşul Focşani, în comuna Răstoaca, singura familie rămasă fără casă în urma inundaţiilor din primăvara acestui an, riscă să rămână în frig, pentru că o comunitate de oameni gospodari, în frunte cu primarul, nu este suficient de altruistă să dea o mână de ajutor.
Nu sunt sindicalistă, ci doar un om care vrea să vadă pe chipul fetei de clasa a XII-a, una din cele trei fete ale familiei MIU, un zâmbet şi o speranţă că va trece cu bine examenul de bacalaureat. Dar în frigul din modulele amplasate, în silă, în curtea acestor oameni, fără posibilitatea unei surse de căldură şi fără mai multe materiale de construcţii, în afară de nişte pietriş şi nişte bolţari, cu care să-şi termine cele două cămăruţe, nu se poate trăi.
Este trist, dragi autorităţi, că avem bani pentru toate minunăţiile, dar nu putem să ajutăm o familie, probabil dintre multe altele de prin judeţ şi de prin ţară, să intre în iarnă cu un acoperiş deasupra capului.
Cum i-am găsit acolo, puteţi citi pe blogul meu (http://alexandratataru.wordpress.com/2014/09/26/afectata-de-inundatii-singura-familie-din-rastoaca-ramasa-fara-casa-risca-sa-ramana-in-frig/), iar indignarea mea provine din faptul că după o lună de la vizita mea, nu s-a întâmplat nimic. Absolut nimic!
Ca o paranteză, mi-amintesc, din copilăria mea, cum oamenii din satul părinţilor mei se adunau la clacă, un obicei prin care oamenii făceau chirpici şi ajutau la ridicarea unei noi locuinţe. Fiecare se ajuta reciproc cu mâna de lucru, pentru că nu existau bani prea mulţi nici atunci. Soluţii există pentru toate problemele, important este să existe voinţă.
Domnule Oprişan, aţi promis că ajutaţi această familie, dar dacă aţi avut prea multă treabă, vă amintesc eu că aveţi mulţi prieteni constructori şi agenţi economici capabili să trimită nişte saci de ciment.
Domnule Ponta, ştiu că sunteţi prins în campania electorală, dar vedeţi că pe undeva pe un birou la dumneavoastră este dosarul cu acest caz, care -după spusele domnului primar al comunei Răstoaca- a rămas în continuare fără soluţionare.
Vă mulţumesc că aţi citit aceste rânduri. Eu nu am decât 300 de lei până la salariu, datoriile mă copleşesc şi frigul este persisent.Nu vă cer nimic pentru mine. Mă încălzezsc însă cu faptul că v-am reamintit că există oameni neputincioşi care nu pot ieşi din criză fără ajutorul dumneavoastră, respectaţi-le dreptul pentru votul secret, dar nu uitaţi că omenia nu se cumpără, ci prin faptele dumneavoastră obţineţi un zâmbet şi o mulţumire din partea unor suflete chinuite!
Ataşez lista cu materiale necesare terminării locuinţei familiei Miu din Răstoaca:
-20 saci Multibat
-20 saci de cimentA30 spire de fier cu grosime de 6
-10 grinzi Dimensiuni 15x15 la 6m liniari
-25 căpriori 10 x 10
-Scandură 3m cubiA1500 lei tablă
-15 coli de rigips de 12,5
-Polistiren extrudat 30 mp
-Adeziv polistiren 10 saci

Membrii familiei Miu pot fi contactaţi la numerele de telefon: 0765.824.635; 0765.887.502.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.