Educație

Doi toporatori au ajuns după gratii - Unul dintre ei, Florin Mateiu, este fratele primarului de la Câmpuri

Gabriel Sava
15 mar 2017 4985 vizualizări
Florin Mateiu și Vasile Iordache au fost încarcerați după o decizie definitivă într-un dosar de evaziune fiscală în legătură cu tăieri ilegale de lemn

Florin Mateiu, fratele primarului de la Câmpuri și Vasile Iordache, zis Baronul, au ajuns la închisoare în urma unei decizii definitive pronunțată de Curtea de Apel de la Galați. Marți și miercuri, cei doi au ajuns pe rând la Penitenciarul Focșani, unde au de executat un an și jumătate în cazul lui Mateiu și trei ani în cazul lui Iordache. Florin Mateiu a primit o pedeapsă înjumătățită în fază de apel, după ce instanța de fond, respectiv Tribunalul Vrancea, dispusese o pedeapsă de trei ani. Și în cazul Baronului, instanța de apel a redus pedeapsa de la cinci ani la trei ani. ”Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară (...) aplicate inculpatului Mateiu Florin, în pedepsele componente. Reţine în favoarea inculpatului Mateiu Florin circumstanţe atenuante judiciare, (...) Reduce, de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare, pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere sau punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, (...) Reduce, de la 3 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului Mateiu Florin pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (...) contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Mateiu Florin si dispune ca acesta sa execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare. Modifică pedeapsa rezultantă principală, (...) în sensul că o reduce de la 3 ani închisoare la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. (...). Deduce din durata pedepsei aplicata inculpatului perioada reţinerii, de 24 ore, din 17.08.2011”, se arată în decizia magistraţilor gălățeni cu privire la Mateiu.

Dosarul a ajuns în instanţă în anul 2012, iar Florin Mateiu fusese condamnat anterior la doi ani de închisoare, într-un alt dosar. Ceilalţi inculpaţi, respectiv Vasile Iordache, zis Baronul şi Ilona Szasznika au primit condamnări de trei ani, respectiv doi ani cu suspendare, în timp ce Marcel Păun, administratorul unei societăți comerciale din Odobești a fost achitat. În februarie 2011, Florin Mateiu a fost condamnat și anterior și a executat o parte din pedeapsă, restul rămas de executat (271 zile) fiindu-i revocat cu ocazia condamnării din această cauză.

 Care sunt acuzațiile aduse inculpaților

Vasile Iordache, din Câmpuri, administrator la două societăți cu profil de exploatare a lemnului, Atunia Forest Câmpuri și Iordaforest Răstoaca, a fost acuzat de o evaziune fiscală de peste 500.000 lei. Conform materialului de urmărire penală, acesta realiza stocuri fictive de lemn cu ajutorul unor documente false pe care le achiziționase de la femeia din Brașov, trimisă la rândul său în judecată, lemn care provenea aproape integral din tăieri ilegale în parchetele exploatate în special la Câmpuri. Acesta a realizat din 2009 și până anul trecut un stoc fictiv de peste 26.000 m.c. lemn, pe care îl revindea, faptic în fals, altor societăți cu același profil. Mateiu Florin a fost trimis în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală și la deținere de documente cu regim special. Ilona Szasznika, din Brașov, cea de la care au fost cumpărate documentele false, a fost trimisă în judecată în acest dosar pentru deținere de documente cu regim special și complicitate la evaziune fiscală. Femeia le-a spus procurorilor că a cumpărat documentele de la o altă persoană, care deținea o imprimerie mobilă. Cu privire la Mateiu și la Iordache, instanța de la Panciu mai are pe rol un dosar aflat în fază de fond. După zeci de termene, cauza de la Panciu este încă departe de a fi finalizată. (Gabriel SAVA)

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.