Educație

Petrecere și voie bună de 8 Martie pentru educatoarele din Vrancea

Gabriel Sava
8 mar 2017 5432 vizualizări
Evenimentul a fost organizat la restaurant Oscar pentru al treilea an consecutiv, ajungând să fie deja o tradiție. În mai, educatoare din întreaga țară se vor întâlni la Focșani la Școala de Vară.

Doamnele și domnișoarele care au grijă de educație în primii ani ai copiilor au dovedit marți seară că știu să se distreze. Chiar și în lipsa domnilor care au rămas acasă, petrecerea fiind exclusiv destinată reprezentantelor sexului frumos. Mai mult decât atât, meseria de profesor de educație primară pare să fie în Vrancea o meserie exclusiv destinată doamnelor, nefiind niciun bărbat la acest moment care să predea educația la nivel de grădiniță. Doamnele prezente la petrecere nu s-au simțit însă deloc neglijate, ba dimpotrivă, au arătat cum știu să se simtă bine împreună.”Este al treilea an consecutiv când Asociația Educatoarelor din România- filiala Vrancea, organizează acest eveniment, găzduit, de fiecare dată, de restaurantul Oscar. Este prima acțiune care implică mai multe colege din cadrul Asociației pe care o coordonez și care, an de an, desfășoară mai multe activități. În această seară ne-am dat întâlnire 60 de educatoare din întreg județul pentru a celebra împreună ziua de 8 martie, pentru a sărbători femeia”, a explicat Carmen Dobre, președinta AEDR Vrancea. La eveniment a fost invitată și Amalia Chirtoc, inspectorul pentru învăţământ preşcolar in cadrul IȘJ Vrancea, care a fost răsplătită cu titlul de membru de onoare al AEDR. Vizibil emoționată, inspectorul Amalia Chirtoc le-a mulțumit colegelor sale pentru titlul acordat și le-a spus câteva cuvinte. ”E ziua noastră, e luna noastră, e meseria noastră. Petrecerea este cu rostul ei, educația celor mici este cu rostul ei”, a apreciat inspectorul Amalia Chirtoc. Din spusele președintei Carmen Dobre, educatoarele din întreaga țară se vor reuni din nou, la Focșani, într-un alt eveniment găzduit în Vrancea, respectiv la Școala de Vară a profesorilor de educație primară. AEDR Vrancea desfășoară și activități cu caracter regulat, respectiv cursuri de pregătire profesională care se desfășoară gratuit, colaborări cu diferite instituții de la nivel național și local. Anul trecut a fost un an destul de plin de astfel de evenimente, după cum a apreciat președinta Carmen Dobre iar anul în curs va fi unul cel puțin la fel de animat. (G. SAVA)


De ziua lor, doamnele au dovedit că știu să se distreze


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.