Interviu cu Marius Ionescu, specialist în arhitectură: “Arhitectura este oglinda fidelă a oricărei epoci”
Ziarul de Vrancea vă propune o serie de articole ce au ca subiect arhitectura şi bunul gust urbanistic în cadrul unui demers prin care încercăm să sensibilizăm atat comunitatea cat şi autorităţile cu privire la patrimoniul arhitectural al Focşaniului, al ţării. Pentru acest episod stăm de vorbă despre arhitectură cu Marius Ionescu, un tanăr pe care ziarul nostru l-a mai promovat şi cu alte ocazii. Marius alias Marivs Imperator este absolvent al Colegiului Naţional de Arhitectură şi Sistematizare “Socolescu” din Bucureşti (2004), a Facultăţii de Istorie şi Relaţii Internaţionale, Univ. Bucureşti (2008). Din 2006 este colaborator al Muzeului Naţional de Istorie a Romaniei. De asemenea, este şi autorul blogului Arhitectură şi Urbanism în Romania. Nu în ultimul rand, Marivs a fost unul din membrii activi care i-au fost alături lui Nicuşor Dan în campania din 2012 la Primăria Bucureştiului. Nicuşor Dan este exemplul cel mai elocvent că un independent poate clătina un sistem menit să ţină departe pe cei care nu fac parte din “gaşcă”. Aşadar, interviul! (Sorin TUDOSE)
Reporter. Definiţi-ne arhitectura şi motivul pentru care este ea importantă pentru o comunitate.
Marivs Imperator. - Nu există o definiţie clară a arhitecturii, dincolo de aspectele ce ţin de funcţionalitate, stil şi eficienţă economică. Vitruvius (architect din antichitate n.r.) spunea că arhitectura oferă ordine şi simetrie în viaţa unui grup de oameni. Arhitectura este importantă în măsura în care oamenii îi recunosc valoarea şi se supun normelor acestora. Dacă lăsăm deoparte raţionamentul strict economic al rentabilităţii materialelor, arhitectura poate influenţa sociologic generaţii întregi de oameni, poate schimba valori sau făuri modele. De asemenea, arhitectura este o oglindă foarte fidelă a unei epoci, a aspiraţiilor oamenilor, dar şi a politicii. Dacă ne referim la perioada post 1990, constatăm că arhitectura romanească a devenit un fel de sat fără caini. Odată scăpată de controlul exhaustiv al conducerii comuniste, romanii au înţeles greşit libertatea oferită. Arhitectura actuală din Romania este, din păcate, o arhitectură de obiect, care nu ţine cont de specificul zonei sau de vecinătăţi, maimuţărind forme specifice celor occidentale, dar într-o manieră provincială.
R. - Cand se poate vorbi de dezvoltarea arhitecturii în Romania şi cand a ajuns ea la apogeu?
M. I. – Dezvoltarea arhitecturii romaneşti începe destul de tarziu. În lipsa unor informaţii clare, avem o idee vagă asupra arhitecturii medievale tarzii din Ţara Romanească şi Moldova. Această arhitectură s-a referit mai mult la aşezămintele bisericeşti, arhitectura laică fiind permanent înlocuită cu moda vremii. Un moment important este domnia lui Brancoveanu Vodă, cu el începandu-se Renaşterea romanească. Totuşi, acest efort a fost unul limitat, astfel încat nu putem vorbi despre o arhitectură în dezvoltare decat după realizarea statului roman şi copierea modelelor francez şi german. Ca o paranteză, putem deplange pierderea Bucureştiului medieval, ars în marele foc din 1847. Poate că dacă nu ar fi avut loc incendiul respectiv, Bucureştiul ar fi avut un nucleu mult mai pamantean decat Lipscanii frantuziţi ai anilor 1860-1900. În ceea ce priveşte apogeul acesta fost atins în perioada 1920-1940 din punct de vedere calitativ şi în perioada 1970-1980 din punct de vedere cantitativ. Bineînţeles că a existat arhitectură de slabă factură şi în perioada regalistă, la fel cum a existat şi arhitectură bună şi în perioada comunistă.
