Ultima oră

Istoricul Dinu Giurescu aniversat la Odobești

Ziarul de Vrancea
6 feb 2017 3273 vizualizări

Pe 15 februarie 2017, academicianul Dinu C. Giurescu va împlini 90 de ani, ocazie pentru odobeșteni să-l sărbătorească la această frumoasă vârstă. Pentru generația născută în era digitală trebuie să amintim că sărbătoritul face parte dintr-o galerie selectă de istorici, familia Giurescu fiind așa cum bine remarca prof. Valeriu Anghel, una dintre puținele familii de istorici în care, trei generații succesive au fost membrii ai Academiei Romnâne. Bunicul, Constantin Giurescu, a deschis această saga, începând cariera la Liceul Unirea din Focșani, pentru a ajunge la Universitatea din București și Academia Română. Fiul, Constantin C. Giurescu, s-a născut la Focșani, a urcat repede treptele universitare, s-a implicat și în politică din partea Partidului Național Liberal și în timpul dictaturii regale, plătind cu ani grei de temniță această alegere. A avut forța să treacă prin Gulagul comunist și a redactat cel mai echilibrat tratat de istorie a românilor. Nepotul, Dinu C. Giurescu, s-a născut în București, mama sa fiind fiica savantului Simion Mehedinți.

 

Giureștii și Odobeștii, o poveste de familie

 

Crescut într-o familie unde munca era sinonimă cu religiozitatea, atât pe latura paternă, cât și pe cea maternă Dinu Giurescu a cunoscut de tânăr Podgoria Odobești, unde tatăl avea o moșioară cu cramă pe strada Podgoriei, iar bunicul Simion Mehedinți avea vie și beci pe fosta Uliță a Pădurenilor. Prezent la Simpozionul ”Simion Mehedinți” din Focșani, ediția 2004, Dinu Giurescu a susținut o emoționană prelegere cu titlul ”Aminitiri despre bunicul meu, Simion Mehedinți”, publicată în nr. 22-23/2016 al revistei Milcovia. În plină epocă de distrugere a patrimoniului cultural românesc, Dinu Giurescu a avut curajul să ia poziție, deschis, explicit, împotriva mutilării României. Din această cauză în 1986 a fost scos din locuință, toate bunurile confiscate și singura soluție a fost să plece ca refugiat politic în SUA, unde a publicat celebra lucrare ”Distrugerea trecutului României” (New York, 1989). La începutul anilor ’90 a revenit în țară, și-a reluat cercetările și se numără printre cei mai vocali istorici români împotriva distrugerii României postdecembriste de această dată, de sistemul politico-securisto-mafiot care a pus mâna pe economie în decembrie 1989. Cetățean de onoare al Orașului Odobești din 2006, academicianul a scris și ”Cuvântul înainte” la volumul ”Odobești, Orașul viilor Domnești” (Focșani, 2009). Pe 15 februarie, Primăria și Casa de Cultură din Odobești intenționeazărealizeze o manifestare de suflet dedicată acestui patriarh al istoriei românești. La mulți ani, Domnule acad. Dinu Giurescu ! (Ziarul de Vrancea)

Vezi interviuri cu academicianul Dinu C. Giurescu:

https://www.youtube.com/watch?v=EDSCZvmp5jg

 

https://www.youtube.com/watch?v=DZayE7w8Y-c


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
viorel i. iancu, acum 2627 zile, 23 ore, 22 minute, 22 secunde
SI VRANCEA A DAT OAMENI DEOSEBITI IN ISTORIA ACESTEI NATII! NE VOM RESPECTA PE NOI, RESPECTANDU-I PE DANSII! SA NE TRAIASCA!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.