Educație

Ploile au dat bătăi de cap şoferilor

Dan Chiriac
26 feb 2017 901 vizualizări
In judeţul Vrancea, pe DN2 Râmnicu Sărat - Focşani, s-a circulat cu dificultate din cauza ploii torenţiale

Şoferii au avut multe bătăi de cap sambătă, în timp ce circulau pe drumurile din judeţ. Condiţiile meteo nu au fost favorabile, astfel încat pe E 85 s-a circulat cu mare greutate. Poliţia Română a informat că în judeţul Vrancea, pe DN2 Râmnicu Sărat - Focşani, s-a circulat cu dificultate din cauza ploii torenţiale. Pe suprafaţa carosabilă s-au acumulat cantităţi însemnate de apă. Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de starea carosabilului şi să ţină cont de faptul că rafalele de vânt pot afecta ţinuta de drum a autovehiculelor. “De asemenea, le recomandăm şoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa în mers, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. În situaţia conducerii autovehiculelor în condiţii de ploaie este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen. Totodată, recomandăm păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, precum şi evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului. În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale. Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie şi ale lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii sau restricţionării temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei personalului specializat. Totodată, recomandăm pietonilor să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă”, spun poliţiştii de la rutier. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.