R. - În perioada comunistă şi mai cu seamă în ultimele decenii ale vechiului regim oraşele Romaniei au căpătat o altă înfăţisare. Se mai poate vorbi acum de oraşe în adevăratul sens al cuvantului sau avem doar nişte zone urbane presărate cu mult rural?
M. I. - Perioada comunistă a adus şi lucruri bune, precum gandirea în ansablu a unor zone urbane, dar s-a făcut prin sacrificarea unor clădiri de mare valoare. În momentul de faţă tragedia oraşelor romaneşti nu este dată de faptul că au periferii cu aspect de mahala, ci de faptul că orăşenii, în majoritatea lor, nu sunt educaţi să fie oraşeni, să se comporte ca atare şi să aibă grijă de oraşul în care locuiesc. Este, dacă vreţi, parafrazarea proverbului “omul sfinţeşte locul”. Emblematic pentru toate oraşele Romaniei este, trist, cenuşiul cartierelor de blocuri. Lipsite de identitate, de grijă pentru oameni, generatoare de angoase sociale. Trebuie menţionat că aceste cartiere de blocuri reprezintă transpunerea în realitate a ideilor lui Le Corbusier, arhitect francez al anilor 1920, privind rentabilitatea economică şi tipizarea construcţiilor. În prezent avem o dezvoltare urbană haotică.
Despre epoca termopanului şi nu numai
R. - La începutul secolului trecut se construiau edificii şi locuinţe în stiluri precum Art Nouveau, Art Deco, Neoromanesc etc. Azi în ce stil se construieşte? Se mai poate vorbi de un stil anume?
M. I. - Nu există un stil anume, ci întai se ascultă de calculele contabililor, de doleanţele beneficiarilor şi de rentabilitatea economică ulterioară a clădirii. Poate de aceea şi relaţiile socio-umane au devenit cu mult mai impersonale. Eu răman indiferent în faţa unei clădiri care se mandreşte doar cu dificultatea sporită a construirii sale. Una dintre regulile folosite în trecut în arhitectură era cea a simetriei, care reprezenta o medie a unor calcule, dar, mai important, o legatură organică între volumele unei clădiri. În ziua de azi asistăm la exilarea simetriei în favoarea asimetriei, a stridenţei vizuale şi a formelor cat mai simple. Este păcat că nu se mai construieşte decat în cadrul limitărilor impuse de programele specializate de calculator, în detrimentul imaginaţiei nelimitate. Stilul Art Deco, că tot pomeneaţi de el, puţin folosit în Focşani, dar exploatat masiv în Bucureştii anilor 1930-1940, a avut şi o formă romanească. În 2013 arhitecţii au ajuns simpli constructori, iar arta a fost înlocuită cu rigoarea matematicii.
R. - Cum de majoritatea caselor de patrimoniu care au scăpat prin cine ştie ce minune “furiei roşii” astăzi sunt departe de farmecul pe care îl aveau candva?
M. I. – Din pricina lipsei de cultură a proprietarilor sau a autorităţilor. Romanii au cateva idei fixe, printre care se numară şi cea conform căreia ceea ce este vechi nu mai este bun. Se adaugă şi 6 decenii de ignorare a acestor clădiri de către guvernarea comunistă, iar rezultatul este unul trist. Vrancenii se pot interesa despre cum a ales Primăria din Adjud să renoveze vechiul sediu. A ajuns mai rău ca înainte!
R. - De circa un deceniu industria termopanelor a cunoscut o expansiune fără precedent. Blocuri, case, instituţii, biserici (!) toate se termopanizează. Majoritatea particularilor optează pentru termopanul alb probabil că din considerente financiare, dar este cat se poate de strident. Care sunt plusurile şi minusurile acestui tip de freastră?
