Profesori repartizaţi pe posturile rezervate ale noilor directori
Niciun cadru didactic titular, afectat de revenirea la catedră a foştilor directori de şcoală, nu a rămas fără ore. Cel puţin aşa dau asigurări oficialii învăţămantului vrancean după şedinţa de ieri în care au fost repartizate orele devenite vacante ca urmare a preluării mandatelor de către noii directori. În cadrul şedinţei au fost repartizaţi atat titularii care aveau nevoie de completare de normă, cat şi suplinitorii calificaţi afectaţi de noile numiri, dar şi pensionari sau suplinitori necalificaţi. Au fost repartizate şi cele două posturi de învăţător de la Liceul Tehnologic “Al. I. Cuza” Panciu, eliberate în urma unui concediu medical şi a decesului Nuţei Gheţu. Postul pe perioadă nedeterminată eliberat prin decesul Nuţei Gheţu a fost ocupat de învăţătoarea pensionară Rada Ilade, care a venit la IŞJ însoţită de caţiva părinţi, semn că la nivelul unităţii de învăţămant au fost dispute aprinse pe seama ocupării acestuia, iar postul eliberat pe perioadă determinată prin concediu medical a fost ocupat de Mirela Dumitriu, o învăţătoare susţinută de consucerea unităţii şcolare. Tot un cadru didactic pensionar a ocupat şi catedra de matematică de la Şcoala Nereju, eliberată de titularul care a intrat în concediu. Au rămas neocupate 16 ore de limba şi literatura romană la Colegiul “Gh. Balş“ Adjud, 4 ore de limba romană la Şcoala Tănăsoaia, 4 ore de aceeaşi disciplină la Şcoala Fitioneşti, 18 de matematică la Colegiul Naţional “Cuza”, eliberate prin demisia profesorului Marius Poll, 26 ore de limba engleză la Şcoala Homocea, 18 ore de limba franceză la Şcoala Tănăsoaia, 8 ore TIC la Şcoala “Averescu” Adjud şi 4 ore educaţie muzicală la Şcoala Răcoasa. Aceste ore, potrivit inspectorului responsabil cu mobilitatea cadrelor didactice, Mihail Fasan, vor fi ocupate la nivelul unităţilor de învăţămant, prin decizii ale consiliilor de administraţie ale acestora. (M. V.)