Educație

Liceul "Ioan Slavici Panciu" a serbat 70 de ani de activitate

Ziarul de Vrancea
23 ian 2017 1518 vizualizări
Liceul Teoretic „Ioan Slavic" din Panciu a sărbătorit 70 de ani de existenţă în cadrul festivităţii organizate cu acest prilej la Casa de Cultură „Mihai Eminescu".

Programul festivităţii prilejuite de aniversarea liceului a inclus momentele artistice susţinute de Elena Ţugui, Denisa Radu, Denisa Ilaria Popa, Anastasia Ţopa, Gabriel Ploşniţă şi Răzvan Gherghinoiu.

Trupa de Teatru „Protha“ a pus în scenă o dramatizare după romanul „Mara", de Ioan Slavici, iar Consiliul Şcolar al Elevilor a pregătit parodia „Un şmecher la lecţii", după Mircea Sântimbreanu Amintiri din anii petrecuţi pe băncile Liceului Teoretic „Ioan Slavici" au evocat mai mulţi părinţi ai actualilor elevi. Evenimentul a prilejuit şi lansarea în format tipărit, al unui nou număr al revistei ACTUALIS, editată cu sprijinul primarului Iulian Nica şi coordonată de profesorii Elena şi Andrei Igor Manovici. Membrii echipei redacţionale au prezentat rubricile publicaţiei care, în noul număr, îi omagiază pe cei doi mari clasici ai literaturii române, Mihai Eminescu şi  Ioan Slavici. Imnul liceului, intonat de Corul de Cameră „Cantabile“, împreună cu toţi cei prezenţi, a încheiat festivitatea împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Liceului Teoretic „Ioan Slavici“ .„ Sunt 7 decenii de când acest liceu pregăteşte generaţii de elevi care au confirmat, în timp, încrederea profesorilor şi pregătirea din anii de şcoală. Sunt 7 decenii de realizări ce au contribuit la creşterea prestigiului acestei instituţii de învăţământ, care şi-a câştigat un binemeritat loc în rândul liceelor de renume. Sunt 7 decenii de bucurii şi satisfacţii pentru care trebuie să le mulţumim, în egală măsură, elevilor şi profesorilor de ieri şi de azi“, a spus primarul Iulian Nica. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.