M. I. – Există performaţe termice şi fonice, dar din păcate acestea există doar în primii 3-4 ani de viaţă, căci ulterior calitatea slabă a materialelor duce la îmbătranire prematură şi la pierderea calităţilor izolatoare. Termopanul alb reprezintă un simbol al statusului social, lucru foarte important pentru romani, alături de BMW-ul vechi de 20 de ani, înmatriculat în Bulgaria. Crima apare atunci cand aceste rame sunt montante pe clădiri care nu cadrează cu acest element nou. Au apărut termopane albe inclusiv la unele ferestre ale clădirii Academiei Romane, deci ce pretenţii să mai avem de la un roman de rand? Bineînţeles că nu se poate păstra tamplăria veche în fiecare caz, dar se poate repara. Din păcate meşterii pricepuţi se numără pe degetele de la o singură mană, astfel încat este mai ieftin şi mai comod să se înlocuiască cu tamplărie din PVC.
R. - Cum credeţi că proprietarii imobilelor construite în secolele 19-20 pot conştientiza valoarea imobilelor pe care le deţin?
M. I. - Principiul proprietăţii private este foarte sensibil, iar o realizare imediată este greu de împlinit. Ar trebui, în primul rand, ca organele statului să apere monumentele istorice, iar ulterior să educe şi populaţia că un termopan alb pus unei clădiri vechi scade valoarea proprietăţii. Probabil că banul ar fi singurul argument luat în seamă de romani.
“Nu numai ţiganii batjocoresc clădirile vechi”
R. – După 1989 autorităţile locale au dat casele de “moştenire burgheză”, care nu erau revendicate de nimeni, mai multor cetăţeni romani de etnie rromă. De multe ori aceştia le-au schimonosit în fel şi chip. Se poate spune ca a locui într-un astfel de imobil presupune şi să ai o educaţie pe măsură?
M. I. - Ar fi o discriminare să credem că numai ţiganii batjocoresc clădirile vechi. Da, în cazul ţiganilor lipsa de educaţie face ca acest lucru să fie mai vizibil, dar nici marea masă a romanilor nu este mai presus. A locui într-o casă veche ar trebui sa fie o mandrie, dar şi de iubire faţă de acel imobil. În primul rand ar trebui să existe respect pentru casa proprie, iar ulterior respect şi pentru oraş.
R. - Ne spuneaţi că arhitectura poate influenţa traiul de zi cu zi al cetăţenilor. Cum anume se întamplă acest lucru?
M. I. – Bineînţeles că o influenţează! S-a dovedit că gramatica unei limbi influenţează modul de a gandi (în cazul celor care o vorbesc nativ), aşa cum şi arhitectura unei zone urbane ne determină inconştient în alegerile noastre. Un arhitect însărcinat cu concepţia unui cartier este asemenea unui demiurg, alegerile fie vor schimba fie vor crea realaţii sociale. De ce credeţi că majoritatea celor care locuiesc la bloc sunt nemultumiţi de apartamente? Pentru că au fost gandite pentru toţi şi nimeni deopotrivă, plecandu-se de la utopia că toţi oamenii ar avea nevoi similare.
R. - Atunci putem asuma că occidentalii sunt mai puţini tensionaţi, încordaţi şi de ce nu, mai civilizaţi datorită implicit spaţiului de locuit, arhitecturii oraşelor?
M. I. – Evident. Angoasele lor se datoarează altor cauze.
R. – Ce paşi ar trebui făcuţi în vederea conservării şi promovării patrimoniului arhitectural romanesc, atat cat mai este?
M. I. - În primul rand ar trebui conştientizată populaţia asupra importanţei sale. Dincolo de plăcerea de a savura o cafea langă o clădire de epocă, intervine şi factorul turistic. Oamenii vizitează Praga, Viena, Paris nu pentru clădirile lor din sticlă şi oţel, ci pentru specificul locului.
R. – La final spuneţi-ne ce vă leagă de Focşani şi cum vi se pare oraşul nostru.
M. I. - Viitoarea mea soţie este de loc din Vrancea, de langa Adjud, astfel încat am ocazia să vizitez destul de des aceste meleaguri. Îmi place Focşaniul pentru că mi se pare un oraş cu un mare potenţial turistic. În anumite privinţe este un oraş mutilat iremediabil, dar încă are multe de oferit.
A consemnat Sorin Tudose
Cei pasionaţi de arhitectura şi urbanism sunt invitaţi să pătrundă în tainele acestui domeniu împreună cu invitatul ediţiei de astăzi pe blogul acestuia: http://arhitecturasiurbanisminromania.blogspot.ro/
