Educație

Proiectul cultural ştiinţific „Personalităţi Academice Vrâncene” a fost lansat de Ziua Unirii Principatelor Romane

Alexandra TĂTARU
25 ian 2017 930 vizualizări
În dimineaţa de 24 ianuarie 2017, sala “Florentin Delmar” a Ateneului Popular “Mr. Gh. Pastia” a găzduit o manifestare cultural-ştiinţifică de anvergură. Evenimentul a reunit prieteni ai culturii, ştiinţei, promovării frumosului. Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Personalului Didactic „Simion Mehedinţi” cu sprijinul mai multor instituţii culturale.

Invitaţi speciali au fost şi reprezentanţi ai bisericii, dar şi fostul primar al municipiului Focşani, Decebal Bacinschi. Evenimentul şi-a propus să lanseze un nou proiect cultural - ştiinţific intitulat „Personalităţi Academice Vrâncene” şi, totodată, să omagieze una dintre aceste personalităţi, academicianul Valeriu Cotea, trecut în nefiinţă în primăvara anului trecut. Omagierea academicianului Valeriu D. Cotea s-a făcut şi prin intermediul noului număr al Revistei “Milcovia”, lansat cu acest prilej în prezenţa prietenilor şi tuturor celor care au cunoscut această mare personalitate a Vrancei.

Volumul va evoca 28 de personalităţi academice vrancene

Cultura şi personalităţile Vrancei trebuie promovate

Proiectul are ca obiectiv trecerea în revistă a 28 de personalităţi din Vrancea, din care 12 academicieni născuţi în mediul rural şi alţi 16 academicieni născuţi în oraşele Focşani, Odobeşti, Adjud. Proiectul este deschis şi se adresează tuturor celor care vor să se implice. Ideea proiectului, lansată de teologul Valentin Muscă şi profesorul Costică Neagu, a pornit de la un alt proiect al Academiei Romane, dedicat vranceanului  Valeriu D. Cotea. Este vorba despre un volum omagial care s-a dorit a fi un cadou aniversar pentru academician, la 90 de ani de la naşterea sa. Volumul a fost lansat chiar de ziua de naştere a acestuia, 11 mai 2016, doar că, din nefericire, profesorul s-a stins din viaţă înainte de a se bucura de această surpriză. Teologul Romeo-Valentin Muscă, director al Casei de Cultură Odobeşti, a vorbit invitaţilor despre importanţa zilei de 24 ianuarie, despre oraşul Focşani ca “Oraş al Unirii”, despre “Comisia Centrală”, cu exemple de studii şi articole despre istoria oraşului cuprinse în volume de referinţă, despre faptul că anul viitor vom sărbători şi centenarul reîntregirii neamului de la 1918. “Proiectul pe care vrem să-l propunem, nu întamplător lansat pe 24 ianuarie, este un proiect care să ne adune, nu să ne dezbine. Acest proiect este o invitaţie către instituţiile de cultură, administraţii locale, asociaţiilor scriitorilor, fundaţiilor şi tuturor celor interesaţi. Proiectul «Personalităţi academice vrâncene» poate fi punctul zero pe care putem să construi proiectul unei Strategii culturale şi de promovare a judeţului pentru Centenarul care bate la uşă sau cel puţin poate constitui un capitol din această Strategie”, a argumentat Romeo-Valentin Muscă.

Importanţa culturii în viaţa judeţului

Numărul omagial 22-23 al revistei de studii regionale “Milcovia” , decembrie-ianuarie 2017, Editura Terra, cuprinde articolele vrâncenilor sau ale altor personalităţi academice publicate în lucrarea omagială „Valeriu D. Cotea 90”, la Editura Academiei. Despre revista “Milcovia” a vorbit prof. Ion Gr. Cherciu. De asemenea, reprezentanţii bisericii, prezenţi la manifestare, au promis că vor susţine toate proiectele cultural-educative şi vor acorda tot ajutorul pe care orice instituţie culturală din judeţ îl va cere, cu sprijinul Arhiepiscopei Vrancei şI Buzăului. Unii dintre autorii articolelor publicate în volumul omagial “Valeriu D. Cotea 90” au fost invitaţi la manifestare, dar nu a răspuns prezent decat o parte dintre aceştia respectiv Valeriu Anghel, Florin Iamandei, Remus Paraschiv, Vasile Ţibrea, Cezar Cherciu, Ion Gr. Cherciu, Ştefan O. Neagu, Decebal Bacinschi. Fiecare dintre aceştia a vorbit despre omul şi prietenul Valeriu D. Cotea, reamintind celor prezenţi că oameni ca Valeriu D. Cotea trebuie preţuiţi şi promovaţi atat în timpul vieţii, cat şi după. Cei care au ţinut discursuri au evocat şi alte personalităţi din viaţa cultural-ştiinţifică a judeţului, unele dintre ele prea puţin cunoscute de publicul larg. Despre necesitatea organizării mai multor manifestări culturale au vorbit scriitorii Culiţă Uşurelu şi Gheorghe Andrei Neagu.   (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.