Educație

Elevii din Mărăşeşti vor primi pachete alimentare, în cadrul unui program pilot

Mihaela Vlădescu
27 apr 2017 1251 vizualizări
Liceul Tehnologic ”Eremia Grigorescu” a fost inclus în programul pilot, desfasurat la nivel national, potrivit căruia elevii beneficiază de un pachet alimentar în fiecare zi de şcoală

Elevii Liceului Tehnologic ”Eremia Grigorescu” și din unitățile subordonate vor beneficia de pachete alimentare, potrivit prevederilor OUG 72/2016 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat. În acest program au fost incluse 50 de unităţi de învăţământ din ţară, din Vrancea fiind numai liceul din Mărăşeşti. Mai exact, Ordonanța 72/2016 prevede acordarea unei mese calde pe zi sau a unor pachete alimentare pe perioada desfășurării activității didactice a preșcolarilor și școlarilor din unitățile pilot. Cum liceul din Mărăşeşti nu dispune nici de cantină şi nici de spaţiu amenajabil în scopul servicii mesei, s-a ales varianta acordării de pachete ce trebuie să conţină produse de panificație, produse lactate, produse din carne și legume. Primăria orașului Mărășești a organizat licitația pentru stabilirea unei firme care să furnizeze pachete alimentare elevilor și se află la finalul procedurii de atribuire. După încheierea contractului cu firma câștigătoare, elevii vor primi alimente până la finalul acestui an școlar. Reprezentanţii Primăriei Mărăşeşti susţin că întârzierea adoptării normelor metodologice de aplicare a OUG 72/2016 nu a permis ca licitația să fie organizată mai demult, iar programul să poată fi aplicat pe o perioadă mai lungă în oraş. ”Primăria Mărășești a solicitat intrarea în acest program pilot pentru că sunt multe familii din oraș care nu își permit să le ofere în fiecare zi copiilor un pachețel cu mâncare la școală. La Mărășești vor primi zilnic câte un pachet alimentar 787 de școlari și preșcolari, din cadrul Liceului Tehnologic ”Eremia Grigorescu” și din unitățile subordonate. Noi sperăm ca acest program pilot să aibă succes, iar Guvernul României să îl transforme într-un program care să se deruleze în fiecare an”, transmite Valerică Chitic. (M.V.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.