Educație

Vlad Miriță a cântat la Mănăstirea Dealu la invitația Parohiei Irești

Alexandra TĂTARU
11 mai 2017 3425 vizualizări

Tenorul Vlad Miriță a fost invitatul Parohiei Irești la Mănăstirea Dealu, Târgoviște, pentru a cânta alături de Corul parohiei și Carmen Mustață în cadrul unei tabere gratuite

”Pe urmele Sfinților”oferită pentru 25 de copii. ”

Într-un secol în care nu mai găsim timp nici pentru noi, există oameni care își fac timp pentru alții. Mulțumim pentru cântec și cuvântul plin de trăire și motivație!”, a scris preotul paroh. Ionel Miron,  pe pagina de facebook ”Corul Parohiei Irești”. Parohia Ireşti a organizat tabăra misionară "Pe urmele Sfinților", cu durata de 4 zile, cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, de care au beneficiat gratuit 25 de copii, sub supravegherea atentă a cinci adulți. ”În general, toate activitățile pe care Parohia Ireşti le desfășoară, implică, pe lângă familia preotului , o întreagă echipă de oameni devotați, care nu se vede, dar fără de care nu am reuși”, a transmis preotul Ionel Miron. (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.