Educație

Elevii din Ţifeşti învaţă să fie antrepenori prin artă

Cristi Merchea
5 feb 2017 1830 vizualizări
Copii entuziaşti, fete şi băieţi, mai mari dar şi destul de mici, au umplut, pe 3 februarie, o sală de clasă în Şcoala Gimanizială din Ţifeşti.

De ce? Din curiozitate. Din dorinţa de a afla şi a face, cu mâinile lor, lucruri frumoase în cadrul unui proiect ErasmusA, cu finanţare europeană, prin care vor învăţa cum să devină antreprenori.

Practic, tot ceea ce vor realiza în cadrul cursurilor, făcute în colaborare cu Atelier Nicole al Editurii Diaspora, va fi dus în Italia, la Vasto, şi prezentat spre  vânzare.
În cadrul acestui proiect, „Social inclusion by volunter and entrepreneur activities” participă copii din patru ţări: România, Turcia, Lituania şi Italia. Deja profesoara Aura Robescu, coordonatorul de proiect din cadrul şcolii Ţifeşti, alături de alţi colegi,  a fost în Lituania iar în luna mai, împreună cu şase elevi de la acest curs vor merge în localitatea Vasto din regiunea Abruzzo, Italia.
Acrilice, pensule, hârtie şi multe alte materii prime şi materiale, bucăţi de lemn recuperate, pietre sau cărămidă, mărgele, toate vor deveni obiecte de artă care mai de care mai frumoase. Nu s-au plictisit şi deja ştiu ce vor să facă orele viitoare. Am descoperit talente, copii dornici să ştie şi să facă, pentru că numai aşezându-i într-un mediu propice pot fi descoperite aptitudini şi pasiuni. (Cristi MERCHEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.