Educație

Parada Brazilor de Crăciun la Colegiul “Unirea”

Mihaela Vlădescu
20 dec 2016 2546 vizualizări
Autorii celui mai apreciat brad vor fi premiaţi joi, în cadrul serbării de Crăciun

Uniriştii şi-au pus şi anul acesta imaginaţia şi îndemanarea la încercare în cadrul concursului anual organizat de colegiul ai cărui elevi sunt.

Nostalgia verii îşi spune cuvantul, în unele cazuri

Tradiţionalul 2, anul acesta confecţionat de elevi

Astfel,  holul colegiului a fost împodobit cu brazi de Crăciun, fiecare avand propria poveste pe care fiecare unirist o poate afla şi apoi vota. Parada Brazilor se va încheia joi după-amiază, cand are loc serbarea de Crăciun a liceenilor în cadrul căreia autorii celui mai votat brad şi apreciat, deopotrivă, de către juriu, vor primi un tort. Tot joi, 22 decembrie, vor fi premiaţi şi caştigătorii Paradei Bostanilor de la începutul lunii decembrie. Intrarea la serbare se face în baza unei invitaţii pentru care se donează o sumă cuprinsă între 5 şi 15 lei. Fondurile astfel obţinute vor fi direcţionate, împreună cu reprezentanţii Consiliului Şcolar al Elevilor CNU, spre elevii unirişti cu probleme şi către profesoara Sorina Milea de la Colegiul “Cuza”, a cărei casă i-a fost distrusă într-un incendiu. Serbarea pentru elevii de la gimnaziu are loc miercuri, 21 dec, de la ora 17,30, în sala de festivităţi a colegiului. (M. V.)


Elevii clasei a IX-a C au împodobit bradul cu mesaje şi ganduri de bine

                                  Clasa a XI-a G propune bradul… invers


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.